(de)Lirice

Mi-a învinețit pe buze toamna.

Când zâmbetul mi se transformă în scâncet de copil inocent,

când pielea-mi furnică senzații noi, aievea, și-un roșu sentiment,

când ochii mei te caută dincolo de zidul rece, aproape insistent,

atunci știu că simt, dar știi… Nimic pe lume nu e permanent.

Mi-a învinețit pe buze toamna – te văd, te miști – perfect, dar lent.

 

Când râsul tău privirea și-o îndreaptă către alte nopți, spre o altă zi,

când pielea ți-este scoarță, albaștrii frunzelor din ochi devin cenușii,

când mâinile-ți mânjite pictează fiori într-un alt infinit unde vei privi,

atunci știi că simți, dar știu… Totul în lume trece-ușor, cât ai clipi.

Mi-a învinețit pe buze toamna – de ce nu-ți vii? De ce-mi revii?

 

Când plânsul nostru bolnav va fi uitat într-un dulce înțeles ascuns,

când muzica noastră-n probe se va pierde nicăieri, fără-n inimă răspuns,

când vorbele șoptite-n urechea nopții noastre nu ne vor mai fi-ndeajuns,

atunci știm că nu simțim, aluatul este cocă, nu s-a lăsat deloc pătruns.

Mi-a învinețit pe buze toamna – trimit săgețile astea și mori străpuns.

google.ro anigif_enhanced-buzz-18994-1388789810-2

Comments

comments

2 thoughts on “Mi-a învinețit pe buze toamna.

  1. Greu de luptat cu forma fixă: o rimă pentru 5 versuri la rând nu e foarte ușoară: ascuns – răspuns – îndeajuns – pătruns – străpuns… Frumos! Felicitări! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: