Recenziile Pisicii Negre

Patul lui Procust: o expresie, un roman, un film, o poezie

Deși o aveam pe lista „de citit” de câțiva ani buni, abia de curând am terminat de parcurs . Știam că voi fi surprinsă, că-mi va plăcea. Cu toate astea, am tot amânat-o. Deși unul dintre romanele mele preferate (de prin liceu) este Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, scris de același Camil Petrescu.

Nu mă așteptam să fie cumva greu de parcurs, mai ales la început. Dar, dacă treci peste, nu o vei mai lăsa din mână. Daaar, așa cum anunțam în titlu, astăzi vorbim despre mai multe aspecte. Să le luăm pe rând:

Ce semnifică expresia Patul lui Procust?

Expresia își are originile în mitologia greacă. Procust era un tâlhar din Atica, o regiune a Greciei, care ataca drumeţii pe drumul dintre Atena şi Megara. El îşi făcuse un obicei din a-şi tortura victimele, folosindu-se de două paturi din fier, unul mai mare şi altul mai mic. Cei care aveau trupurile mai lungi erau aşezaţi în patul mai mic şi Procust le reteza picioarele ca să corespundă dimensiunilor patului, iar celor mai scunzi le lungea picioarele ca să aibă dimensiunea patului mai mare.

Tezeu și Procust pe o amforă (en.wikipedia.org)

În cele din urmă, eroul Tezeu, un războinic atenian, cel care l-a ucis şi pe Minotaurul care locuia în marele Labirint de la Cnossos, l-a omorât pe Procust, aplicându-i acelaşi tratament. Potrivit specialiștilor, expresia este folosită atunci când vorbim de incompatibilităţi între oameni.

Patul lui Procust, de Camil Petrescu – Un roman*

Descrierea de pe coperta a IV-a a volumului este realizată de Nicolae Manolescu și cuprinde câte tușe esențiale: triunghiuri amoroase, vanități rănite, intrigă, vag dispreț. După ce veți fi parcurs paginile cărții, veți înțelege de ce.

Triunghiuri amoroase sunt destule în amândouă romanele lui Camil Petrescu de dinainte de război. Combustibilul care pune dorinţa în mişcare este, în amândouă, vanitatea. Dacă pasiunea se analizează şi formează obiectul prozei psihologice, vanitatea se reflectă în gesturi şi formează obiectul prozei comportiste.

Camil Petrescu, atât de dator lui Proust în tezele lui despre roman, nu-i datorează mare lucru în romane ca atare. Patul lui Procust e romanul unor vanităţi rănite: a doamnei T. şi a lui Fred Vasilescu, în primul rând. Tocmai ale celor cărora Autorul le dă cuvântul, pe care-i îndeamnă să scrie.

Doamna T. reuşeşte mai bine să se confeseze, deşi nici ea până la capăt. Fred Vasilescu, în schimb, nu vorbeşte deloc despre el însuşi (nu aflăm niciodată de ce o părăseşte pe doamna T., pe care o iubea), preferând să se ocupe de Ladima şi de Emilia, a căror relaţie îl intrigă, fiindcă nu descifrează în ea nicio urmă de vanitate. Din contră, o patimă greu stăpânită la Ladima, iar la Emilia un vag dispreţ de femeie nesatisfăcută de darurile preponderent epistolare ale poetului îndrăgostit. (Nicolae Manolescu)

*pe care îl puteți achiziționa de .

Idei importante despre în interviul acordat de Camil Petrescu lui Eugen Jebeleanu, apărut în România literară, nr. 51, 1933

Nu voi încerca să repet, într-un fel sau altul, cine știe ce rezumate sau comentarii de care este plin internetul, oricum. Mi se pare că unele lucruri ar trebui evidențiate fix din interviul de la sfârșitul romanului, interviu acordat de Camil Petrescu lui Eugen Jebeleanu, apărut în România literară, nr. 51, 1933 (Patul lui Procust. Domnul Camil Petrescu despre noul său roman și despre altele).

Așadar, ce a vrut, domn’e, să spună autorul?

– Deși, cronologic, acțiunea din Patul lui Procust se petrece după Ultima noapte…, iar două personaje din acesta (Nae Gheorghidiu și Tănase Vasilescu-Lumânăraru) apar în Patul lui Procust, autorul a început să scrie la acesta din urmă în 1926, adică înaintea Ultimei nopți…

Camil Petrescu s-a documentat serios în ce privește stilurile mobilierelor sau datele vestimentare. „Am dat câteva mii de lei pentru toate aceste publicații.” Adică pe reviste de modă necesare fidelei redări a îmbrăcămintei eroilor sau reviste vechi, de specialitate, pentru descrierea minuțioasă a mobilierului din acea perioadă.

– Arătând spre un colț de cameră: „Ce zici? Aș mai putea scrie vreo două romane cu materialul ăsta! Fiecare personaj își are cazierul și mapa sa”.

– Camil Petrescu lămurește și treaba cu notele (cele multe) de subsol: „Sunt patru personagii de seamă […] care vorbesc toți la persoana întâia, plus autorul cărții, care în foarte numeroase și lungi note din josul paginii lămurește momentele principale și corectează memoria personagiilor.”

”Stilul frumos e opus artei… E ca dicţiunea în teatru, ca scrisul caligrafic în ştiinţă.”

Cât despre acțiunea propriu-zisă din roman, aceasta are loc într-un pat. Patul Emiliei, acolo unde aceasta își primește… vizitatorii. În cazul de față, pe Fred Vasilescu. Acesta citește scrisorile primite de Emilia de la George Demetru Ladima, un „poet de cea mai nouă formație ezoterică și hermetică”. Pe lângă aceste personaje, mai apare și doamna T., al cărei profil este schițat încă din debutul romanului, prin intermediul unei scrisori. (Pe care eu am simțit nevoia să o recitesc după ce am terminat întregul roman. Astfel, mi s-au așezat și mai frumos piesele de puzzle ale volumului… Fascinantă construcție!)

Patul lui Procust, o poezie

Versurile ce poartă aceast denumire se regăsesc în subsolul romanului (p. 117) și sunt trimise într-o scrisoare a lui Ladima adresată Emiliei.

Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capătul carent răzbat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi-e povară,
Şi de mă apără, mă şi măsoară.

Triunghiul tău înscrie albatroşii,
Şi doare mlaştina cu viermii roşii,
Dar cum, mirajul frumuseţii nevalente,
Când ochiul meu spre cruguri, sus, atent e?

Hrăniţi cu putrezime de asemeni,
Se-ngraşă nuferii suavi şi gemeni,
Eu, plin de bale şi vâscos, greu lupt
Alăturea, din soare să mă-nfrupt.

Cu burtă flască, la urechi rubin,
Cu clopoţei de slavă şi venin,
Vecin cu mine e şi se târăşte, totuşi
Împărăteşte balta, albii lotuşi.

Dar ochii mei în mine se întorc,
Să mă cuprind, alt fir încep să torc.
Mai mare sunt, decât cei mari, şi mai
Frumos, decât un crin în miez de Mai.

Spre tine, Doamne, gândul îmi înalţ…
Nici flori, nici aur, nu mi-ai pus în smalţ,
Nici ghiare. Tu mi-ai dat în loc de ele
Doar conştiinţa mişeliei mele.

Patul lui Procust, un film

Patul lui Procust este un film din 2001, regizat de Sergiu Prodan și Viorica Meșină și produs în studiourile Flux Film Studio din Republica Moldova.

Premiera filmului a avut loc în anul 2000 la Berlin International Film Festival. În SUA, premiera a avut loc la 14 aprilie 2003. Drama a fost nominalizată ca fiind cel mai bun film pentru regie (The Golden Pyramid Award) la „Cairo International Film Festival”, ediția 2002.

Așa cum era de așteptat, filmul este o ecranizare a romanului omonim al lui Camil Petrescu și descrie soarta personajelor plină de convenționalități.  și reprezintă simbolul practicilor abuzive de încadrare a oamenilor, a gândirii și emoțiilor lor, în anumite tipare prestabilite. Coloana sonoră a filmului a fost compusă de Eugen Doga. (sursa)

Tu l-ai citit? Ce părere ai? Și dacă nu, ai intenția să?

Comments

comments

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!