Comentez.

Popor ortodox – caut religie.

Ma tulbura excesele de orice fel. Iar modernitatea îmi pare ideologia însasi a excesului: libertate fara Dumnezeu; tehnicism necritic si salbatic; moarte a omului interior. 1

S-a tot vorbit zilele astea despre ora de religie în școli, dacă să se facă, dacă să fie înlocuită, dacă să fie opțională sau obligatorie. Asta e tichia de mărgăritar de pe capul chelului! O să spun direct: asta ne lipsește nouă? Asta este ceea ce îi lipsește învățământului românesc? O polemică pe această temă? Toate erau bune, programa era perfect adaptată nevoilor copiilor din secolul XXI, dar ceea ce lipsea era o dezbatere publică pe tema unei discipline? Dezbatere penibilă, cu argumente care mai de care pentru o parte sau alta… Părerea mea e că nu ar trebui să ne facem griji în privința așa-zisei îndoctrinări religioase a copiilor din școli. Cum rămâne atunci cu noi, ăștia care am trecut prin școală și prin orele de religie așa, binemersi? Nu ne-am putut dezvolta personalitatea? Ba chiar, de cele mai multe ori, curiozitatea stârnită în cursul orelor de religie m-a făcut să vreau să știu mai multe. Am urmărit documentare în care se demitizează Biblia, da, văd și eu că biserica a devenit (sau a fost dintotdeauna?) o instituție aproape în întregime condusă de oameni lacomi, aceiași oameni care ne spun că ar trebui să fim umili și să nu ne uităm sau să râvnim la bunurile altuia, în timp ce ei conduc știți și voi ce mașini și poartă acele straie hidoase (Doamne, iartă-mă!) aurite, poleite în huzur și viață departe de ceea ce ne spune Biblia că ar trebui să ducem. Dar trebuie să facem o delimitare – religia nu înseamnă credință! Dacă ajungi să contești religia, pentru nu mine nu înseamnă automat că ești ateu! Dar nici nu o poți face opțională atât timp cât această oră săptămânală nu schimbă nicicum cursul unei vieți încă fragede de copil!

google.ro reading2wide-620x349

Lăsați copiii să facă ce vor! …o tâmpenie. Copiii trebuie, într-adevăr, lăsați liberi să-și dezvolte personalitatea, dar au nevoie de anumite momente în care să se agațe de noi, de cei din jurul lor, de părinți care să le arate calea cea bună (atât cât știu și cred ei, la rândul lor), au nevoie de linii după care să se ghideze, asemeni șoferilor care știu să conducă singuri mașina, dar au nevoie de semne de circulație și linii de marcaj pe mijlocul și marginea șoselei. Eu zic să lăsați copiii să facă religie, să cunoască poveștile și povețele din care ar putea învăța un lucru bun cât de mic (poate chiar de ordin civic), să le ia ca atare, iar dacă nu e mulțumit cu ce află în acele 50 de minute pe săptămână (de la care mulți, să recunoaștem, chiulesc), să cerceteze mai departe, e liber să citească absolut tot ce dorește! Dar, într-o țară cu 90% populație creștin-ortodoxă, nu poți spune că există discriminare din punct de vedere al religiei – că există câte un elev ici-colo adventist sau martor, haideți acum să răsturnăm tot ce s-a construit în secole! Eu zic că nu-și are rostul toată această tevatură în jurul acestei ore! Unii chiar spuneau că, domn’e, să se înlocuiască ora de religie cu una de educație sexuală. Altă aberație! Dar de ce trebuie să se excludă reciproc? Cine este acum cel închistat în doctrina religioasă? Eu zic că ambele ajută la evoluție, la mersul normal al lucrurilor pe de o parte, și la protejarea și împiedicarea unor adolescenți să procreeze ca tâmpiții (deși nu a fost demonstrat nicăieri că ajută cumva orele alea – sunt doar un prilej de a scăpa de mate sau de proful plicticos de geogra). Și dacă tot ar fi nevoie de acest tip de educație despre sex, de ce să nu se facă în orele de dirigenție? Și orele alea sunt plătite de stat, dar care nu se fac, de cele mai multe ori. „Haideți, bă, să plecăm acasă!” – și gata, copiii sunt mai deștepți cu 3000 de secunde.

Ateii distrug miracolele, prietenii – iluziile.2

Eu zic să nu mai fim contra a ceva doar pentru a fi mainstream, pentru hipstereală sau heitărism. Să ne concentrăm atenția pe lucrurile care chiar ne fac viața nasoală, care chiar contează și trebuie schimbate! (Sau e și ăsta un mod de a distrage atenția publică de la ce este cu adevărat important către subiecte minore, care sunt bine exact așa cum sunt, adânc înrădăcinate în istoria noastră, a tuturor, prin tradiții, obiceiuri, folclor, educație și societate?)


1 Cristian Bădiliță în Simona Chițan, 30 de interviuri eveniment

Astrid Wendlandt, La marginea lumii

Foto: essentialkids.com.au

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: