Poezia săptămânii – Charles Baudelaire, cel dintâi poem.

Bun. Am ajuns și aici, în punctul în care mai sar „pârleazul”. Astăzi vorbesc despre un autor străin. Nu m-am putut abține, e prea bun, prea ca.. :))

Charles-Pierre Baudelaire este un poet care a revoluționat întreaga lirică franceză și nu numai. Continuă să surprindă prin originalitatea lui, prin versuri de o profunzime aparte, mai ales prin apariția volumului său „Les Fleurs du Mal”. Cine nu a auzit de estetica urâtului, de „Florile răului”? 🙂 Poate Tudor Arghezi, poate „Flori de mucegai” vă sugerează ceva.. 😀

Viața lui Baudelaire a fost una tumultuoasă. Pe scurt: la numai șase ani, rămâne orfan de tată, iar căsătoria mamei cu un alt bărbat îi provoacă depresii, devenind un băiat dificil. Se simte adesea neiubit și fără rădăcini, acest lucru influențându-i, mai târziu, întreaga operă.

Se spune că, în tinerețe, din cauza vieții boeme printre literații Parisului, ar fi luat sifilis și, deși nu se recunoaște, aceasta ar fi fost și cauza morții acestuia, la vârsta de 46 de ani.

La 18 ani, își va cere o moștenire considerabilă din partea tatălui și astfel va deveni un dandy parizian. Ce înseamnă asta? Păi, una dintre ideile de bază este aceasta:

Toaleta nu constă în veșmânt, cât în maniera de a-l purta, eleganța este o virtute superioară aparențelor. Dandysmul exterior este legat de modă și haine, iar cel legat de temperament presupune modificarea structurii profunde a minții, un puternic individualism și un stil de viață specific, protest în fața lenei spiritului și tendința de a-l revigora.

Revenind la poetul nostru de azi, Baudelaire scrie critică de artă, eseuri și cronici pentru diverse jurnale, numai pentru a-și suplimenta venitul (subțiat din cauza modului său de viață). Traduce două povești ale lui Edgar Allan Poe, pe care îl considera un suflet geamăn.

Pe lângă dragostea față de tânăra mulatră Jeanne Duval, acesta a mai nutrit sentimente de admirație profundă față de o altă femeie, Madame Sabatier, metresa unui bancher al unui salon pe unde treceau mulți literați și artiști ai vremii. În fine, puteți citi mai multe pe wikipedia, nu încarc aici inutil. Extrag seva, cum s’zice. 😀

De reținut! Baudelaire a fost primul poet care a spart forma tradițională a versificației, prin denumirea unor compoziții în vers alb ca fiind poeme.

Am ales doar trei creații semnate de Baudelaire. La o simplă căutare pe gugăl, găsiți mult mai multe. În caz că vă-nteresează. În caz că.

Uitarea

Vin` lângă mine, suflet veninos,
Molatec monstru, fiară adorată!
Vreau să-mi înfășur mâna-nfiorată
În coama părului tău greu și gros;

În rochia ta cu falduri parfumate
Vreau capu-ndurerat să mi-l scufund
Și ca pe-un stins buchet să sorb profund
Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu să trăiesc, să dorm aș vrea mereu!
În somn îți voi așterne fără teamă
Pe trupul tău cu străluciri de-aramă
Un nesfârșit sărut prelung și greu.

În patul tău, abis de desfătare,
Se stinge orice gând chinuitor
Și gura ta e-un nesecat izvor
De săruturi și aprigă uitare.

Robit acestui crud și drag destin,
Voi asculta poruncile-i perfide
Și, mucenic blajin care-și deschide
El însuși rănile, de râvnă plin,

Voi suge-otrava binecuvântată,
Adormitoare-a vechilor torturi,
Din vârfu-acestor sâni rotunzi și duri
În care n-a fost suflet niciodată.

Mâța

Frumoasă mîţă, vin’să mi te-ascund
La sîn.Închide-ţi gheara-nveninată!
În ochii tăi să pot să mă cufund,
În ochii de metal şi de agată.

Cînd degetele-mi trec mîngîietor,
Pe capul şi molatica-ţi spinare,
Cînd mîna-mi se îmbată de-un fior,
Făptura-ţi pipăind-o zvîcnitoare,

Îmi văd femeia; şi ochii ei,
Jivină mică şi linguşitoare,
Sînt suliţi reci, ca-n ochii-ţi mititei;

Şi, de la creştet pînă la picioare,
Subtilă-o plasă de-otrăvit parfum
Pluteşte şi-nfăşoară trupu-i brun.

Îți las aceste versuri

Îți las aceste versuri, iar dacă al meu nume,
Corabie purtată de vânturi priitoare,
Ajunge-va odată la țărmuri viitoare,
Însuflețind pe oameni c-un vis din altă vreme,

Să-ți fie amintirea un basm de altădată,
Un cântec spus pe-o veche și ostenită strună,
Cu stihurile mele-nălțându-se-mpreună,
În tainice inele frățește-ncătușată.

– Făptură urgisită, din Iad la Dumnezeu
Nu-i nimeni să-ți audă strigarea decât eu.
Iar tu, ușoară umbră, alunecând fugară,

Treci peste proștii care te-au socotit amară,
Disprețuind grămada infamă care latră, –
Arhanghel cu ochi negri și inimă de piatră!

Comments

comments