mi-au înnebunit copacii de la toamna asta atât de (a)vară. nici nu mai știu diferența dintre adevăr și risipă de anotimp. m-a surprins un vânt în gene azi, mi-am gustat o lacrimă amară. îți port sărutul ca un văl uitat pe buze – ne chemăm în contratimp.   îmi voi câștiga dreptul de autor asupra cuvintelor tale încă nerostite. când toamna se uită spre noi, tremurăm în spasme, fiori ne separă. ce-ți mai trebuie și ce să cauți, când ai gânduri de mine nedezlipite? ah! mi-au înnebunit copacii de la toamna asta atât de (a)vară…