simt în urechi vibrațiile unei viori ce-mi cutremură sufletul.
liniștea asta învăluită într-o durere surdă
nu-mi dă pace.
de care am atâta nevoie.
și tocmai când credeam că.
scriu aici, dar știu că n-o să public.
am o rană pe stern ce-și mănâncă
singură marginile.
se mărește, se adâncește,
dar de unde atâta poftă de canibal?
aș fi vrut o iubire cu trifoi cu patru
foi de scris o poveste ideală
cu prințul și never-ending-ul ăla frumos.
dar am o rană acum și mușcă din mine
cu pofta unei eve flămânzite
de anii dinaintea începutului de lume.
cheamă și alte amintiri!
cheamă întăriri,
că prea am rezistat.
până acum..
[5 februarie 2018]