Am renunțat să mai renunț.
Încalț șosetele de tablă scrijelită în cuvinte nerostite și plec –
Postez despre străzi și revoluții, aici îmi fac propriul denunț..
Mă uit la ceas, merge de-a-ndoaselea, vin clipe, dar nu trec,
Căci le trăiesc, uite, le iau cu mine – am renunțat să mai renunț..
Am alergat pe contrasens, nu-mi place cum arată spiritul în turmă,
Aici, fără greșeală, în chip de vers axioma fericirii vreau s-o enunț:
Să mă pierd prin lume, un rucsac, două pisici – de mine, nici urmă.
Încă visez, adică am visuri despre viitor – am renunțat să mai renunț.
Îmbrac haina groasă a experienței de viață, ai spune că-i un scut.
Și încep să scriu din nou, să cânt, să desenez. Fără glas v-anunț
Că nu știu încă ce vreau, dar știu sigur ce nu-mi mai doresc de mult:
Să fug, să amân, să urăsc. De azi, eu am renunțat să mai renunț.
La mine.
