Orice competiție la care participi este, în primul rând, o întrecere cu tine însuți • opisicaneagra.ro

De când mă știu, am avut mereu o ambiție nemăsurată, mi-a plăcut să intru în competiție, mai ales cu mine însămi. Aproape tot ce mi-am pus în gând am reușit să duc la bun sfârșit. Mi-am adunat toate forțele de care eram capabilă în acel moment și m-am concentrat pe atingerea scopului. Nu mi-a ieșit de fiecare dată, că deh, viața.. Dar chiar și atunci când părea că am pierdut, am avut ceva de învățat pentru mai târziu.

Competiția – beneficiu sau stres?

Se vehiculează de câțiva ani ideea conform căreia competitivitatea între copii (mai ales în mediul școlar) le-ar spori anxietatea, accentuând pentru unii sentimentul de inferioritate. Dar Ionescu de ce a luat 10 și tu ai luat 8? Știți povestea. Poate, chiar ați trăit-o. Treaba asta cu copiii presați de părinți să învețe este o chestiune complexă, nu o pot dezbate într-un simplu articol de blog.

Din fericire, nu a fost cazul meu. Am fost un elev silitor de bunăvoie, părinții nu au fost nevoiți să mă împingă de la spate să-mi fac temele. Am avut o curiozitate nativă, mi-a plăcut să descopăr, să învăț, să știu. Și, mai ales, să fiu pe primul loc. Sau măcar printre primii. Iar odată cu asta, a venit, desigur, și competitivitatea. Sau o fi invers?

Lipsa competitivității este semn de resemnare? Sau o teamă de eșec?

Această ambiție de a fi cel mai bun mi s-a domolit în timp, că deh, viața.. Sau, mai exact, experiența de viață. Am învățat din neplăcutele eșecuri, le-am pus în bagajul dezvoltării personale și mi-au devenit, alături de altele, bază a omului ce sunt azi.

Dar am înțeles, după niște ani buni de introspecție și căutări, că ambiția mea de a fi pe primul loc era, de fapt, și o teamă de eșec. De a nu-mi dezamăgi părinții sau pe cei apropiați. Firește, dacă s-ar fi întâmplat să iau o notă mică, nimeni nu ar fi avut nimic de reproșat. În schimb, eu îmi eram cel aprig critic. Iar asta durea cel mai tare. Nu-mi iertam mai nimic și data viitoare eram și mai atentă la ceea ce am de făcut pentru a ajunge „acolo”. Ceea ce, bineînțeles, punea o presiune fantastică pe umerii mei de copil.

Totuși, m-am bucurat de fiecare etapă.

Tot ce am amintit mai sus reprezintă explicațiile mele de adult. Atunci le luam așa cum veneau pentru că asta trebuia să fac pentru a-mi clădi o carieră frumoasă. Nu mi-am visat vreodată rochia de mireasă atunci când eram doar o copilă, dar știam că vreau să merg la facultate, pentru că numai prin studiu îmi pot depăși condiția. Și sunt tare mândră că, deși mi s-au așternut în cale nenumărate obstacole, nu mi-am înăbușit spiritul de luptă și ambiția de a fi tot mereu învingător (orice ar însemna asta). Fac o paranteză aici – întotdeauna mi-a plăcut numele meu, mai ales prin ceea ce reprezintă: învingătorul Sf. Gheorghe în lupta cu balaurul.

Acum însă, îmi aleg cu grijă luptele în care merită să mă avânt. Nu investesc timp și energie decât acolo unde consider că e util și/sau necesar, fără alte remușcări sau second thoughts. Am învățat să spun NU atunci când asta simt să spun.

Orice competiție la care participi este, în primul rând, o întrecere cu tine însuți.

Cu acest gând am intrat în competiția SuperBlog, în septembrie 2018. Am fost hotărâtă să fiu finalistă și să iau fiecare probă ca fiind singura. Nu ca fiind parte a unui concurs, nu în funcție de ce am scris la proba cealaltă, nu prin comparație. Să dau ce pot mai bine pe fiecare brief în parte. Să nu mă opresc la prima idee. Să mă dedic. Iar toate aceste gânduri au constituit o pornire cu dreptul pe drumul către trofeu.

De ce v-am povestit toate astea?

Pentru că, la fel ca în fiecare primăvară (din 2015 încoace, pentru mine), lunile martie și aprilie stau sub semnul bloggingului creativ marca SuperBlog, într-un context creat de superbloggerii participanți sau parteneri, de sponsori și de organizatori. Primele probe sunt deja publicate, dar te poți înscrie oricând pe parcursul concursului. Dacă ai întrebări, este foarte posibil să găsești răspunsuri aici.

Oricum ar fi, indiferent de locul ocupat la finalul unei astfel de competiții, scrisul tău va avea de câștigat. Iar de-abia ăsta este, cu adevărat, premiul SuperBlog.