Recenziile Pisicii Negre

Recenzie Crocodilul – F. M. Dostoievski | O nemaipomenită întâmplare sau Pățania din Pasaj

Am primit cadou cartea Crocodilul, de Feodor Mihailovici Dostoievski, și, așa cum vă mai spusesem eu și în alte rânduri, îmi place să citesc cărțile primite în dar cât mai curând cu putință. Deși nu se întâmplă mereu asta (din varii motive), vreau să mă văd cu omul respectiv și să-i spun părerea mea despre acel volum. Fie că este vorba despre un DA! mare cât Idiotul sau un NU hotărât.

Așa s-a întâmplat și în acest caz. Am primit-o cu mare drag, mai ales că descrierea mă intriga maxim:

Înainte de a pleca într-o călătorie prin Europa, funcționarul rus Ivan Matveici și soția lui Elena Ivanovna merg să vadă crocodilul expus în menajeria unui neamț. Nu se știe cum, Matveici este înghițit de animal, dar, spre surprinderea tuturor, începe să-i placă acolo. Susținând că „abia aici, în burta crocodilului, vezi parcă mai limpede totul“, el începe să debiteze planuri pentru a crea un „paradis pentru întreaga omenire“.

Este o nuvelă scurtă (126 de pagini), scrisă cu o pană de fin cunoscător al tipologiilor umane, așa cum este Dostoievski. M-a ținut atentă și nu m-a plictisit în niciun moment. Astfel, am dat-o gata într-o zi (în câteva ore, după rapel). 😀

Crocodilul – O nemaipomenită întâmplare sau Pățania din Pasaj

De cum o deschizi, citești următoarele rânduri:

„Poveste adevărată despre un domn de o anumită vârstă și cu o anumită înfățișare, care a fost de viu și pe de-a-ntregul înghițit de un crocodil din Pasaj, precum și despre cele ce au urmat după acea întâmplare”

Începi să-ți pui întrebări în privința verosimilității celor relatate, oare cum este posibil să se întâmple așa ceva? Așa că întorci pagina și te afunzi ușor-ușor în universul dostoievskian. Dar nu unul pur, ci atins de absurdul și grotescul lui Kafka, Gogol, Cehov și Poe.

Eu, personal, pe măsură ce parcurgeam textul, îmi aminteam de Marin Sorescu și celebrul mit al lui Iona.

Crocodilul, o carte ce abundă în amuzament și ironie

Nu cred că vă imaginați că un volum gândit de Dostoievski ar putea fi trimis în lume fără un fin substrat psihologic. De data aceasta, ironia a fost îndreptată împotriva snobismului funcționarilor, parte a unei clase sociale medii. Autorul a evidențiat și „caracterul progresist al Europei, față de deprinderile învechite ale Rusiei”¹.

Feodor Mihailovici Dostoievski – Portret de Vasili Perov (1872)

Pe scurt, despre ce este vorba în Crocodilul?

Înainte de concediul de 3 luni, timp în care voiau să călătorească prin Europa, funcționarul Ivan Matveici și soția sa, Elena Ivainovna, se duc să vadă vestitul crocodil expus de un neamț la Pasaj.

Ajunși acolo, au văzut un „ditamai lădoi de tablă, un fel de cadă acoperită cu o împletitură de sârmă groasă, având pe fund, cam de o palmă, un strat de apă. Și uite, aici, în această băltoacă, zăcea întins crocodilul, mare cât toate zilele și țeapăn ca un buștean, de parcă-și pierduse toate funcțiile biologice în contact cu clima noastră umedă și atât de puțin prielnică străinilor”.

Soția funcționarului s-a arătat dezamăgită de crocodil, moment în care vine și completarea ironică a autorului: „E mai mult decât probabil că și-l închipuise încrustat cu diamante!”

În aceeași încăpere, se mai aflau câţiva papagali şi nişte maimuţe. În timp ce Elena Ivanovna, alături de neamț și martorul-narator, se holbau la acestea din urmă, au auzitt niște țipete. Când s-au întors, Matveici era înghițit de crocodil…

Și de aici, toată nebunia.

Firește, imediat se ivește prima întrebare: de ce nu au tăiat crocodilul ca să-l scoată de acolo pe Ivan. Ei bine, aici intervine „principiul economic, firește, înainte de orice”. Proprietarul crocodilului nu voia să audă de așa ceva nici în ruptul capului. Ba mai mult, consideră că această întâmplare i-ar aduce mult mai mulți vizitatori curioși și, deci, și mai mulți bani.

Dostoievski ne povestește apoi, prin intermediul martorului, tot ceea ce a urmat, din perspectiva fiecărui personaj, începând cu entuziasmul celui înghițit de crocodil, Ivan Matveici arătându-se realmente încântat de locul în care se află, de unde consideră că poate schimba lumea.

Spre final, sunt implicate și ziarele vremii. Mi s-a părut genial cât de mult se aseamănă situația de atunci cu ceea ce (încă) trăim și noi astăzi!

După ce vă recomand să citiți această carte, vă las cu un pasaj (ai văzut ce-am făcut aici?) pe care îl consider demn de menționat:

„Mă gândesc chiar că, la nevoie, aș putea s-o poftesc aici și pe Elena Ivanovna. De altfel, conformația asta cu vid lăuntric a crocodilului este în deplină concordanță cu științele naturale. Pentru că să presupunem, de pildă, că tu ai fi fost chemat să construiești un crocodil nou; de la bun început, ți-ai fi pus întrebarea cât se poate de firească: care este însușirea principală a unui crocodil? Răspunsul e clar: să înghită oameni.

Cum s-ar putea realiza, așadar, o construcție corespunzătoare pentru ca el să poată înghiți oameni? Răspunsul e și mai clar: lăsându-l complet gol pe dinăuntru.

De mult încă fizica a demonstrat că natura nu suportă vidul. De aceea și interiorul unui crocodil trebuie să fie neapărat vid, ca să nu poată suporta vidul și deci să fie oricând dispus a înghiți și a-și umple golul cu ce se nimerește. Iată, așadar, singura explicație logică și rațională a faptului că toți crocodilii ne înghit pe noi, oamenii.

Cu totul altfel e construit omul: cu cât mai gol este, de pildă, capul unui om, cu atât mai puțin simte nevoia să-l umple, aceasta fiind singura excepție de la regula generală.”

An apariție: 1865

Titlu original: Krokodil

126 pagini

Editura Art

2018

Ilustrațiile realizate de Mircea Pop

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: