• Poezia săptămânii

    Poezia săptămânii: Adrian Păunescu

    Cititorii mei mai vechi vor ști despre ce este vorba atunci când scriu în categoria „Poezia săptămânii”. Aproape că și eu uitasem de ea. Mi-am propus, la un moment dat, să public în fiecare joi câteva poezii ale unor poeți celebri sau nu, însoțite de câteva date despre ei și, eventual, un gând, un comentariu propriu în ceea ce îi privește. Adrian Păunescu ar fi împlinit astăzi vârsta de 74 de ani. Pentru articolul de azi, l-am ales pe Adrian Păunescu. De fapt, el ne-a ales pe noi. Lăsând la o parte orice alt aspect legat de orientarea sa politică sau viața personală, Adrian Păunescu a fost unul dintre cei…

  • Cărțuială

    Poezia săptămânii. Constanța Buzea.

    Cu o mică întârziere, am decis să scriu astăzi poezia săptămânii. Atunci când m-am gândit că ar trebui să aleg un poet, mi-am zis să fie unul clasic. Eventual, bărbat. Nu-i nici una, nici ailaltă. Mi-am spus că prea puțini știu câte ceva despre Constanța Buzea, soția poetului Adrian Păunescu. Aceștia au avut doi copii, printre care Andrei Păunescu, cel care mi-a fost profesor la Facultatea de Jurnalism și despre ale cărui volume de poezii am scris câte ceva în articolul Las-o să plece! Poate voi reveni săptămâna viitoare cu vreo câteva catrene semnate de acesta. Constanța Buzea a urmat cursurile Facultății de Filologie, Universitatea din București, trecând apoi prin postul…

  • Cărțuială,  Jurnalism,  Particip, nu asist!,  Playlistul lunii

    Andrei Păunescu: „Las-o să plece!”

    Printre multe altele (despre care vă voi povesti zilele astea), ieri am reușit să ajung la Palatul Național al Copiilor la lansarea cărților lui Andrei Păunescu: Las-o să plece și Popor de somnoroase păsărele. Am ascultat câteva cântece, am fredonat, am aplaudat și am luat autografe. Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, mi-a fost profesor la Jurnalism. Am apreciat foarte mult stilul oratoric al acestuia. Fiecare curs era un prilej de cunoaștere prin depășirea granițelor discuției inițiale. Ne-am abătut de la drum, o luăm prin porumb, cum zicea. 🙂 Dar era o plimbare de care aveam nevoie, aflam astfel lucruri noi, experiențe inedite ale unui Om care a călătorit prin lumea toată.