Prințesele știu să... ceară. • opisicaneagra.ro

A fost odată ca niciodată un împărat care avea trei fete. Prințesele erau toate frumoase din cale afară – păr lung, bogat, ochi mari și curioși, picioare lungi și talie de viespe. Orice prinț din împărățiile vecine și-ar fi dorit o soție dintre cele trei fete. Împăratul era tare mândru și accepta foarte greu ideea ca fetele să i se mărite.

Asta până într-o zi. Atunci cele trei s-au dus drum întins la tatăl lor și i-au spus că își doresc și ele să cunoască prinți frumoși, să se îndrăgostească și să plece fiecare la casa ei. La auzul acestor vorbe, tatăl a tresărit și, strângând în mână sceptrul, a poruncit ca toate împărățiile vecine să afle de petrecerea pe care o va organiza întru dorința fiicelor sale.

Timpul trecu și iată că ziua cea mare a sosit: fetele aranjate, pregătite de bal, așteptau emoționate venirea invitaților. Curtea castelului era plină de trăsuri albe, ținute extrem de elegante, pălării cochete și papioane atent alese.

Petrecerea a început, iar fetele erau invitate la dans una câte una. Cea mică nu voia să iasă pe ring din cauza surorilor mai mari care ținuseră să-i amintească de problema picioarelor ei: aveau o formă foarte atrăgătoare, erau însă mult prea… păroase. Și surorile ei aveau aceeași problemă, doar că o ascundeau foarte bine sub un zâmbet atent studiat în oglindă și falduri întregi de rochii. Ea avea o rochie tip sirenă și nu-și permitea să facă vreo mișcare greșită care s-o dea de gol. Prefera să stea retrasă.

După câteva dansuri și alte câteva pahare în plus, fetele mai mari ale împăratului și-au dat în petec atunci când au auzit ultima melodie a lui Argatu – La jucat și la strigat.

Au uitat de toate manierele și au început a chiui și a juca așa cum învățaseră ele odată la orele de dansuri de societate, opțional dansuri populare. Și dă-i și apucă-te de rochii și flutură-le și țopăie de pe un picior pe altul. Erau în cea mai bună dispoziție când auzeau genul ăsta de muzică, mai de tineret, așa. Împăratul o ținea una și bună cu Benone Sinulescu al lui. Ete na. Hai, fată, mă lași? Argatu’ e super tare, fată! Tu ai ascultat „Asta-i hora în Fălticeni”? Doamne, e nemaipomenită. E din împărăția vecină, a moldovenilor. Știi doar că ăia fac lucruri mișto, îs oameni deștepți.

În timp ce spuneau acestea, fetelor li s-au ridicat poalele în cap. La propriu. Atunci au realizat ce ispravă au făcut și s-au fugit rușinate până în vârful degetelor (păroase și ele) de la picioare, nemaivrând să iasă toată seara din camerele lor. Au plâns… Vai, au plâns de sărea cămeșa pe dânsele. Prinții au mai rămas, așteptând parcă un miracol.

Iată că el a venit: bona fetelor, o bătrână iscusită și bine pusă pe treabă, atotștiutoarea casei și a tuturor secretelor din bucătărie, le-a arătat prințeselor cum ar putea să scape de părul nedorit de pe picioare: ceara pentru epilat.

A amestecat rapid 1 kg miere de albine, cremă de zahăr ars și parfum de iasomie. Din hârtia de praf de copt a realizat fâșii, iar cu lingura de lemn a început să le întindă preparatul pe picioare, în sensul creșterii firului de păr. Apoi a tras în sens invers. După un strigăt ascuțit de durere, fata cea mare se uită și nu-i veni să creadă: i se vedea pielea neatinsă de păr, așa cum nu o mai văzuse de când era mică. Au tot continuat așa până ce toate cele trei prințese au scăpat de părul nedorit. Au luat apoi uleiul de măsline, au întins câteva picături pe picioare, iar transformarea a fost una aproape incredibilă.

Au ieșit din nou în salonul petrecerii, dansurile erau încă în toi. Ba chiar au intrat în scenă pe melodia preferată a fetei mijlocii:

O auzise prima dată la horă într-un sat vecin. De atunci, nu i-a mai ieșit din minte. Dar și-a ieșit ea atunci din minți. Rochiile au devenit scurte din acea seară, iar pantofii stil Cinderella erau demodați – acum scăpaseră de hobbit hairy legs și își descopereau picioarele cu fiecare ocazie. Prinții nu au întârziat să apară. Cu inelul. 😀