Sâmbăta cu folclor. Maria Lătărețu.

De când m-am gândit să inaugurez categoria asta pe blog (Sâmbăta cu folclor), mi-am zis că Maria Lătărețu trebuie să fie printre primii artiști ai muzicii populare despre care voi scrie. Și iată că, după Maria Tănase și Liviu Vasilică, a venit și rândul privighetorii Gorjului. Nu e o întâmplare că am ales din nou o interpretă din zona Olteniei, dar așa cum vibrez pe muzica aceasta, nu o mai fac nicicum. 🙂

Am mai zis-o, dar trebuie să spun și acum că am crescut cu drag de muzica populară și tradiții românești. Genericul emisiunii de duminică (la prânz) Tezaur folcloric și vocea Marioarei Murărescu nu-mi vor dispărea din minte niciodată. Tocmai de aceea, fac ce fac și mă întorc în vreme de copilărie. Am ascultat multe discuri la pick-up de pe lada recamierului și am învățat versuri populare bătând din picior pe ritmurile oltenești sau din zona Moldovei mele dragi. 🙂

Maria Lătărețu – Crăiasa cântecului românesc

Pe când avea numai 13 ani, învață să se acompanieze la chitară, cântând chiar mai devreme pe la hore, nunți sau petreceri boierești. Mai târziu, alături de soțul ei violonist, ajunge să cânte prin mai toate satele din Gorj, fiind invitată în 1937, la București, să înregistreze câteva piese pe cilindri de fonograf. După ce trece prin diferite etape (localul lui Marcu Căciularu din zona Gării de Nord, apoi la Luna Bucureștilor, iar mai târziu, timp de 10 ani, la Dorul Ancuței, un restaurant de lux din Strada Lahovari), Maria Lătărețu devine prim-solistă a Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folclor, de unde iese la pensie în 1966.

Copilă fiind, am reținut de la mami că aceasta a murit „pe scenă”, imediat după ce a susținut un concert. Wikipedia confirmă și scrie că a suferit o congestie cerebrală pe 27 septembrie 1972, în culise, după ce și-a susținut recitalul, la căminul cultural din comuna Românești (județul Botoșani).

O piesă de suflet, pe care o ascult întotdeauna cu plăcere și pe care o mai și fredonez cu mami atunci când mai avem ocazia, este Mai treci, neică, și tu dealul. Are o semnificație aparte, profund sentimentală… Îmi ești dragă, Mărie! 🙂

„Doina oltenească” a Mariei Lătărețu, considerată unul din cele mai frumoase cântece din lume

Maria Lătărețu este una dintre cele mai autentice reprezentante ale cântecului lăutăresc oltenesc. Folcloriștilor le este cunoscută de multă vreme. Cântecele ei, chiar din discurile pe care le-a făcut Constantin Brăiloiu, au trecut hotarele țării ajungând și în străinătate. Îmi amintesc că odată, vorbind cu un folclorist suedez, mi-a spus că la Radio Stockholm se dă din când în când „Doina oltenească” a Mariei Lătărețu, piesa fiind considerată unul din cele mai frumoase cântece din lume.
Calitatea ei deosebită este că păstrează stilul autentic gorjenesc pe care îl interpretează cu multă delicatețe, cu multă suavitate. Pe lângă faptul că este o bună interpretă, ea își compune singură textele, adică creează la cântecele învățate în tinerețe variante despre care putem spune că sunt ale Mariei Lătărețu.

—Mihai Pop, folclorist

Maria se întrece cu păsările cerului, răspunde privighetorilor, șopotului izvorului, foșnetului frunzelor.

Eram cu dascălul meu, Constantin Brăiloiu.
Plaiuri gorjenești.
Un conac de odinioară.
Maria Lătărețu.
Neașteptată și minunată clipă cu soarele în suflet.
Frumoasă peste măsură. Tulburătoare privire.

Plină de gingășie, scăldată în bunătate și omenie.
Acompaniindu-se cu chitara, îngânată de cinci muzicanți populari, Maria se întrece cu păsările cerului, răspunde privighetorilor, șopotului izvorului, foșnetului frunzelor. Clopoțel de cristal, glasul limpede și pătrunzător te poartă dincolo de vremuri, peste lacrima și bucuria omenirii.

—Harry Brauner, etnomuzicolog

Comments

comments