(de)Lirice

Relaţii toxice #poeziasăptămânii #delirice

Verdele hipnotic se stinge încet
În otrava galbenă a începutului
De toamnă.
Frunzele se agaţă de crengile copacilor
Ca într-o despărţire din care
Doar unul iubeşte, iar celălalt
Nu vrea decât să scape, deşi
Rămâne în acelaşi loc,
Împânzit de rădăcini.
Din relaţia asta, unii ajung
Cu nervurile la pământ,
Călcaţi în picioare.
Ceilalţi, goi puşcă. Expuşi în bătaia (de joc)
A vântului.

Toamna nu iartă pe nimeni
Şi nu-i aşa că vine parcă prea devreme tot mereu?
Prea devreme pentru des-amăgiri de-o vară,
Dar prea târziu pentru a ne mai putea salva.

Trecerea timpului sapă urme parcă
Doar pe chipul celorlalţi,
Niciodată pe al nostru.
De parcă zeul ăla, Cronos
Cum am auzit că îl strigă Tatăl lui
Noaptea, în somnul meu,
Cum ziceam, Cronos pare
Prieten doar cu noi, în ochii noştri –
Părul alb înseamnă norocei,
Iar durerea de genunchi vine
De la norii toamnei. Și atât.

Un râs demonic îmi bate în geam,
Cu degete umezite în ploaie şi ceaţă,
Mă strâng în mine a mia oară
Şi reuşesc – iată! – să-mi rătăcesc pe buze
Toamna.
Încă o dată
Şi-nc-o dată
Şi în cea din urmă dată,
Îmi dau seama că, dacă mă leg
La cap fără să mă doară –
Îmi răsar din cerneală ghiocei.

Dar îmi doresc toamna aproape
De gândurile-mi toxice,
Deşi ştiu că e menită să mă intoxice.

Am dat like statusului de pe facebook
În care vara se anunţa într-o relaţie complicată
Cu iarna.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: