• (de)Lirice,  Fabrica de poezie

    Fabrica de poezie, un eveniment cu și despre versuri și (re)simțiri

    În urmă cu ceva timp, mă tot gândeam să organizez un eveniment dedicat poeziei. De fapt, nu aș spune chiar „eveniment”, ci mai degrabă „întâlnire”. Voiam să ne strângem câțiva oameni ce scriu versuri și să povestim. Alături de alți oameni, eventual, care să ne fie public. După câteva participări sporadice pe la alte evenimente de acest tip, dar care îmi păreau prea rare, într-o seară obișnuită de joi, ce nu anunța absolut nimic ieșit din comun, am fost omul potrivit la locul potrivit. Mi-am discutat ideea, iar ea a început să prindă contur. Așa a luat ființă „primul volum” Fabrica de poezie, o întâlnire programată pe 15 ianuarie, odată…

  • (de)Lirice

    din nevroza unei mediocrități inutile

    Noaptea cade greu peste blocuri ca o pătură de cenușă neagră a corpurilor tuturor iubiților arși în taina despărțirii. București – acest mare târg de suflete. Te vinzi crezând că vei putea să cumperi speranța de viață pentru încă o zi. București – acest sanatoriu de zâmbete isterice și unghii false înfipte în amigdale, Unde te minți că poți fi calm dar înjuri la primul semafor sau îi amintești de decedați șoferului de troleu ce ți-a închis ușa în nas. Și tot te minți că poți iubi dar după câteva întâlniri de iluzie constați că doar ai învățat cum să urăști mai mult cum să-ți cultivi indiferența și mânia și…

  • (de)Lirice

    zăpada e la mine acasă

    un vânt cam rece își face loc printre degetele copacilor întinse spre cer într-o rugăciune vâjâită plânsă, stoarsă m-am întors acasă pe pragul ăsta unde stau între două lumi una mărginită de moarte în două puncte cardinale ale cordului meu cealaltă încă neexplorată îndeajuns de bine de rime de mine pe aici, prin poezie o limbuță caldă îmi mângâie mâna și-mi spune că totul va fi bine dar știu eu sigur că nu e așa ce știe Ion? în mod cert, mai multe decât mine. și mă întorc pe toate părțile îmi amorțesc gândurile de la atâta frig și mă strâng la piept cu o mână invizibilă iar cu un…

  • (de)Lirice

    muză-mea

    Toamnă în plămâni Toamnă peste lac Trec şi săptămâni Peste tot ce fac Şi ce tot amâni Fă-mi şi tu pe plac Fără să mă-ngâni Eu cu mine nu mă-mpac Acoperă-mi umerii spâni Mi-e frig şi mă prefac Că nu-mi ies din țâțâni Văd roşul.. din copac Promisiuni de păgâni Şi boală fără leac Ape fără fântâni Înecați fără colac

  • (de)Lirice

    pierdută pe margini de tâmple

    mi-am mușcat promisiunile făcute la necaz, am scuipat apoi sâmburi de neliniști și tristeți. în tundra gândurilor ce-mi țin cugetul treaz, m-am rătăcit într-o cameră obscură, fără pereți.   luna-i tot acolo, un ghem de lână aproape gri, mă-ntreb pentru-a câta oară o cobor în versuri? încep să te cânt pe-aici, poezie a săptămânii, în timp ce creez boem, tot ucid lucid universuri.   corăbii de frunze uscate plutesc pe ochi de ploaie, acum e ceață-n față, dar nu-i de vină miopia. zâmbetul de clovn mi-a stricat machiajul în zoaie. mi-era milă de poezie, m-a apucat filantropia…   s-au vărsat atâtea strofe despre toamnă și culori, unde să mai găsesc…

  • (de)Lirice

    operații. operațiuni.

    din ce adun în mine în fiecare zi încep să scad tot ce eram mai ieri mai eu, mai zâmbet, mai chill. viață! din ce scad în greutate, de-aia devin mai fragilă, încep să adun gânduri din lacrimi se înmulțesc problemele pulmonare – nu mă mai respiri cardiace – m-ai scos de la inimă stai! eu am cam făcut asta când.. când? musculare – numai mișcări greșite rupturi de ligamente între noi psihice – cu accente de anxietate și declarații de dragoste nebună, paranoică „te mint”, „tu ești de vină”, „nu mai vrei să fim” și alte operațiuni de retragere de număr de sentimente nu mai am tuș în imprimantă…

