-
Am decupat din suflet primăvara
Am decupat din suflet primăvara și i-am dat forma unui liliac… înflorit și întors cu susul în jos. Visele-mi sunt acum purtate pe aripi de rând|unică. Și-au făcut cuib în odăile inimii mele. Soarele îmbracă grădinile-n verde și scoate la iveală pistruii copilăriei nevindecate. Nopțile-și poartă sprâncenele lunatice ca niște felinare stinse ce fac o tură nocturnă într-o felie de unt din Calea Lactee. Și aș mai avea metafore să-mi descriu Visul. Dar reflecțiile mele ar deveni curând reflexiile tale. Și e prea târziu.
-
Amintiri din șiragul de mărgele ce-l port la gât de la 4 ani sau mai devreme..
Am început să înșir amintiri pe ața vieții încă de pe la 4 ani, poate chiar mai devreme. Îmi amintesc ziua în care am început să vorbesc, atunci când m-am pierdut în bâlci. Îmi amintesc prima zi de școală, emoția mamei, lacrimile din ochii mei, oprite în ușa unui plâns înecat într-o buză mușcată. Aveam să încep un nou capitol din viața mea, unul ce avea să dureze vreo 20 de ani. Îmi amintesc ..câinele galben al lui tanti Antoneta, tăvălit prin varul de culoarea lămâii ce sta în sacii din magazie. De porumbei, de soba caldă, de prima Barbie.. Cireșul din livada ce mi se părea cât o lume…
-
Dor de doare, de soare în mare..
Mi-e dor de mare. De nicio mișcare în zare. De soare pe piele arzând, de buze uscate și-n plete să am vânt. Mi-e dor de scoici înțepate, să-mi strige din borcan adunate, Și-ntregi, și sparte, albe, pestrițe, le pun să joace pe scena amintirilor – cele mai bune actrițe. Mi-e dor de oboseala răsăritului și hamsiile sărate, de gingășia sărutului, cu ochii întinși la îmbrățișarea în care se trezesc soarele, cerul și marea. Mi-e dor, pe înserate, de plimbări haioase, de liniștea stricată de păsări albe, grațioase, de stelele vii aprinse pe infinitul fără tavane false. Mi-e dor de mare și-i spun: așteaptă-mă, vin să te văd săptămâna viitoare..
-
A trecut și martie.. Am împlinit 9 ani! #poveșticupisici
A trecut și luna martie. S-a dus un trimestru din anul ăsta și eu tot nu știu ce fac cu viața mea. Glumesc. V-am păcălit de 1 aprilie. Normal că știu ce fac cu mine și cu ceea ce trăiesc de 9 ani încoace. Am ales să-mi petrec una dintre vieți alături de o zăpăucă. Își spune că e O pisică neagră, dar eu o tot văd mereu mergând și vorbind fix ca un om. Bine, mai are și momente când miaună încercând să-mi vorbească, dar eu o ignor în continuare. Îmi amintesc vag ziua în care m-a găsit stând pe un cărucior de cumpărături, în parcarea subterană a unui…
-
Grădina mea secretă
Am adunat în mine zeci de ani. De animale, adică. Pe unele am reușit să le îmblânzesc. Prea mușcau din fierul rece al zăbrelelor și urlau noaptea la lună. Cu răbdare, am reușit să intru în cușca sentimentelor și le-am mângâiat pe creștet. Țineam în palme inima. A mea și a lui, pe jumătate mușcată. Nu știam să mă joc frumos. Nici acum nu știu.. Am auzit, de-a lungul timpului, țipete groaznice și răcnete jelite, blesteme venite din gură de moarte. Vreau să cred că nu veneau din mine. Poate mă învecinam cu alte grădini secrete și m-am molipsit. Vântul de aprilie poartă cu sine, dintr-o grădină într-alta, polenul simțirilor.…
-
În spatele ușilor închise..
Astăzi am avut un moment din acela în care te deștepți de parcă ți-ai lua o palmă peste ochi, în care ți se confirmă lucruri pe care le știai, dar le țineai departe de văzul tău și al tuturor, gânduri bine ferecate în spatele ușilor închise.. Am auzit o femeie plângând. Trecând pe lângă o ușă (rămasă) anonimă, am tresărit. Dinăuntru se auzea un bocet de femeie. Sugrumat, ca pentru ea, plângea pe cineva cu vorbe. Jelea. M-am oprit pentru o clipă și am realizat timpul. Nimic nu ne aparține, doar timpul este al nostru.” Seneca M-am regăsit în starea ei și am simțit ce zicea. Vorbe plânse, rupte din…
-
Zări deschise… către un „Despre mine” altfel
„ATELIER LITERAR: Zări deschise… Născută la 21 martie 1987 în Călărași, într-o zi de primăvară, când ghioceii răsăreau zgribuliți din zăpadă, Georgiana Mihăilă, tânăra „poetă” ce bate azi la porțile afirmării, este astăzi elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Al. D. Ghica”. Tăcută, dar vâltorită lăuntric așa cum o arată și poeziile ei, n-ai crede că într-o astfel de ființă își pot găsi locul atâtea trăiri. Veselă sau tristă, bucuroasă, dar rareori euforică, este una dintre acele persoane care preferă să se confeseze mai degrabă hârtiei albe, pentru că doar ea o cunoaște mai bine: Cerul – oglinda în care se vede frumosul – Îmi este ascuns, deși…
-
Din negura timpului – DeLiricele mele, acum 10 ani.
