• (de)Lirice

    Și-am să îl iubesc o oră în plus..

    Nu cred în liniștea asta groasă ce se-așterne între noi, de sus, Nu m-ai lăsat să cred în tine cum vede muza un pictor sedus. Am ales cu gândul, am pășit cu mers de șoaptă, ușor nesupus, Am plecat cu zâmbetul nebun, dar ai rămas cu un lapsus. Și-ai crezut, naiv, că am plâns atunci tot ce-am avut de spus, Dar apoi m-ai căutat sublim să fim, acum doar ești. Și nu-s. Am construit repede visuri, la fel de ușor le-am descompus. Am promis cu degete cruciș că nu-ți mai scriu, dar am compus Câteva puzzle-uri rupte din noi – uite-ne, incompleți ca un rebus, Căutăm o definiție din „șase”…

  • (de)Lirice

    Am tremurat..

    Am tremurat aprig în tusea mea febrilă, mi-am vărsat plămânii-n castron de fier. M-am săturat de chemarea ta sterilă cum m-am săturat de mâinele de ieri. Am tremurat adânc în frica spasmotică de a mă întoarce iar și iar fără vreun scop. M-am săturat și de poezia asta sclerotică cum mi s-a luat de binele din horoscop. Au tremurat buzele când ai venit spășit să-ți recunoști greșeala fără de intenție. M-am săturat de tine o noapte-n răsărit, Tu te-ai săturat din nou să oferi atenție. Mi-au tremurat mâinile ca niște frunze moarte de dor, s-au dezgolit copacii în fâșii de ceață. S-au săturat și numele întruna să îți poarte cum…

  • (de)Lirice

    M-ai răzgândit.. (Rimă împerecheată cu imagini)

    M-ai răzgândit atunci când ai plecat subtil din noi cu primăvara. Acum gândesc la rece că am avut o mare-ntre noi apusă ca vara – Am ajuns s-aștept închisă-n iarna asta pătrată, fereastră cenușie, Vorbind în pași tăcuți prin toamna-mi ruptă din carne cam vie. Și cum aș putea să înțeleg ce-mi scrii cu litere ce șchioapă? Nu m-ajută ochelarii – tu ești prea departe, iar eu îs mioapă.. M-ai răzgândit când am simțit din nou în tălpi gravitație – Erai pedeapsa mea pe viață într-o lume fără legislație. M-ai răzgândit când ți-am aflat tăcerea în fața marilor mele întrebări. Aș fi vrut să-mi fii atlas, să te deschid vorbind…

  • (de)Lirice

    Am vrut să-ți fiu un anotimp.

    Am vrut să-ți fiu ca toamna, Să te dezbrac subtil de verde, Să râd, să plâng de-a valma, Priviri căprui să te dezmierde. * Am vrut să-mi fii iarăși ca vara Liniștiți să fim, liberi de la tot, Să ne-ncânte în gând vioara, Noaptea, somnul să ne fie preot. ** Am vrut să-mi vii ca primăvara, Să simt în vintre muguri de iubiri, Să ne regăsim mereu în gara Celor mai vibrante întâlniri.. *** Am vrut să-ți fiu un anotimp Ce roșul pasiunii în suflet toarnă, Iubire nemândră și făr’ de timp, Dar tu îmi ești doar iarnă.

  • (de)Lirice

    Ceasul intern.

    Tic-tac, tic-tac. Nu îl auzi oare cum îți strigă în ureche? Lasă-l să adoarmă, îmi spun. Lasă, stau eu de veghe.. Păzesc timpul să nu treacă. Să nu fugă, îi alin eu somnul – În timp ce eu îmi sunt un bufon trist, el face pe domnul. Și-mi poruncește să-i ascund secretele în ale mele gânduri, Îl chem, dar nu vrea să-mi țină de urât cât scriu aceste rânduri Și-l văd cum se strâmbă, scoate limba și își dă ochii peste cap, 24 de ore cât se uită la mine, rânjește.. Nu am cum să scap!   Mă ține captivă mereu, deși sunt liberă în cuget și-n simțiri, Nu măsoară…

  • (de)Lirice,  Filosofie pe genunchi

    Cerșetorii de iubire.

    Ne naștem într-o zi fără dorința clară de a muri cândva, Ne sperie noul, dricul, avem frisoane-n piept și-n gând, Ne plângem unii altora tot întruna că ducem viață grea, Dar ne e frică de schimbare, n-am pleca de-aici nicicând.   Dornici de iubire, cerșim atenția celui mai indiferent om, Insistăm în nebunie, continuăm cu un optimism bolnav Să ne facem promisiuni cu expresii negăsite-n niciun DOOM, Apoi ridicăm ziduri împrejur ca și cel mai priceput zugrav.   Te întrebi ce nu merge, îți spui lasă, că mâine va fi mai bine, N-o fi dracul atât de negru, trecem noi și peste asta. Repeți așa în fiecare dimineață, în gând,…

  • (de)Lirice,  Aberații

    Să nu-mi spui mie „ironie”.

