Sâmbăta cu folclor

Sâmbăta cu folclor. Grigore Leșe.

Ah, dac-ați ști voi cât îmi place să scriu despre folclor.. Nu prea am timp să mă ocup îndeaproape de acest tip de subiecte, dar sunt mulțumită că le aduc la lumină, chiar și pentru puțin timp (cât este de actualitate linkul de pe Facebook).

M-am trezit cu chef de aducere aminte. Mă gândeam pe cine să aleg azi, ce recomandare să fac sâmbăta asta folclorică. Am rămas la Grigore Leșe.

Grigore Lese despre cantat

Grigore Leșe, artistul care se declară interpret de muzică tradițională

Nu mai are nevoie de nicio prezentare. Spui Grigore Leșe, spui Cântec despre Bucovina sau, cum o știe toată lumea, Cântă cucu, bată-l vina/ De răsună Bucovina.

https://www.youtube.com/watch?v=EvVhP2_YJZA

Grigore Leșe s-a născut în Stoiceni, Maramureș, la 20 februarie 1954. A devenit doctor în Muzică și profesor asociat al Facultății de Litere (Universitatea București) și al Universității de Muzică București, după ce, în tinerețe, a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Recapitulăm. Cum sună asta? Doctor în muzică… Omul știe ce face și o face cu pasiune. Din ce am apucat să văd de-a lungul timpului, Grigore Leșe este un om deosebit, cu un caracter remarcabil și cu multe vorbe simple, din popor, care ating direct sufletul. Am reușit să schimb câteva vorbe cu dumnealui, în treacăt, la Gaudeamus (2016). Cu ocazia asta, am făcut și o poză. 😀

Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, culese din folclorul autentic al zonei Țării Lăpușului, cântece tradiționale ce marchează evenimente importante din viața omului – nuntă, cătănie, botez sau cântece pastorale.

Cum era firesc, talentul și pasiunea depuse în activitatea sa artistică nu au fost trecute cu vederea, astfel că Grigore Leșe a obținut, în 2004, Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești” (Wikipedia).

model-pagina-9

Update: Diseară, 15.11.2018, voi merge la concertul lui Grigore Leșe, „Tradiție și Avangardă”. Primul. Emoții de toamnă.

Comments

comments

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!