-
Joker 2: Folie à Deux | Un film-poezie ce nu te lasă indiferent
Deși am fost la avanpremieră pe 2 octombrie, iată că abia acum, la o lună distanță, mi-am găsit cuvintele pentru a scrie despre Joker 2: Folie à Deux. Sincer, am tot amânat momentul. Mi-am tot căutat de făcut altceva, numai să nu scriu despre el. Și nici măcar acum nu știu exact din ce motiv. Joker 2 – o combinație de musical și dramă cu accente de thriller Nici acum nu pot spune că dau pe afară de nerăbdare să vă „luminez” cu părerea mea. Însă, cred că merită un articol pe blogul meu drăguț. Nu de alta, dar prima parte, cea din 2019, mi-a cam plăcut. Și când zic cam,…
-
După ce ne-am îndrăgostit, din 3 septembrie la Cineplexx
Yeeey, în sfârșit, am ajuns la film! ÎNTR-UN CINEMA!! :)) Nu mai fusesem la o avanpremieră de când am mers la deschiderea Cineplexx Sibiu, eveniment despre care v-am povestit atunci într-un articol. Ba chiar am făcut și un vlog atunci. Între timp, s-a întâmplat o pandemie și o groază de alte lucruri, dar se pare că mersul la film reintră în normal. La fel ca înainte. (Pentru mine, cel puțin.) După ce ne-am îndrăgostit – Ecranizarea bestseller-ului omonim De data aceasta, am fost la avanpremiera filmului După ce ne-am îndrăgostit. Nu este neapărat genul meu de film – bine, nici nu prea ar avea cum să fie, mai ales că…
-
De ce vă recomand „Despre trup și suflet” (2017), film pus la dispoziție de Bad Unicorn pe Vimeo
Înainte de toate, trebuie să vă anunț că acest articol nu este numai despre o platformă pe care poți vedea legal filme. Nu aș spune nimic nou cu asta. Astăzi, aici, vreau să vă vorbesc despre un film de festival și ideea din spatele unei inițiative. “Despre trup și suflet” este o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiți care descoperă, printr-o întâmplare, că au același vis în fiecare noapte. De ce vă recomand „Despre trup și suflet”? Pentru că mi-a plăcut. M-a mișcat. Nu pe plus. Sau pe minus. Ci m-a atins… Iar atingerea este importantă, mai ales acceptarea ei. De ce spun asta? Veți vedea în film, în…
-
Fiicele doctorului March (2019) – Little Women – 5 idei care mi-au plăcut
Fiicele doctorului March (2019) a avut avanpremiera la sfârșitul lui ianuarie și vă sfătuiesc să mergeți să-l vedeți la cinema, începând cu 7 februarie. Little Women se bazează pe romanul omonim al scriitoarei Louisa May Alcott și o are drept personaj principal pe Jo March, un fel de alter ego al Louisei. Publicat în 1868 și apoi tradus în peste 55 de limbi, acesta a fost adaptat pentru scenă, televiziune, cinematografie, operă și benzi desenate. Există și alte ecranizări ale acestui roman: 1933 – regia George Cukor 1994 – regia Gillian Armstrong 2018 – regia Clare Niederpruem Varianta din 2019, cea despre vă vorbesc în acest articol, este ecranizat de…
-
How to be single – Cum să fii singur și fericit
Pe bune că nu mă gândeam că există un film cu numele ăsta. How to be single sau Cum să fii singur și fericit. Inițial, am crezut că s-a gândit cineva să facă un film despre viața mea. :)) Dar se pare că există un trend al generației mele (ăștia în jur de 30 de ani) – nu mai vrem, domn’e, să ne așezăm și noi la casa noastră, să intrăm în rândul lumii. Ei bine, dacă acest intrat în rândul lumii înseamnă ieșit din zona zen, atunci e normal să zic pas. :)) Cum să fii singur și fericit – nu vei găsi chiar o rețetă.. Filmul a apărut în februarie anul trecut…
-
Baby Driver – acțiune, mafie, viteză și ceva dragoste..
Nu am mai scris de mult timp o recenzie de film. Am fost marți să văd Baby Driver, un film care m-a captivat încă de la primele secvențe, atunci când un puști conduce o mașină cu mulți cai putere, cu căștile în urechi, trecând razant pe lângă numeroase obstacole. Baby Driver – acțiune Nu știu exact de ce, dar filmul este interzis celor sub 15 ani. Probabil, din cauza unor faze mai.. sângeroase. Le-am „observat” și eu prin impactul pe care mi l-au oferit în timpul vizionării. Să vezi un om călcat în plin de o mașină, ca mai apoi să fie din nou strivit sub roți, după ce…
-
Fast and Furious 8 a fost de nota 10!
