• (de)Lirice

    Ce este aceasta, stimată doamnă? #PoeziaSăptămânii

    Și se făcea că mă țin de mână cu un alt fus orar pe alte meridiane Program fără program și piele îmbibată în vitamina D părul cu volum și sare îmi mângâia spatele și poezia… …îmi răspundea din larg precum o sirenă cu ecou nino, ninooo, inoo, nooo ha, ha, ce neinspirată dar nu e ca și cum nu v-am recunoscut că-s doar o mediocră și cum să fiu originală când toată lumea scrie în ziua de azi deși grecii le-au cam scris pe toate încă de la început o să mă învelesc în papirusuri să înceapă să plouă peste noi să mi se imprime scrisul pe piele până-mi ajunge…

  • (de)Lirice,  Poezia săptămânii

    Am decupat din suflet primăvara

    Am decupat din suflet primăvara și i-am dat forma unui liliac… înflorit și întors cu susul în jos. Visele-mi sunt acum purtate pe aripi de rând|unică. Și-au făcut cuib în odăile inimii mele. Soarele îmbracă grădinile-n verde și scoate la iveală pistruii copilăriei nevindecate. Nopțile-și poartă sprâncenele lunatice ca niște felinare stinse ce fac o tură nocturnă într-o felie de unt din Calea Lactee. Și aș mai avea metafore să-mi descriu Visul. Dar reflecțiile mele ar deveni curând reflexiile tale. Și e prea târziu.

  • Comentez.

    alt titlu mai bun nu am.

    am de dus la bun sfârșit #mareameaprovocare, așa că, here I am, scriu un articol și pentru ziua de azi. articol sau ce-o ieși din rândurile astea.. puteam să vorbesc despre un serial (am apucat deja să scriu câteva fraze). sau aș fi putut (tran)scrie o poezie a săptămânii. dar am simțit altcumva, altceva. aș vrea să scriu despre.. nimic. azi și mâine, două zile de referendum, care vor dura, de fapt, vreo enșpe zile, cu tot cu vorbăria de dinainte plus aia de după. contraziceri, ură, arătat cu degetul unii către ceilalți din tabăra adversă și tot așa. nu zic că nu e important. spun doar că nu-mi pasă.…

  • Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Luna este cimitirul iubirilor neîmplinite.

    S-a mai dus încă un septembrie. Am tras cortina peste, e întuneric în sală. Ce metaforă slabă. Merg spre fereastră cu paharul de vin alb amestecat cu cola (nu-mi place nimic din ce e sec sau demi) și-mi rezem coatele de marginea ei. Marginea lumii. Ochii mi se plimbă mai întâi pe mașinile ce gonesc pe bulevard, urcă apoi pe siluetele copacilor de vizavi. Privesc luminile din blocurile ce se văd în depărtare. La câteva minute, mai dispare câte una. Cerul are albastrul ăla de 5 dimineața, iar luna se vede dincolo de nori ca printr-un geam aburit de o respirație caldă. Zici că e un ochi dincolo de ochelarii…

  • Aberații

    Scrisoare fără nume 8. Numai necunoscuți

    E necesar să scriu. Acum, în acest moment. E sănătos să las totul să iasă din mine prin buricele degetelor. Un urlet mut. Necunoscut. Ecuații de gradul doi, reducere la absurd, niciun rezultat. Numai necunoscuți. Cum îți alegi calea? Cu ce ochi s-o luminez? Lacrimi și pâmânt egal prea mult noroi, mult murdar, n-avem nimic sfânt în noi atunci când suntem prea oameni. Dar nu ai cum să fii prea-Dumnezeu. Cine a mai auzit, de la Iisus încoace, de suferința lui Dumnezeu? În plus, El nu e necunoscut. Scriu cu majuscule, rămășițe din școala primară. Noi nouă înșine ne suntem necunoscuți. E prea greu să înveți să ai răbdare, în general.…

  • Aberații,  Panseuri

    Despre porumbei călători, teorie, firea și iubirea

    Sufletului nu-i poți dicta să nu mai simtă. Sau să înceapă să iubească. Poți, dimpotrivă, să omori cu mâinile goale sentimente, emoții, amintiri.. Nu înțeleg cursul acesta al iubirii, niciodată nu l-am înțeles. E împotriva firii și, totuși, atât de uman. Să iubești, să adori, să-ți dorești mai mult, să urăști, apoi să alegi indiferența. Inima nu știe să citească pe buze. E surdă și nu aude cum îi strigă rațiunea să nu-și mai piardă firea pe câmpii. Să rămână cu picioarele pe pământ, să opteze pentru echilibru. Of, e atât de ușor să zic astea din taste! Simt o pânză de păianjen cum îmi încețoșează privirea ori de câte…

  • Scrisoare fără nume

    Scrisoare fără nume 6. Mie.