    Îmi spui și mie ce-ai avut cu mine? De ce ai venit? De ce-ai mai și plecat? Când știi că tot răul e spre bine, Dar nu mai vrei să știi, se pare c-ai uitat… *ironie* Îmi spui și mie cum de-ai putut subit Să-mi lași în cale mocirle și gunoaie, Când știu cât de adânc eu te-am iubit.. Acum alerg nebună prin zăvoaie. *ironie* Îmi spui și mie ce să mă fac acum, Când totu-n jur e numai agonie? Când ce simțeam a ars până la scrum, Să nu-mi spui tu mie „Ironie”..

  • (de)Lirice

    Fantome pe plajă cu spini.

    Vino în grădina mea secretă, aș vrea să-mi admiri trandafirii de sânge. Te chem cu o strigare mută, n-aș vrea să vii, e împotriva firii ce plânge. Mi-ajunge. * Stai departe, poartă-ți umbrele spre alte zări, prin lumi rebele și pustii. Voi șterge rândurile astea, poate, din minte. Le las să fie efemere, să nu știi. Să n-ai ce povesti. * fantome * În curând, voi fi din nou un surdo-mut ce vorbește prin semne de pe piele. Caractere necunoscute trec prin mine-ncet ca toporu-n lemne. E devreme. Nu-ți fă probleme: * Am timp – îl construiesc din clipe ca astea de față. Ce „eu” mă simt c-un scut de…

  • (de)Lirice

    Acum am scut și-o inimă de piatră..

    Încerc să pot să-mi supraviețuiesc mie însămi Când vâltori pe dinăuntru mă frig până la miez, Când necontenit noi doi tot trecem niște vămi – Nu te teme, stai pe pace, trebuie doar să crezi!   Crede-mă când spun, când tac, că totul e perfect Când mă săruți pe frunte, mă strângi de mână-ușor, Îmi place, ești ciudat, îmi placi în felul tău defect – Lângă tine sunt eu întreagă, un loc să mă desfășor.   Fii calea mea prin stânci, deschide-mi căi prin sălbăticie, Ia-mă desculță să fiu una cu luna, floare de colț sihastră, Să stăm pe culmi de dor și patos, să stau la temelie: Căci acum am scut, pe…

  • (de)Lirice

    Dor cu dor.

    Am învățat atunci când mă credeam întreagă că nu-i nimic așa cum las eu să se înțeleagă. Toate gândurile îmi sunt străine, mă reneagă și spre mine vin cuțite mii, uite-le, aleargă să-mi taie liniștea mea cea sfântă, dar pribeagă.. Port în piept două inimi – una-i și slabă, și oloagă. Și îmi aleg cuvinte mute să mi le pun pe plagă și chiar nu știu cum să-i spun să se reculeagă, Suflete, odihnește-te puțin, întinde-te pe targă! Se uită-n oglindă, deznădăjduit, mă-ntreabă: „-Dar tu cât crezi c-o să mai poți, fată dragă? Unde sunt toți care-ar putea să te creadă? Nu au știut altceva mai bun decât să se…

  • (de)Lirice

    Gânduri ninse.

    Îmi stau ascunse, cu genunchii moi sub ele, Gândurile. Sorb din ceașca amintirilor din viitor în fața ferestrei către interior. Aștept să ningă. Fulgii mi-ar așeza steluțe mov în păr peste crengi de vise. Mi-aș face leagăn din oftat și cuib din cuvinte stinse-n vocea ta. Ecou, ecou, ecou – pereții-s albi. Vorbesc cu mine în tâmple, aștept să mi se întâmple ninsoarea.   Dar, vezi, iarna mea e primăvară…

  • (de)Lirice

    Săgeți bumerang.

    „N-aș fi vrut să plec” zicea un vers neînțeles cândva, Dar nici să stau nu pot, să cred că se va schimba ceva. Mi-ai devenit repede ce nu credeam că aș mai fi în stare – Să văd prin ecranul meu alb-negru un strop de culoare.   Mă prefăceam în apă să te înconjor cu stropi de rouă, Am fost pământ, uscat ce-i drept, așteptam să plouă Peste noi cu priviri înfipte în săgețile tale precise.. Ca un bumerang m-au lovit în plin propriile mele vise.   Am vrut să-ți fiu și foc să simți cum ții un soare în palmă, Să-ți fiu pernă moale în tâmplă, să-ți lași sufletul…