• Uncategorized

    Poezia săptămânii #2 (video) – Nina Cassian – Limpede

    Limpede – Nina Cassian M-am așezat sub becul cel mai puternic ca să mă vezi și să știi: să nu poți spune vreodată că ți-am ascuns stângăciile mele, asimetriile și zonele imperfecțiunii. Fiecare sărut a fost definit. Fiecare îmbrățișare, sărbătorită prin idei. Atât de limpede îți stau în față, încât îmi poți vedea durerea și bucuria, ca pe doi pești, în două nuanțe de-albastru, înotând în cristalul trupului meu.

  • Poezia săptămânii

    Poezia săptămânii: Veronica Micle, cea din urmă poezie

    Căutând detalii despre viața multor autori români pe care i-am cunoscut prin manualele școlare (și cam atât), ajung să descopăr povești de viață atât de zbuciumate și cu nimic mai presus decât ale noastre, cei ce trăim astăzi. Din studiul programei școlare, rămânem cu câteva comentarii reci, insipide, câteva noțiuni superficiale despre niște oameni de o profunzime greu de atins în vremurile noastre. Astăzi, în Poezia săptămânii, am decis să scriu și să o descriu pe Veronica Micle, cea despre care nu știam decât că a fost muza lui Eminescu, iubita lui, dar și amanta lui Caragiale. Prea puțin, mi-am zis. Am vrut să o cunosc mai mult. Și bine am…

  • Despre mine și ce lucruri minunate fac eu

    Horoscopul, la trecut: cum mi-a mers în dragoste, sănătate și carieră în 2016?

    Întotdeauna, la final de an, tragem niște concluzii. De fapt, la final de ceva, de orice, ajungem să ne gândim dacă am realizat ceva în tot acest timp. Mi se pare firesc să fie așa. Iată-mă și pe mine la un 2016 aflat pe ultimă sută de metri (garduri), așa că nu-mi rămâne decât să încerc să-mi amintesc principalele evenimente petrecute în viața mea în ultimele 366 de zile. Nu voi face lista cu bulbișori drăguți (așa cum v-ați aștepta), o păstrez pentru rezoluțiile 2017. Acum voi merge pe structura horoscopului, că tot îmi urează el de bine pentru anul ce bate la ușă… 😀 Numai că, de data asta,…

  • Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Tu când ai spus ultima oară cuiva „Te iubesc”? :)

    M-am gândit că în noaptea asta ar trebui să-l aștept pe Moș Nicolae. Să-mi lustruiesc ghetuțele (care pereche ar fi mai potrivită?), să îl asigur pe bătrân că am fost cumințică și să-mi aștept dulciurile, bananele și batoanele Fitness. Cu ciocoaltă albă, pls. Dar asta ar fi, cumva, ceva banal. Nimic extraordinar. M-am gândit să fiu eu Moșul pentru ceilalți. Să le las în ghetuțe, tiptil, acest articol spre aducere-aminte. Viața e construită pe o temelie alcătuită din cărămizi ale iubirii. Mai mici sau mai mari, toate stau la baza oricărui aspect al vieții noastre. Îți iubești familia, îți iubești partenerul, jobul, pisica, mașina sau copacul plantat în copilărie în spatele…

  • Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Filosofie pe genunchi

    Despre mine: am 29 de ani și 6 luni..

    Da, despre mine pot spune astăzi că am împlinit 29 de ani și 6 luni. Văd că zâmbiți. „Cum să spui că ai 29 de ani ȘI 6 luni?” Ha. Ha. Păi, de ce să nu spun adevărul? I-am numărat și, din 21 martie 1987 până în 21 septembrie 2016, fix atâția s-au adunat. 🙂 Când suntem mici, iar părinții noștri sunt întrebați „cât are ăsta micu’?”, ei răspund mândri: „Două luni și trei săptămâni, poimâine.” Mai apoi, „șase luni, marțea viitoare”. „Ooo, multe înainte, să fie sănătos!”. Și apoi tot așa, fiecare lună e o sărbătoare. Asta până pe la 4-5 ani.. Sau nu mai știu exact. Când nu…

  • Filosofie pe genunchi

    (va) Urma.

    Se spune că, atunci când îți place în mod special ceva, ar trebui să-l ții departe de văzul lumii. Să-l protejezi de hârșâiala privirilor curioase, întrebătoare, critice. Așa simt și eu! îmi zise rațiunea mângâindu-și luciul tăios al conștiinței ca o sabie. Katana taie din rădăcină visul, îi smulge seva și ți-l aruncă la picioare, cu dorințe încă spumegând în verde. Dar hei! Tocmai ăsta e paradoxul: vrei să strigi în gura mare că simți, uite, simți din nou, dar ceva te oprește. E acel ceva care îți șoptește, din timpan către afară, că totul trebuie păstrat în interior. E ca atunci când ții ușa deschisă și iese căldura din casă.…

  • Recenziile Pisicii Negre

    Declarație de iubire.

    Scrisorile nu mai sunt la modă acum. Nici măcar cele electronice. Avem tendința de a cere să ni se întâmple lucruri cu o viteză uimitoare, pentru ca, mai târziu, să ne plângem că nu ne-am bucurat îndeajuns de timpul avut la dispoziție. Vrem totul aici și acum, nu mai contemplăm. Ne doare că pierdem vremea, dar folosim visele pe post de morfină. Visele sau visurile. De aceea, azi nu trimit porumbei voiajori, nici nu bag bilețele cu mesaje în sticle pe care să le ducă valul în pustiul mărilor (de gânduri), nici e-mail nu trimit. Poate de luni încolo, la noul job. (hehe) Și nici nu va fi vreo declarație de…