Am fost astăzi la avanpremiera filmului Fast and Furious 8 și mi-a plăcut atât de mult încât simt nevoia să scriu acum, fără să mai amân nici măcar o zi. 😀 Fast and Furious 8: The Fate of the Furious – O poveste despre familie… Încep cu acest aspect al filmului pentru că mi se pare că este ideea centrală, motorul acțiunii. Întâlnim încă din primele secvențe sentimentul de apartenență la un grup, dragostea de familie ce ia fața curselor de mașini – Dom (Vin Diesel) și Letty (Michelle Rodriguez) sunt în luna de miere undeva prin Cuba. Avem și curse, avem și mașini mișto, avem și multe faze spectaculoase,…
-
Mr. Nobody. Un film nemuritor despre ultimul muritor..
Voi scrie cu drag această recenzie a filmului Mr. Nobody. Aveam filmul pe lista „de văzut” și abia săptămâna trecută am avut timp să îl văd. Și nu regret niciun minuțel din vizionarea lui. Da, este unul dintre filmele pe care nu trebuie să le ratezi în viața asta. Mr. Nobody – Un film nemuritor despre ultimul muritor Personajul principal este Nemo Nobody, așa cum el însuși zice că îl cheamă. Este un bătrân în vârstă de 118 ani, ultimul muritor al planetei, acest lucru fiind și subiectul central al unui reality show transmis în direct la TV. Acesta susține că nu își amintește nimic din ceea ce a trăit, dar,…
-
Gold – Goana după aur. Un film despre visuri, bani și prietenie
Ca de fiecare dată când merg să văd un film, nici aseară nu am citit înainte mare lucru despre el, nici trailer nu am văzut. Așa că nu mică mi-a fost mirarea să aflu că producția cinematografică Gold – Goana după aur este despre un prospector, zis și un fel de miner ce întocmește planul săpării de mine în căutare de, bineînțeles, aur. Apoi, uitându-mă la afișul de la cinema (Grand Digiplex Băneasa Mall), mi-am zis că nu ar putea să mă surprindă un astfel de subiect. Ce ar mai putea să fie nou în acțiunea unui film care îmi prezintă un bărbat disperat să se îmbogățească dintr-o căutare ce seamănă cu…
-
Allied – Aliatul (2016): Un film inspirat dintr-o poveste reală
La sfârșitul anului trecut, am reușit să ajung la cinema de mai multe ori decât mi-aș fi propus. 😀 Invitațiile veneau unele după altele (mulțumesc celor implicați în treaba asta), lansări de filme au tot fost, așa că am ajuns și eu să văd Allied (Aliatul), o poveste de dragoste inspirată din realitate, ce îi are protagoniști pe Brad Pitt și Marion Cotillard. Allied – film cu spioni, tragedie în dragoste, o, brad frumos! Filmul este rezultatul împletirii unui film de război și a unui thriller psihologic, ambele urmărind firul poveștii de dragoste dintre Max Vatan (Brad Pitt) și Marianne Beauséjour (Marion Cotillard). Max, un spion britanic, se aliază cu Marianne, un agent al serviciului britanic de…
-
Underworld 2016: Blood Wars. Lumea de dincolo… de poveste
Trebuie să recunosc că nu am văzut niciun alt film din seria Underworld. 😀 Dar acest lucru nu m-a împiedicat să accept o invitație la avanpremiera Underworld 2016 – Blood Wars, la Grand Cinema Digiplex Băneasa. Lumea de dincolo – Războaie sângeroase, mai pe românește. L-am văzut 3D, iar treaba asta a amplificat senzația de implicare în poveste. Cu toate că, oricum ar fi, până la final te prinde povestea și tot ajungi să ții cu o parte sau cu cealaltă. Și, cum era firesc, îți dorești ca binili să învingă. :)) În această parte a filmului, Selena, o femeie-vampir războinică, este ajutată de David şi de tatăl acestuia, Thomas, în războiul împotriva…
-
Filmul Arrival și Brâncuși – tu vezi legătura?
Aseară am avut o vizionare de presă a filmului Arrival – Primul contact, la Grand Cinema Băneasa. Forfota cea de toate zilele, ploaia lui noiembrie, toate minunate. Uitându-mă la nume, parcă filmul ăsta a mers vizionat în apropiere de aeroport. :)) Știi tu.. Arrivals.. Sosiri.. Mă bucur că știai deja, dar am zis pentru cei care nu prinseseră gluma. :)) Arrival – SF cap-coadă, cu inserții de sentimente Acțiunea se învârte în jurul uneia dintre cele 12 nave ce au aterizat pe meridianele Pământului. Louise Banks, o expertă în lingvistică, este implicată în deslușirea unor enigme ce plutesc în jurul acestor obiecte zburătoare neidentificate – De ce au venit? Ce intenții…