Sub lupă #poeziasăptămânii
Nu aș avea nevoie de nimic din lume
ca să fiu ca nelumea.
Am toate datele (ră)sucite
în ADN-ul scrisului.
Nu am nevoie nici măcar de
acest carnețel
Pentru că îmi scriu și rescriu
poeme fel de fel
în minte
în direct.
Și-mi spun tot mereu că
le voi ține mintea,
dar mintea mă minte
Și întotdeauna versurile
îmi răsună-n suflet
diferit.
Ca nelumea.
Dacă ar fi să-mi așez și
corpul în forma în care
mă simt când mă cuprinde
nevoia acută de a poezi,
asta ar însemna să
scriu cu capu-n jos
și ca arabii.
Dreaptă-mi devine stânga
și mă prefac o scriitoare
ambidextră.
Sunt un pahar mat
plin cu pietricele cu care
au ales ceilalți să dea
în mine când eram.
De neînțeles.
Și mă uit prin lupa
ochiului de pește creat
de lumina mea în geamul
paharului
care sunt.
Ce văd? Absolut. Nimic.
M-am legat la ochi
cu eșarfa aia albastră – mare –
lejer, de vară
și-am trimis ploile
în țările calde.
Sunt un microb
cu multe gânduri
în loc de picioare
Și călătoresc așa
în jurul pământului
meu.