Am venit de acasă cu bagaje. Multe. Am făcut cinci drumuri de la mașină până sus cu mâinile pline. De bagaje. Noroc că am lift. Două. Ei bine, printre haine, mâncare, machiaje și cușcă de pisici, am strecurat și câteva „amintiri” din liceu. Mi-am luat cu mine și unul dintre posterele preferate – îl veți vedea cu prima ocazie în Negru Vlogă. 😀 În plus, din negura timpului, mi-am luat și – atenție! – manuscrisele unor poezii proprii, semnate de mine prin anii liceului. Unele chiar au data scrisă. Frumos sentiment. 🙂 Ai observat că, după sărbători, avem nostalgii de tot felul: ba începem să postăm deja imagini cu și…
-
Negru Vlogă Ep. 7 – La mulți ani și-o poezie/ Anul vesel să ne fie!
Au trecut și sărbătorile astea. Și au fost exact așa cum mi-am imaginat: chilleanu’, în familie, fără consum prea mare de energie. Ba chiar mi-am încărcat bateriile să mă mai țină până prin vară, când plec în concediul ăla mare. :)) Am fost acasă, așa cum vă spuneam și în rândurile poeziei „În liniștea casei mele”. Și dacă tot am amintit de poezie, se pare că întreaga mea vacanță a stat sub semnul activității ăsteia: am scris și am citit versuri, ba chiar am și recitat câteva lângă brad. Cu ce ocazie? Păi, pentru noul episod Negru Vlogă: La mulți ani și-o poezie / Anul vesel să ne fie! Am…
-
Astăzi am sărbătorit românește Ziua Recoltei
Poate vă mirați că scriu deja despre ziua de astăzi.. Nu-i nimic, până și eu mă minunez că am chef să scriu în aceeași zi despre un eveniment la care tocmai am participat. 😀 Dap, am sărbătorit românește la Ziua Recoltei. Unde? La Conac, acolo unde e cald și bine, dar mai ales frumos. Astăzi am sărbătorit încheierea unui an – nu calendaristic, ci al „muncilor câmpului”. Am tras o linie sub cele aproape 10 luni ale lui 2016 și am ajuns la o concluzie: 2016 a fost un an bun. Din mai multe puncte de vedere (patru, cel puțin – dacă ai ochelari). :)) Nu le voi spune aici,…
-
Ce mă face pe mine fericită – 3. Acasă
A venit și vremea celui de-al treilea punct de pe lista fericirilor mele: acasă. Da. Parcă și simpla pronunțare a acestui cuvânt mă liniștește. Când vin acasă, trec printr-un portal și merg în altă lume. O lume goală de persoane, dar plină de mine și subînțelesurile mele. Nu încerca să înțelegi cu mintea ce spun eu aici, gândește-te la „acasă” al tău și vei simți ce scriu… Merg acasă alergând. Drumul pare mai lung la dus. Merg obosită de tot, de mine, de ei, de lume, și îmi găsesc resursele pentru a continua să fac cu drag și energie ceea ce am făcut și până acum. Mă reîncarc, aici am cablul de date, aici…
-
Ca să nu mă mai repet.. – Valentine`s Day
Uitandu-ma printre ciornele care au supravietuit trecerii timpului, am gasit o postare scrisa nu mai stiu pe ce alt blog (al meu, dintre cele vechi) despre Sfantul Valentin. Nu am uitat de diacritice, dar nu vreau sa stric fengshuiul. :)) Cam asa scriam io acum fix 7 ani. Pfoai, cat a mai trecut de atunci.. Si cate.. Asadar, nimic poetic, nicio fraza cristalina, io si ale mele pareri neslefuite. Poza e schimbata, cea originala nu a supravietuit mutarii intre servere. 😀 Dar nu am facut corecturi pe text, e fix acelasi de atunci. Si mi-e tare drag! 🙂 Ma ajuta sa realizez cat de mult am evoluat.. Sunt curioasa ce voi spune…