  • (de)Lirice

    bolnavă.

    toamna mea e bolnavă tușește cu vânt de ploaie și se drege din când în când cu triluri de păsări „dar mai mergeți și jucați-vă și la voi acasă!” le-aș striga eu de aici, din prag toamna mea e bolnavă și face febră în pământul uscat și frunzele-s prea gălăgioase când le calc în picioare eu sau găinile vecinilor toamna mea e bolnavă șchiopătează, i-am tăiat avântul perfuzii cu soare și murături de pus. pe rană sper să existe anotimpurile omului să vină iar iarna să vină iar primăvara. mea. 25.09.2018

  • (de)Lirice

    chemare

    strigăt și ecou din ghimpi și plastilină – peșteri săpate în piept, coate și splină am obosit să tot alerg, nu-s eu de vină că-s prea din pământ, prea puțin divină   împrăștii boabe de cafea în organism ca mai târziu să mă-ntreb cu cinism de ce scârțâie în mine acest lirism plimbând dureri și nopți, ca în turism.   mă gândesc că am uitat cum este să scrii nudist versuri oneste să oferi răspunsuri fără teste să povestești fără poveste..

  • (de)Lirice

    și cică..

    și cică există întotdeauna un motiv pentru care să fii mulțumit dar pentru asta există încă alte două sute și ceva de motive să nu fii și-ți alunecă prin cap răspunsuri la întrebări pe care nu ți le pui și cică omul bun e luat de prost și dus unde? luat și lăsat în ce loc? și cică marțea e zi cu ceasuri rele dar mie mi-au stat în loc să meargă cadrane cu 7 limbi pe dos se rotesc în jurul soarelui de dimineață până luna viitoare și cică în august e vară și te scalzi în ape tulburi păi cum să nu te ia capul dacă ai făcut…

  • (de)Lirice

    titlul îmi dă bătăi de cap.

    fiecare pas ce-l sar mai apasă pe clapa fină a pianului pictat în alb-negru ce sunt. aud între coastele pianului acesta piese agresive, dezordonate, am spasme obsesiv-compulsive, prin păr, vânt. contraste de la a la g. sunete vesele ce par triste, versuri triste ce par plictisite. îmi trag răsuflarea lângă o prăpastie, convinsă că nu ajung pe celălalt pământ. mereu mă apuc de ultimele litere și mă trag în sus. în loc să cad, mă așez așa, cu picioarele atârnând spre hău și-mi imaginez că pot contrui un pod pentru ceilalți, să-i ajut, să nu le fie frică să sară. dar fiecare avem arhitectul nostru, podurile noastre în palme albastre.…

  • (de)Lirice,  Particip, nu asist!

    #poezie, un hashtag cât o existență

    Nu mai e nicio surpriză pentru nimeni faptul că poezia ocupă un loc special în viața mea. Nu atât cea citită, cât cea trăită. Chiar dacă nu-mi aștern „versurile” pe foaie de fiecare dată, mă gândesc în nenumărate situații la condiția Eului (meu) liric aflat în momentul acela. Adică gândesc în vers alb. Și negru. poezie, cuvântul așternut pe piele și dincolo de ea Nu am vorbit până acum despre asta, dar ăsta este cel mai potrivit moment să o fac. Pe lângă celelalte două tatuaje pe care le am, a apărut un al treilea. Anul trecut, la începutul lunii martie, am mers împreună cu câțiva prieteni și mi-am tatuat pe…

  • (de)Lirice

    și până la urmă, totu-i un mister

    într-un final de zi, când toți se duc pe rând spre casă, când simți cum noaptea greu și-adânc te-apasă, tu-ncearcă să pui cap la cap orice gând și-angoasă, să vezi ce anume din astă lume-n pace nu te lasă. adună-n suflet flori și zâmbet, pe răni ia de le coasă, căci oricum ar fi ea, deși nu crezi, viața e frumoasă.. rândurile-astea le-am scris în gând încă de-acasă, de-abia acum m-am scos subit la tablă în clasă, și, deși o simt pe profa – inspirația – cam serioasă, îi țes în taste din (ne)siguranța mea o plasă, dar mă arde gâtul, pe chip am o grimasă ce îmi zidește-un zâmbet,…