M-am îndrăgostit și m-a făcut să plâng.

M-am îndrăgostit și m-a făcut să plâng. Sună a clișeu deja. Mai ales în vremurile noastre. O fătucă se îndrăgostește și, la un moment dat, ea are de suferit. Și plânge. Nup, nu despre asta vreau să vorbesc azi. Dragostea nu poate fi durere, dar poate fi lacrimi. Lacrimile de fericire îți spală ochii de urâțenia oamenilor meschini și îți lasă sufletul senin. Dragostea te face mai bun. Și orb (dar asta e altă poveste).

E adevărat – m-am îndrăgostit și m-a făcut să plâng. Dar nu regret momentul (re)găsirii. Ba dimpotrivă.

Iubesc vioara de când mă știu. Întotdeauna m-a făcut să vibrez într-un fel în care niciun alt instrument nu o poate face. Ba chiar te-am rugat atunci să-mi promiți că voi fi vioara ta dintâi. Nu am studiat-o și abia dacă am atins câteva corzi în cei 29 de ani ai mei. Dar o iubesc! Îi iubesc acordurile, zumzăitul, strigătul alunecos și subțire, tresăririle vesele, dar și tristețea… Oh, acel sentiment când aud o vioară plângând…

Știi câte seri am petrecut ascultând sunete din grădina secretă? Câte rânduri am putut scrie la îndemnul inimii ce bătea calm, dar aprig, în pieptu-mi scrijelit cu litere muribunde… Câte gânduri am citit pe aceste acorduri și cum am stat să caut și să buchisesc înțelesuri acolo unde nu era decât un hău infinit…

Vioara îmi era prietenă – ne luam de mână și cotrobăiam în colțurile sufletului meu. Uitasem că-l am. Că l-am luat înapoi. Pentru totdeauna, parcă. Lacrimi legate sub bărbie cu chei sol, urechi muzicale peste care am tras obloanele, portative de sentimente pe care am urcat cu greu pentru ca, ceva mai târziu, să mă arunc în gol de pe un do major.

Tot ea, cu cântul vesel și vioi, mă ridica de pe asfaltul drumului ce, credeam eu, duce către tine și-mi pansa rănile. Trebuia doar să o caut și mă asculta. Știi și tu cât de greu e când încerci să-i vorbești cuiva și nu vrea să te asculte? Am învățat să tac, să plec, încă învăț să uit. Vioara mă trezește, șterge cu o atingere orice urmă de praf de pe amintiri și mi le aduce în fața ochilor de parcă s-au întâmplat azi. Dar am mâine, am și poimâine, am bucuria speranței că totul va fi bine. La final…

Săptămâna trecută am mers la Muzeul George Enescu să ascult Trio Axis Mundi, adică Eva Butean – pian, Radu Dunca – vioară  și Aurelian Băcan – clarinet.

Am descoperit o altfel de vioară. Nu am știut că poate suna în atâtea feluri și toate să-mi placă într-un mod atât de.. straniu. Am auzit vioara clasică, tristă, apoi scoțând sunete țopăinde pe portativ. Dar mi-a atras atenția un sunet nisipos de vioară, sunet ce îți lasă senzația de nisip între dinți, dar la modul frumos. Ca o joacă de îndrăgostiți pe nisipul scăldat în soarele mijind a dimineață. Am tresărit la auzul unor sunete de fluier. Da, vioara poate cânta ca un fluier – duios, pașnic și dramatic, toate în același (răs)timp.

Simt că am trădat…

Astăzi am avut sentimentul că am trădat… Am fost din nou la Muzeul George Enescu, de această dată la vernisajul expoziției „George Cocea, interpret şi promotor al creaţiei enesciene”. (Accesați link-ul pentru detalii, merită.)

Am avut parte de o revelație și nu exagerez. În momentul în care am auzit violoncelul, am simțit că este un instrument pentru sufletul meu. Instantaneu. Nu am ascultat în felul acesta niciodată un violoncel. Plânge. Este un cel mai trist lemn pe care îl poți asculta. Nu poate zâmbi, el plânge cu jale, cu dor, cu lacrimi pe corzi tremurânde, cu arcușul mângâindu-le blând.. Oh, cum m-am îndrăgostit în acel moment în care simțeam partituri întregi cum îmi deschid sternul, îmi iau inima și mi-o privesc în ochi și-i spune: plângi, nu te mai preface! Ia și plângi, descarcă-te! Vei zâmbi mai încolo, dar acum privește-ți sufletul în toată goliciunea lui și lasă lacrimi să curgă din preaplinul suferinței trecute prin tine. Și am plâns…

M-am îndrăgostit de violoncel și m-a făcut să plâng – asta este povestea mea de astăzi. De aceea am simțit că am trădat vioara. Dar nu este vorba despre asta. Căci mai am o mână liberă, vom merge împreună, toți trei, mai departe. Cât va fi să fie. Ascultă și tu…

Vino și ascultă live! Nu ți-e sete de cunoaștere? Nu ai dragoste de dăruit? Lasă-te îndrăgostit. Merită să plângi pentru asta…

Comments

comments