    Astăzi, vreau să-mi scriu mie însămi. Astăzi este despre mine. În alte rânduri le-am scris lor și am uitat de mine. M-am plâns de ceilalți celorlalți, uitând să mă uit în mine. Astăzi, acel ieri de mâine, îmi iau inima din dinți și o pun în piept din nou. Prea am luptat fără să fie acolo vreun război. Keep your head high and your standards even higher. ? ————- #travel #blogger #lovetotravel #traveler #travelblogger #visitromania #sibiu #landscape #landscapephotographer #photo #picture #painting #colourful #army #look #fashion #style #black #tan #henna #potd #ootd #instagirl #instagram #instagramer O postare distribuită de Georgiana Mihăilă (@opisicaneagra.ro) pe 31 Iul 2017 la 00:19 PDT Și-mi spun…

  • (de)Lirice,  Panseuri

    si-am plecat.

    nu am vrut sa adorm fara sa scriu ceva. shh! nu mai intreba ce. ceva. atat. si ma grabesc sa torn litere in situatii ca sa-ti desenez stari. alerg incotro ma duc gandurile si, totusi, stau triunghi. iar te uiti crucis si te gandesti oare ce-a vrut sa spuna autorul.. indeparteaza-te, ti-am cerut. asa vei vedea lucrurile mai clar. mi-au amortit ochii si unghiile cu care lovesc in taste. mi-a adormit sufletul inaintea venirii primaverii. mai stai! mi-am zis. si-am plecat.

  • (de)Lirice

    Delir (ice)

    M-am pierdut din nou pe nori de premise, Stau aici visând cu ochi întredeschiși La nopți de pasiuni și fericiri permise, La ani rupți din lună, pentru noi promiși.   Pun lacăt peste fire, pun și la gură poartă, Să nu mai aibă nimeni din mine ce iubi. Am sufletul o ceașcă, îl apuc de-o toartă Și sorb în nebunie dorința de a muri.   Îmi sugrum trăirile, îmi interzic și plânsul, Nu aș mai vrea acum de tine să mai știu, Ai în sufletul meu cuib și stau pitite-ntrânsul Seri de vorbe goale. Oh, mi-e teamă că-i târziu…   Târziu e și acum, când mă gândesc să-ți scriu, Las cerneala…

  • (de)Lirice

    Fantome pe plajă cu spini.

    Vino în grădina mea secretă, aș vrea să-mi admiri trandafirii de sânge. Te chem cu o strigare mută, n-aș vrea să vii, e împotriva firii ce plânge. Mi-ajunge. * Stai departe, poartă-ți umbrele spre alte zări, prin lumi rebele și pustii. Voi șterge rândurile astea, poate, din minte. Le las să fie efemere, să nu știi. Să n-ai ce povesti. * fantome * În curând, voi fi din nou un surdo-mut ce vorbește prin semne de pe piele. Caractere necunoscute trec prin mine-ncet ca toporu-n lemne. E devreme. Nu-ți fă probleme: * Am timp – îl construiesc din clipe ca astea de față. Ce „eu” mă simt c-un scut de…

  • Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Panseuri,  Vorbe de duh

    Jurnal de (blogger) alergat – Geneza.

    07.07.2015 – Parcul Tineretului. E seară. E seară bine și răcoare. Sau cel puțin așa îmi amintesc. Străbătută de gânduri și dezarmată în nenumărate rânduri, stau cu ochii ațintiți în fântâna arteziană din fața mea – mă disperă. Îmi face cu ochiul, mă strigă. Nu-mi dă pace. De-aia am venit în parc – dă-mi pace! Încerc să-mi țin scutul sus, dar devine din ce în ce mai greu și renunț. Las armele jos și mă arăt. Pe mine mă. Mie. Înțelegi ce spun? M-am văzut așa cum sunt, nu cum aș vrea să fiu. Ce diferență! De mâine încep s-alerg, îmi zic. Haha! N-ai tupeu. Nu am, dar alerg. Fug de…

  • Filosofie pe genunchi,  Vorbe de duh

    Zile…

    Sunt și zile ca astea, în care stai și caști ochii la pereți și ei la tine. Ai senzația că vin peste tine și tresari. Pierzi timpul, deși știi că nu-l ai. „Trece timpul sau noi, oamenii, trecem prin timp?” Ah, câte gânduri fără niciun folos… Sunt și zile ca astea în care reușești să faci tot ce ți-ai propus, în schimb te simți de parcă nu ai realizat nimic. Te-ai prefăcut că îți scrii soarta cu un marker negru și gros și permanent, dar ai folosit creionul. Ai trișat. Ca să poți șterge rândurile de azi ușor și fără regrete. Dar scrii apăsat, iar urmele se văd și pe zilele…