• Bucăți din țara mea frumoasă

    Turul pietonal prin Câmpina, o incursiune în „arhitectura petrolului”

    Al treilea oraş ca importanţă din judeţul Prahova, în sec. al XVIII-lea, după Ploieşti şi Târgşor, Câmpina este astăzi recunoscută în primul rând prin Castelul Iulia Haşdeu (despre care am scris aici) şi prin Muzeul Nicolae Grigorescu, ambele situate pe aceeaşi stradă. Scurt istoric al municipiului Câmpina Prima atestare a localităţii datează din sec. al XVI-lea (anul 1503), atunci când Câmpina reprezenta vama ce făcea legătura între Transilvania şi Muntenia, fiind menţionată în actele vremii ca “vama Prahovei”, rolul fiindu-i preluat de Breaza (în 1840) şi ceva mai târziu de Predeal. Pe lângă dezvoltarea prin comerţ şi activităţile vamale, în 1799, boierul Scarlat Câmpineanu adresează o scrisoare domnitorului Moruzi prin…

  • Jurnalism

    Am revenit cu episodul 21 din Negru Vlogă: În vizită la Zimbrăria Neagra și Închisoarea Doftana

    A trecut mai bine de jumătate de an de când nu am mai publicat vreun episod din vlogul meu drăguț – Negru Vlogă. Ultima dată am postat episodul din Vamă, de când cu Sunset Festival, mare, soare, nebunii. Acum mă uit pe fereastră, am senzația că trebuie să împodobesc iar bradul, că ar merge un vin fiert și o cuibăreală lângă vreo sobă undeva în cucuieți de munte. Dar mă uit și în calendar și văd că e 19 martie. Pfui! Peste două zile, pe 21 fac 31. Aș avea de zis mai multe, dar îmi caut cuvintele. S-au cam rătăcit de mine, nu știu.. Subiectele episodului cu nr. 21…

  • Bucăți din țara mea frumoasă,  Vlog

    Bucăți din țara mea frumoasă: Vâlcele – Râmnicu Vâlcea

    Uite că aproape vine 1 iunie și eu nu am apucat să public articolașul acesta drăguț despre vacanța de 1 mai. Să mai zic că am avut chestii de făcut, că am editat un vlog de 26 de minute, că am editat sute de poze din excursia asta, dar și de la Gala Spring SuperBlog? Am zis, dar nu mai zic. 3 zile de drumeții cu Arhiva de Geografie Multe cuvinte nu voi folosi în acest post, ar fi de prisos. Am imagini extrem de sugestive despre ce s-a întâmplat acolo. Am plecat sâmbătă dimineața (am cam întârziat, dar nu e ca și cum ar fi un lucru nou..), am…

  • Bucăți din țara mea frumoasă

    Bucăți din țara mea frumoasă – Excursie prin Teleorman

    Atunci când am văzut pe Facebook evenimentul creat de Arhiva de Geografie, Atracții din Teleorman, mi-am zis că trebuie neapărat să ajung. Dacă inițial se ocupaseră toate locurile (deși s-a organizat două săptămâni la rând), am avut noroc să se elibereze câteva chiar înainte de excursie. Așa am ajuns să iau parte la ceea ce îmi propusesem de mult timp: să-mi cunosc Teleormanul mai mult decât de la volanul mașinii proprii, pe Șos. București – Alexandria sau doar câteva alte localități apropiate. Dincolo de rolul jucat de acesta în istoria României, mi s-a părut tare faza asta: „Ca entitate administrativă, judeţul Teleorman a fost atestat documentar pentru prima oară în 14…

error: Content is protected !!