Recenzie „Cetatea celor o mie de sori” – Cum am devenit recunoscătoare că m-am născut în România

Am început această carte cu ideea că sigur îmi va plăcea, influențată fiind de faptul că o vedeam recomandată peste tot. Pur și simplu, știam că vreau să o citesc, deși am alte zeci de titluri pe lista de citit. Nu am tras cu ochiul la recenzii, nu am vrut să știu despre ce este, nu am citit nici măcar descrierea de pe coperta a IV-a (sau, mă rog, de pe site) – pentru că am ascultat-o, nu am citit-o propriu-zis. Dar faptul că ea a fost redată în urechile mele cu vocea (și interpretarea superbă!) a Medeei Marinescu a fost un mare plus. Pentru mine, contează foarte mult cine și cum îmi redă un audiobook. Iar aici, din fericire, Editura Niculescu a făcut o alegere extrem de reușită…

In acelasi stil fermecator, inconfundabil care a facut din Vanatorii de zmeie (Editura NICULESCU, 2007) un bestseller international, Khaled Hosseini spune in Splendida cetate a celor o mie de sori povestea unei iubiri coborate parca din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se da in laturi de la sacrificiul suprem si a unui oras care, in ciuda tuturor vicisitudinilor, se incapataneaza sa renasca din propria-i cenusa. In timp ce pe fundal se deruleaza evenimentele care au marcat istoria Afganistanului in ultimii treizeci de ani – ocupatia sovietica, jihadul dus impotriva ei, razboiul civil si teroarea instaurata de regimul taliban –, doua femei cat se poate de diferite descopera cat de mare este puterea dragostei si ce orori pot fi indurate in numele ei.

Splendida cetate a celor o mie de sori a ocupat primul loc pe lista de bestselleruri a prestigiosului The New York Times Book Review si a fost tradusa in peste 35 de limbi.

Plastica si captivanta. – Los Angeles Times

Extraordinara. – Time

Khaled Hosseini este unul dintre cei mai cititi si iubiti scriitori din lume, cu vanzari de peste 39 milioane de carti la nivel mondial. Cele doua romane publicate anterior – Vanatorii de zmeie si Splendida cetate a celor o mie de sori – au fost traduse in 57 de limbi si publicate in 70 de tari. In 2006, a fost numit Ambasador al Bunavointei din partea UNHCR, Agentia ONU pentru Refugiati. De asemenea este fondatorul Fundatiei Khaled Hosseini.

Există cărți care se citesc cu sufletul la gură și cărți care se citesc cu inima strânsă. Iar apoi, există scrierile lui Khaled Hosseini, care reușesc să facă ambele lucruri simultan. Recent, m-am pierdut printre paginile volumului „Cetatea celor o mie de sori”, iar ecoul acestei povești încă mai stăruie în colțurile minții mele, ca un miros de ceai de tei într-o dimineață răcoroasă.

Doamne, prin câte stări m-a purtat acest roman! Această odă dureroasă adusă puterii feminine într-o lume care încearcă prin toate mijloacele să o sufoce…

Povestea: Două destine, un singur cer deasupra Kabulului

Romanul ne poartă în Afganistanul ultimelor decenii, o țară măcinată de război, unde peisajul se schimbă de la frumusețea grădinilor de trandafiri la dărâmăturile lăsate de rachete.

În centrul acțiunii se află două femei pe care viața le aduce împreună în cele mai crude circumstanțe:

• Mariam: Copila nelegitimă (un harami), marcată de respingere și de o căsnicie forțată la o vârstă fragedă. Una dintre scenele din începutul romanului îmi vor rămâne mult în minte… Pierderea, înfrângerea, doliul… Ah, ce șocantă a fost ruperea de mama ei… Ce brutal mod de a te introduce în lumea acestei harami…
• Laila: Tânăra educată, plină de visuri, a cărei lume se prăbușește odată cu moartea părinților ei. Ce destin a avut de înfruntat! Câtă nedreptate trăiesc femeile din alte părți ale Pământului… Și asta doar pentru că s-au născut femei, vai lor!

Deși pornesc ca rivale în casa aceluiași bărbat tiranic (cum ajung în această situație constituie în sine un roman separat), relația lor evoluează spre o legătură de o profunzime rară. Se transformă într-o comuniune între trecut și viitor, între prezentul real și cel ideal. O relație de rivalitate devenită o poveste despre sacrificiu și feminism, despre cum dragostea poate înflori chiar și în cel mai arid pământ și despre cum, uneori, libertatea are cel mai mare preț imaginabil.

