pierdută pe margini de tâmple

mi-am mușcat promisiunile făcute la necaz,

am scuipat apoi sâmburi de neliniști și tristeți.

în tundra gândurilor ce-mi țin cugetul treaz,

m-am rătăcit într-o cameră obscură, fără pereți.

luna-i tot acolo, un ghem de lână aproape gri,

mă-ntreb pentru-a câta oară o cobor în versuri?

încep să te cânt pe-aici, poezie a săptămânii,

în timp ce creez boem, tot ucid lucid universuri.

corăbii de frunze uscate plutesc pe ochi de ploaie,

acum e ceață-n față, dar nu-i de vină miopia.

zâmbetul de clovn mi-a stricat machiajul în zoaie.

mi-era milă de poezie, m-a apucat filantropia…

s-au vărsat atâtea strofe despre toamnă și culori,

unde să mai găsesc eu ulcior să mai meargă la apă?

strig libertate!, dar conduc în mine mii de închisori,

nu vreau să evadez în vis și îmi mai tai o pleoapă!

Comments

comments