Recenziile Pisicii Negre

Mircea Eliade, Maitreyi și Nuntă în cer (1)

Astăzi vreau să vorbesc despre dragoste. Despre panica îndrăgostirii, dăruirea totală și misoginism. Sau poate nu chiar în termenii ăștia, dar pe acolo. Adică despre..

Mircea Eliade, Maitreyi și Nuntă în cer.

Nu am fost atrasă niciodată în mod special de literatura poveștilor de dragoste. Mi se părea că asist la realități întâlnite în orice relație, a îndrăgostelii puerile ori a exagerărilor de amorul artei. Mă gândeam că nu m-ar interesa casa cuiva. Așa gândesc și în viața de zi cu zi. 😀 Mă focusez mult mai mult pe propriile-mi trăiri, zbucium din care îmi trag seva lirică. (Dar pe care, încă, nu o pot exprima așa cum mi-aș dori.)

Unele romane trebuie să le parcurgi, măcar din curiozitate. De ce sunt atât de lăudate, de ce au mișcat atâta lume de-a lungul zecilor de ani de la apariție?

În alegerea lecturilor noi, am mers pe recomandări în majoritatea cazurilor. În funcție de sonoritatea numelui de pe copertă, a vreunui Premiu Nobel, a recenziilor pozitive de pe goodreads. Și nu m-am înșelat. La filme și cărți nu ai cum să dai greș alegând așa. Bine, gusturile nu se discută și e cert că diferă de la persoană la persoană. Dar, alegând cărți din genul ce te coafează, cele mai recomandate sunt, de obicei, și cele mai bune. În fine, există și cazul celălalt în care, deși sunt foarte bune, oamenii încă nu au aflat de ele.

Duminică.

O postare distribuită de Georgiana Mihăilă (@opisicaneagra.ro) pe

Am terminat recent de citit un volum semnat de Mircea Eliade, ce conține două povești de dragoste: Maitreyi și Nuntă în cer. M-a surprins abordarea acestui gen de literatură a celui ce este recunoscut ca autorul Istoriei religiilor.

Maitreyi

Apărut în 1933, romanul lui Mircea Eliade s-a bucurat de un mare succes în întreaga lume, fiind tradus în  franceză, engleză, italiană, germană, spaniolă, catalană, esperanto etc. Primele rânduri au fost scrise în iarna anului 1930.

Maitreyi este o combinație între însemnările de tip jurnal ale autorului, însemnările ulterioare ale acestuia și gândurile care l-au străbătut pe acesta după ce actele descrise în carte se consumaseră.

Proaspăt absolvent al Facultății de Litere și Filosofie din București, Eliade a decis să studieze sanscrita şi yoga cu profesorul Surendranath Dasgupta, cel de care avea să se apropie foarte mult. Astfel, tânărul Eliade ajunge să se mute în casa profesorului, acolo unde o întâlnește pe Maitreyi, în vârstă de 16 ani.

Eliade despre Maitreyi: „Mi se părea urâtă.”

„Mi se părea urâtă ― cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat şi şi-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut şi de ceară”.

Ușor-ușor, aceștia încep să petreacă din ce în ce mai mult timp împreună. El prinde drag de ea, iar Maitreyi se îndrăgostește tot mai tare, pe zi ce trece. Povestea lor de dragoste este impresionantă. Concurează (pe undeva, cumva) chiar cu Eminescu – Micle. Pasiune, ascunzișuri, temeri, diferențe de cultură (cea occidentală vs. cea indiană). Tocmai aceste diferențe au stat și la baza refuzului părinților fetei de a accepta logodna celor doi. Eliade se vede nevoit să plece din casa lui Maitreyi Devi.

Maitreyi: Dragostea nu moare

Ca răspuns la cele povestite de Eliade în romanul său, Maitreyi publică, la 42 de ani de la despărțirea lor, romanul Dragostea nu moare. Se spune că, prin apariția acestui volum, aceasta ar fi dorit să-și spele imaginea pe care Eliade i-a creat-o în povestea sa.

În primăvara anului 1973, Maitreyi ajunge la Chicago cu o delegaţie de iezuiţi. Un prieten comun a pus la cale întâlnirea celor doi. Astfel, cei doi ajung să se întâlnească iar, dar la mulți ani după ce Maitreyi avea o altă familie întemeiată. Cei doi s-au simțit bine împreună, au povestit îndelung trecutul. Niciun reproș nu a fost rostit în acele discuții..

Nu voi oferi mai multe detalii despre finalul poveștii, e frumos de descoperit treptat. Eliade a construit foarte bine romanul. A avut ideea principală, firul narativ (subțirel, ce-i drept), pompând ficțiune acolo unde avea nevoie de ceva mai mult suspans pentru cititor.

Atunci am înţeles că nimic nu durează în suflet, că cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest, că cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodată nimic, căci şi sinceritatea poate fi repetată, cu altul, cu alţii, că, în sfârşit, totul se uită sau se poate uita, căci fericirea şi încrederea adunată în atâtea luni de dragoste, în atâtea nopţi petrecute împreună, pieriseră acum ca prin miracol, şi nu supravieţuiseră în mine decât un întărâtat orgoliu şi o cumplită furie împotriva mea însumi.

Recomand. 🙂

Bonus: glumița începutului de lună. Mai. Trei.

Nuntă în cer

Va urma în partea a doua a acestui articol. ^_^

Comments

comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d blogeri au apreciat: