Perfecțiunea clipei.

Te-ai gândit vreodată ce înseamnă un moment?

Nu-mi răspunde. Că te vei pierde în jocul meu cu labirint.

Vei afla în sfârșit.

Speriată, clipa s-a ascuns în spatele ceasului meu intern

și a plâns verde crud, cu limbi de foc.

Știa că aleargă întruna ca un hamster în roata priponirii sale

efemere în această lume.

Am știut că trebuie să merg la ea și să-i vorbesc cu litere sonate. Nu era

acolo. O vedeam, îi șopteam nod în gât, dar nu mă puteam apropia.

Scânteia clipei apărea și dispărea la fel cum vezi lumina sub pleoape

atunci când clipești. De aici vine a clipi? 🙂

Își ferea privirea de căutarea mea. Aveam impresia că acum o am,

în fața mea îmi era ca Fata Morgana. Imaginea unei clipe – o vezi și tu?

Diafană, suavă, degete albe, subțiri, rochii străvezii ce o cuprind

de mijloc. Ah! Nu-ți mai feri privirea! – am strigat și a fugit.

O pierzi, deși o ai tot timpul. Îi ești stăpân și sclav, în același timp.

E a ta. Clipa…

Suferința din preaplinul coastelor își face loc în ochi și ud amintiri în gene –

m-am oprit să admir un chip frumos ce mi se arată în fotografii –

ea, clipa, se uită către mine și ne uimim reciproc. Ne-am regăsit.

Perfecțiunea clipei se arată prin transparentul ochi de sticlă al camerei

foto. Acela este un moment încremenit. 🙂

Aș fi clipa. Aș clipui imagini.

Dar ce păcat că nu sunt, ce mirare că tu ești. Clipa.

„This is what I like about photographs. They’re proof that once, even if just for a heartbeat, everything was perfect.”

Comments

comments