Ce mi-a rămas în suflet…

Imagini sfâșietoare… Asta în primul rând. Nu mă așteptam să fie chiar atât de dureroasă această carte.

Mi-a rămas în suflet scriitura absolut fermecătoare, minunată, splendidă a autorului. Câtă sensibilitate în acest om, câtă putere de a reda atât de puternic scene de o cruzime rară, făcându-te parte din acțiune, ca și cum te ia de mână și îți prezintă faptele în timp ce ele se petrec chiar sub ochii tăi…

Dar nu se simte nimic tras de păr. Exagerat de dragul intrigii. Totul este justificat, totul este uman.

3 idei despre romanul Cetatea celor o mie de sori, de Khaled Hosseini

1. Este un roman despre reziliența feminină.

La final, după aflarea ultimului rând din carte, am stat puțin pe gânduri. Am simțit aproape fizic cum îmi reașază în minte anumite perspective. Cum deja sunt altcineva după această lectură. Am rămas cu un profund sentiment de recunoștință pentru libertățile pe noi le considerăm firești. Că poți ieși neînsoțită oricând pe stradă. Că poți călători de una singură fără să te întrebe nimeni a cui ești? Că nu ne acoperim corpurile cu burka, privind lumea printr-o ferestruică sinistră. Că suntem mai mult decât pântece și mâini harnice. Că putem spune nu fără să avem teama că asta înseamnă o bătaie cruntă. Sau chiar moartea.

Sunt cu adevărat norocoasă (pentru că, da, este doar un noroc) că m-am născut în Europa, în România secolului 20-21. Că am libertăți la care Mariam și Laila doar visau, că Ilinca va putea beneficia de drepturi pe care femeile din „altă lume” nu le pot cere fără să-și riște viața.

2. Autorul are meritul de a descrie atât de frumos și real Kabulul, încât acesta devine personaj al cărții.

Nu este doar un decor al desfășurării acțiunii, ci vine în completarea dramelor ce se petrec între zidurile lui. Îl simți prin praf, prin vacarmul piețelor, prin frumusețea munților și prin teroarea instaurată de regimul taliban. Devine o entitate vie care suferă odată cu personajele.

3. Finalul.

Eram undeva pe la 80% din carte și nu mai aveam răbdare să aflu cum se va sfârși toată povestea. Cum a ales Hosseini să aranjeze lucrurile. Nu voiam să mă dezamăgească, simțeam nevoia de un final fericit, deși știam că acesta nu va fi pe deplin posibil. Nu vă dau spoilere, ca să nu vă fur această lectură ce te ține cu sufletul strâns până la ultima pagină. Ma-gis-tra-lă!

Bonus: Vă spun că am plâns. Nu în final, acolo deja lucrurile s-au pus pe șine. Ci la anumite pasaje în care au de suferit Laila, Mariam, alături de fetițe mai mici (ca să nu spun mai multe). Automat, m-am transpus în locul lor – eu, Ilinca, la capătul puterilor, fără apă, mâncare, lumină… Crezând că ea va dispărea prima, din cauza trupului mic și firav… Horror! Și mă tot gândesc că, undeva în lumea asta a anului 2026, încă mai există mame ce stau cu teama că ai lor copii pot sfârși din clipă în clipă (foamete, lipsă de medicamente sau tratament, războaie…).

De reținut acest citat:

„Așa cum acele de busolă arată întotdeauna nordul, tot așa degetul acuzator al unui bărbat găsește întotdeauna o femeie.”

Apreciez altfel fiecare răsărit, fiecare „te iubesc”

Nu aș vrea să sune prea cheesy, dar „Splendida cetate a celor o mie de sori” chiar este o carte care te face să apreciezi fiecare răsărit și fiecare „te iubesc” spus celor dragi. O recomand oricui are nevoie de o ancoră în realitate, celor care iubesc poveștile de viață autentice și celor care vor să înțeleagă mai bine cultura și istoria unei lumi atât de diferite de a noastră, dar în care emoțiile sunt universal valabile.

*

Voi ați citit-o? Ce alte cărți care v-au marcat profund ați descoperit recent?

Comments

comments