• (de)Lirice

    Am tremurat..

    Am tremurat aprig în tusea mea febrilă, mi-am vărsat plămânii-n castron de fier. M-am săturat de chemarea ta sterilă cum m-am săturat de mâinele de ieri. Am tremurat adânc în frica spasmotică de a mă întoarce iar și iar fără vreun scop. M-am săturat și de poezia asta sclerotică cum mi s-a luat de binele din horoscop. Au tremurat buzele când ai venit spășit să-ți recunoști greșeala fără de intenție. M-am săturat de tine o noapte-n răsărit, Tu te-ai săturat din nou să oferi atenție. Mi-au tremurat mâinile ca niște frunze moarte de dor, s-au dezgolit copacii în fâșii de ceață. S-au săturat și numele întruna să îți poarte cum…

  • (de)Lirice

    Decembrie

    E frig și plouă întruna, copile, Tu nu vezi, acoperă-ți părul cu rime Rupte din timpul rămas fără timbre, Din ceru-nnorat înecat în umbre, Sufocată mă simt de culorile sumbre și nu-mi permit să contest, îmi e bine, dar bine de tot în jurul și în afară de mine.. E frig și plouă, nu ninge-n decembre, Copacii-s îmbrăcați în haine funebre, Dansează în faruri de mașini ce gonesc spre nemurire sau culori ce-nverzesc să mai piardă câte-un ort popesc. Și aștept să ningă, triste decembrie, să-mi iau adio firesc, cu mândrie, că am reușit să-ți supraviețuiesc abia, trăind deasupra capului cu Damocles și sabia, gândind neîncetat la castele de nisip,…

  • București cu blocuri gri,  Ochi de pisică neagră,  Radiografia unei zile

    Sfârșit de început de toamnă.

    Iarna este fată mare. S-a grăbit la măritat până intrăm în postul Crăciunului. O zi – înnorat, o zi – ploaie, o zi – înnorat și gata. Asta fuse toamna noastră! Deși, dacă stau să mă gândesc mai bine, toamna a venit odată cu vara cea ploioasă și sfioasă. Ieri a nins! Dacă nu ați avut și voi fereastră să vedeți, măcar ați avut facebook! Tot e ceva! Astăzi sunt și eu meteorologul de serviciu și spun că bate crivățul de te dă pe spate cu fața spre sud, lapovița se transformă în ninsoare ce cade feeric peste Bucureștii mei. Nu e totul alb, nu e iadul sau satana de gheață,…

  • Cărțuială

    Poezia săptămânii – Nichita

    Nichita Stănescu are acel ceva care mă face să revin asupra poeziilor lui. Deși am aflat abia într-a șasea că e bărbat, am învățat tot la școală că este unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut literatura română. Da, sună clișeistic și, în general, cuvintele astea au fost spuse despre toți autorii din programa școlară. Băi, dar Nichita merită! Merită studiat, trebuie studiat și citit! Cel mai probabil, voi mai reveni cu alte poezii din volumul Noduri și semne, voi face semn cu nod în gât. De data asta, am deschis (cu aer ocult) cartea la o doină. Am zis că nu are rost să mai caut alta. Aș pune tot,…

error: Content is protected !!