
patru foi sau matematica iubirii
mi-am schimbat privirea când am
căzut în iarbă
căpruiul a devenit mai roșiatic
pupilele s-au micșorat
capul mi-a alunecat pe brațul tău
stâng
Aproape că-ți auzeam bătăile inimii –
ce bine era atunci
mă scăldam în băi de fluturi
în cele patru camere ale ei
culegeam mușețel cu vârful degetelor
apoi îmi mai puneai câte o păpădie la ureche
și râdeam amândoi de numele ei
lasă că există și mai rău de atât
și până la urmă e galbenă, solară
ce contează cum îi spun oamenii?
ne lipeam palmele unele de altele
ca să ni se împreuneze drumurile din ele
și ziceam să rămânem așa la nesfârșit
păi și cum mai putem mângâia pisicile
sau face dragoste
sau căra bagaje de la o casă la alta
cu o cameră sau două
oricum, ne aveam inimile cu
patru camere ori doi
matematica iubirii
în viață tre’ să ai un dram de noroc
în orice zicea bunica
de fapt nu știu ce zicea
că nu am întâlnit-o niciodată
deși a trăit peste 90 de ani
dar știu eu că tre’ să ai un
dram de noroc în viață
în dragoste mai ales
că poți să vrei tu sau el sau ea
sau amândoi și toată lumea
dacă nu e să fie, nu e
dar aici a fost să fie cum trebuie
și cum visau ei doi când încă
nu știau cum e să te îndrăgostești
cu adevărat
chipuri îmbujorate, corcoduși înfloriți
iarbă crudă și zambile dez-albina-te
sau cum s-o numi zumzăitul ăla
de albine și gâze roind în jurul florilor
albe, roz și mov, răsărite din bulbii
din grădina casei
dar asta e deja altă poveste
tot în povestea lor
anii aveau patru luni
săptămânile, patru zile
și pământul exista de
doar 4 milioane de ani
și 4 ar fi fost cifra lor norocoasă
ca la trifoiul cu patru foi
de nu era cifra 2 de la ei doi
dar și 4 înseamnă de două ori 2
asta înseamnă? cine zice?
oricum, cred că te-am pierdut pe drum
dragă cititorule
dar cine te pune să tragi cu ochiul
la gândurile mele neexersate
scrise la prima mână
eu am speranța totuși
că nu dau lumii
versuri de mâna a doua
am scris doar ce mi-a venit
privind o tufă de trifoi
și plecând de lângă ea cu
gândul că n-am găsit nici măcar
un trifoi cu patru frunze
n-am avut norocul începătorului
n-am scris niciodată o poezie
pe patru foi
3 aprilie 2025
Comments
