The Sunset Limited. Viața în „Alb și negru”.
Salutare, oameni buni și mai puțin nebuni!
Nici nu am terminat bine de văzut un film genial că m-am și pus să scriu despre el. 😀 „The Sunset Limited” este numele lui, care s-ar traduce, conform scenariului, „Alb și negru”. Titlul (tradus) face trimiterea la cele două personaje care apar în rol principal – un alb și un negru. Dar nu e numai atât. Ținând cont că tot filmul înseamnă dezbateri filosofice, sintagma „alb și negru” face trimitere la două viziuni asupra vieții total opuse, aflate în poziții extreme și una față de cealaltă, dar și față de „normal”, de echilibru. Uitați-vă la el și vă veți convinge.
Dezbateri, idei, argumente și contraargumente
Nu este genul de film cu împușcături, dar se trage cu gloanțe albe, izvorâte din credințe și idealuri. Despre ce vorbesc? Păi, despre a crede sau nu în Dumnezeu. Fiecare personaj (două la număr, singurele care apar pe tot parcursul acțiunii) aduce argumente pro sau contra celor spuse de interlocutor. Totul se desfășoară într-o singură cameră, în care ajung după ce negrul îl salvează pe alb din ghearele morții…
M-a fascinat. Am avut impresia, în câteva scene, că privesc o piesă de teatru. L-am văzut cu o plăcere fantastică. Îmi plac discuțiile deștepte, mai ales dezbaterile pe idei atât de grele și atât de… relative. Aș fi scos o groază de „citate” din film, dar l-aș fi ciopârțit. Toate se leagă atât de frumos… Replicile înlănțuite atât de logic. 😀 Am reținut, totuși, o idee pe care am și notat-o. 🙂
Finalul? Bineînțeles că vă las să-l aflați singuri. 🙂 La fel și care-i treaba cu titlul original.
3 comentarii
Vali
M-a rupt in doua. Si-o sa-l vad iar, cand oi avea mintea mai limpede, probabil cu pix si foaie sa-mi iau notite 🙂
Pisica Neagră
Ha! Ce mă bucur. Mă gândeam că o să-ți placă. 😀
Să-mi arăți și mie notițele, dacă vrei. 🙂
RUX.I
Chiar imi doream sa citesc o recomandare de film. Nu stiam ce film sa mai vad…