-
A fost #bucuresti #blogmeet4. La mai mare! :D
Și uite așa se adună blogmeet după blogmeet. Am ajuns deja la al patrulea! Nu am fost decât patru persoane, dar întâlnirea s-a dovedit, până la urmă, de nota 10 (zece). 🙂 Am discutat despre blogurile fiecăreia, care ar fi o opțiune bună pentru o temă de blog și altele. Am dat check-in la Bistro El Rincon, acolo unde am fost și data trecută. Ne-a plăcut, am revenit. Păi, nu? 😀 Ne-am maimuțărit pe snapchat, adică m-am pisicit, după care am pus poza pe Instagramul meu drăguț, unde, apropo, am depășit deja mia de postări. 😀 *filing praud* După ce am mâncat legume la grătar (o minunăție), am avut și…
-
A fost București Blogmeet 3!
Am tot zis că o să scriu despre acest proiect minunat, dar uite că nu-i venise rândul. Până azi. 😀 București Blogmeet se vrea a fi un eveniment lunar, o întâlnire a bloggerilor bucureșteni. Sau măcar în trecere prin capitală. Sau veniți din provincie și stau cu chirie (vezi cazul de față). Cu sau fără viză de flotant. :)) Am ajuns deja la cea de-a treia „ediție” și, în colaborare cu Mădălina, am reușit să urnim lucrurile. Cât de cât. Suntem la început, ne mișcăm anevoios, dar am încredere că vom descoperi, la un moment dat, secretul adunării mai multor oameni la un loc. Ne tot gândim ce motivație să…
-
Jurnal de Craiova – partea a doua. Și mai sunt.
La Craiova am fost luna trecută, de ziua Europei. Vă spuneam aici despre cum am pierdut trenul și cum am reușit, totuși, să ajung la timp. A doua zi a început liniștit… Cu un mic dejun la restaurantul hotelului, cu o cafea sorbită în tihnă alături de Raluca și Răzvan. Spre surprinderea mea, nu am mai întârziat nici la masă, nici la strâns bagajul. Deși am simțit încă de când m-am dat jos din pat că ceva nu-i în regulă cu picioarele mele, am zis că lasă, c-o trece. Tălpile mele erau ca niște pernuțe de pisică (neagră, ce crezi?). Moooi. Și umflate. – Așa, Georgiano, ia de te plimbă…
-
Jurnal de Craiova – Pagina întâi
Fusei la Craiova. Bă, îmi plăcu. Dar tare, tare mult! 🙂 Pentru prima pagina din acest jurnal voi fi nevoită să mă întorc puțin în timp ca să povestesc de concurs. Dar voi fi succintă și am să trasez doar câteva linii: blogal, Tradem, Craiova Culturală și locul 2 câștigat cu selfie-urile lui Brâncuși. Păi, despre ce vorbim noi aici, domnule? 🙂 09 mai 2015. Sâmbătă dimineața Ca de fiecare dată când știu că trebuie să ajung undeva, mă trezesc devreme. Mai devreme cu vreo 3 ore. Aveam un tren de prins pe la 10:45, așa că mi-am pus telefonul să sune pe la 7 și jumătate. M-am trezit înainte să înceapă melodia…