Sissy: „Luna august este luna pisicilor! La fel și celelalte 11.” #poveșticupisici

Ăă, salutare! Numele meu este Sissy. Nu am făcut cunoștință până acum, dar cred că a venit timpul să-mi expun și eu povestea aici. Am văzut că Neagra a deschis seria aceasta minunată #poveșticupisici și astfel mi-a dat ocazia să vă spun câte ceva despre mine.

Luna august este luna pisicilor!

La fel și celelalte 11 luni ale anului. 😀 Că doar suntem niște superbe, adorate de când lumea.

Așa am fost și eu încă din primele luni de viață, atunci când m-a găsit zăpăuca la Piața Sudului sau așa ceva. Parcă. Oricum, nu-mi amintesc foarte multe de atunci. Eram foarte mică, ajunsesem singură într-un șantier imens, ploaie și friguț. Îmi făceam veacul pe la șantierul de la gura de metrou din Berceni, așa am auzit-o povestind de atâtea ori despre cum m-a găsit. Trecând pe acolo pur întâmplător, deși avea treabă în altă parte, a auzit un miorlăit subțirel, dar apăsat, ce venea de sub măsuța unui om de la țară, venit pe marginea trotuarului cu ceva merinde de casă – un lapte, un pătrunjel, ouă și altele asemenea.

– E aici de ieri, a dormit în șantier mititica. Miorlăie de două zile pe lângă mine, dar nu am ce să-i fac. Mai am două pisici acasă și sunt sigur că nu ar accepta-o. Nu pot s-o iau, deși tare milă mi-e de ea, sărmana!

– Aș vrea să o iau eu.. Hmm.. Pis, pis.. Vino la mami!

– Miaaau! i-am zis eu de colo. Mi-era frică de oameni. De atingerea lor, mai ales. Așa că, atunci când s-a apropiat de mine, am fugit. Am intrat pe sub gardul șantierului, am stat sub niște scânduri și am început să miorlăi. Nu mă simțeam nicăieri în siguranță și îmi era extrem de frică de absolut tot ce era în jurul meu. 🙁 A venit după mine, am fugit din nou de ea. A intrat printre muncitori, i-a oprit din lucru și a început să strige că ea vrea puiul de pisică, nu pleacă până nu mă prinde. Vrea să mă ia acasă. Acasă.. dar ce o fi ăla „acasă” și de ce ține ea morțiș să mă ia cu ea?

Era octombrie 2009..

– Vreau să o duc la medicul veterinar, este răcită. Așa, băiatul, bine că ai prins-o!

Dar eu am început să îl mușc, să zgârii, nu suportam atingerea nimănui. Am scăpat și de data asta. Așa că am luat-o la fugă pe bulevard. Era o șosea mai mare cu multe benzi, dar măcar am ales să traversez pe trecerea de pietoni. Așa i-a fost mai ușor să oprească înnebunită mașinile, să nu cumva să pățesc ceva rău.

M-a prins din nou un bătrânel, ea a alergat repede către el să nu scap iar și gata! A pus gheara pe mine. :)) Am mușcat-o cât am putut de rău, deși tremuram și eram udă leoarcă de la ploaie. Bașca, blănița îmi era murdară de noroi. Nu a contat nimic din toate astea, ea m-a luat acasă..

Așa am întâlnit-o pe Neagra..

Aveam doar 2 luni pe atunci. Nu știam mai nimic. Nici măcar să stau la mângâiat. Mă ascundeam mereu după perne sau sub pat. Fugeam de oameni, dar faptul că am văzut-o pe ființa aia blănoasă și Neagră mă mai liniștea. Riscam să mi-o iau de fiecare dată când mă apropiam, dar până la urmă, Neagra m-a acceptat.

 

Așa am devenit de nedespărțit.

Îmi place că am mereu cu cine să mă joc, să mă alerg și nu mă plictisesc niciodată. Dacă nu am ce face, ne apucăm la bătaie. :)) Da, eu merg la ea să mă alinte, dar din răsfăț o dăm mereu în ceva labe peste ceafă. 😀 În puțin timp după toate astea, merg la ea să o împac și dormim împreună ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cel mai mult îmi place la țară.

Nu știu cum să vă spun, dar am o teamă de nedescris atunci când mă bagă într-o cușcă alături de Neagra, bineînțeles, și mă ia undeva la un drum luuung, dar lung de tot, de mi se pare o veșnicie. La dus stau cumințică, îi zic Negrei să stăm liniștite că doar mergem la bine. Mergem acasăăăă, în partea cealaltă! 😀 Cu plecatul e mai greu. Mereu fug de ea când simt că ne pregătim de plecare. 😀

 

Acolo sunt liberă. Alerg prin iarbă, mă cațăr în copaci, mă joc cu alți pisoi, gonesc câinii străini ce ne calcă-n curte.. 😀 Sunt un adevărat câine de pază, cine ar fi crezut? 😀 Dar de fiecare dată trebuie să plecăm de acolo. Și nu înțeleg de ce. Pentru că și pe zăpăucă o văd fericită acasă. Nu o văd doar zâmbind, e fericită. Emană liniște. Se așază pe prag și, sorbind din cafea, citește niște pagini din nu știu ce cărți. Stau și mă uit la ea printre frunzele viței de vie și mă minunez cât îmi e de dragă ființa asta. Și mă ridic brusc și merg să-i mai cerșesc ceva atenție și câteva alinturi. Iubirica lu’ mama, gogoașă mică, iepurașul meu iubit, Sissilica lu’ mămica și altele asemenea, vorbe ce mă fac să mă topesc și să torc în neștire. *inimioare*

 

Luna asta am împlinit (sau împlinesc?) 8 aaaani!

Așa cum ziceam mai sus, nu știu cum am apărut pe lumea asta și nici nu știu în ce zi. Mami (zăpăuca) a aproximat că-s prin august, iar medicul veterinar i-a dat dreptate. Luna august este, așadar, luna pisicilor!

Azi, 8 august, este Ziua Internațională a Pisicilor!

Pe 17 august este Ziua Internațională de Apreciere a Pisicilor Negre!

Daaaaa! La muuulți ani, pupezelor din întreaga lume!! Sper să vă găsiți toate Omul! Eu mi-am găsit O Pisică Neagră, fie că e una..

fie cealaltă..

 

Ne mai auzim noi pe aici! Nu mai sunt deloc timidă, ba chiar sunt mai sigură pe mine ca oricând! Miaaaau! <3

 

Comments

comments