(de)Lirice

Și-am să îl iubesc o oră în plus..

Nu cred în liniștea asta groasă ce se-așterne între noi, de sus,
Nu m-ai lăsat să cred în tine cum vede muza un pictor sedus.
Am ales cu gândul, am pășit cu mers de șoaptă, ușor nesupus,
Am plecat cu zâmbetul nebun, dar ai rămas cu un lapsus.
Și-ai crezut, naiv, că am plâns atunci tot ce-am avut de spus,
Dar apoi m-ai căutat sublim să fim, acum doar ești. Și nu-s.
Am construit repede visuri, la fel de ușor le-am descompus.
Am promis cu degete cruciș că nu-ți mai scriu, dar am compus
Câteva puzzle-uri rupte din noi – uite-ne, incompleți ca un rebus,
Căutăm o definiție din „șase” – iubire; ies „patru” – iubi redus.
Cum aș putea să evit un condițional optativ, fățiș să-l văd distrus,
Să mă asigur că voi îndeplini, dar împreună, tot ce mi-am propus?
Ți-am arătat drumul să pleci, nu am vrut să vii la un chemat impus,
Să văd cum dispui să-mi transformi zâmbetul într-un rânjet indispus.
Nu ai înțeles, dar iubirea tot nu-i o stare pe Facebook sau un status,
Cum nu poți fi în relația ta doar un spectator distant sau un intrus.
Am fost mereu pe dos, nu ne-am potrivit deloc, diferențe mari de fus –
Tu voiai gheață la mal, eu îmi doream din plin căldură ca un cactus.
Atunci am aflat subit că, fără regret, pot pune oricând mai presus
O liniște fermă a minții în locul unei relații de suflet greu de condus.
Astăzi, ai văzut, soarele sordid de toamnă încet în cer de sânge a apus,
Am privit în ochi-mi infinitul – câtă nonculoare în suflet mi-ai adus!
Te voi inventa în altul, chiar dacă la inventar aș ieși din nou pe minus –
L-am găsit cu priviri de frunze moarte – în noaptea ast-am să-l iubesc o oră în plus..

frunze-de-toamna

[Ora de iarnă – 30 octombrie 2016]

Comments

comments

10 comentarii la “Și-am să îl iubesc o oră în plus..

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d blogeri au apreciat: