-
chestii #1
Unpopular opinion: #SocialMedia isn’t fake. Sau nu poate fi rezumată la atât. Este doar foaaarte selectivă. Și, de fapt, nu E, ci O FACEM noi să fie așa. Că ne arătăm fața mai ales când zâmbim. Că povestim călătorii, nu durerile vechi. Că ne arătăm în hainele alea care ne avantajează. Dăm zoom pe fiecare por să fie în regulă sau îl zugrăvim direct cu un filtru #oftheday. Sau, mă rog, asta era tendința acum câțiva ani. Acum ne-am mai relaxat. Finally. Cei mai mulți creionam în social media o #persona pe care ne-am fi dorit să o vedem dimineața în oglindă. Să o vedem și să nu strâmbăm din…
-
autofagie.
uneori, mă simt un sâmbure captiv în burta unui pepene o sămânță strivită de pereții roșii, zemoși sunt încă albă, iar coaja mi-e o pojghiță fină ce mă împrejoară precum coconul omida simt uneori gustul dulce dar nu am cum să-l mușc din plin – ar fi canibalism. (autofagie – 30 iulie 2022)
-
mi-au înflorit răbdările
mi-au înflorit răbdările căci altfel n-am cum să le spun le chem pe fiecare pe numele nepus atunci când le torn cu răbdare la rădăcină apă le vorbesc ca și cum m-ascultă deși au fost ani de-a rândul când nu le-am privit deși le-am primit plantele se sting de ce-aș vrea mai multă moarte în viața mea? și-apoi am avut răbdare cu răbdarea mea i-am dat voie să crească am afânat pământul din inima-mi bătătorită și picuram zâmbete și soare fără dinți așa am descoperit că pot crește mai mult decât cactuși deși tot ei îmi sunt la inimă ca o acupunctură ce -mi stimulează întregul sistem…
-
S-a dus și 2022. Hey, 2023, show me what you got!
E 31 decembrie, aproape ora 18. Am în gând de câteva zile articolul de față. Și am zis să aștern aici câteva gânduri despre anul ce tocmai se încheie… S-a dus și 2022… Per total, a fost un an bun, dacă aș face o medie. Foarte bun, din anumite puncte de vedere. Dar a fost și foarte dureros. Unul dintre acei ani triști, ce mi-a mai știrbit din suflet. Încă o bucată. După câteva luni de suferință, Neagra mea li s-a alăturat membrilor familiei mele ce nu mai sunt pe acest pământ. Cel puțin, nu în mod vizibil… Nu am povestit aici, pe bloguri, până acum. Am scris despre, dar…
-
Ce este aceasta, stimată doamnă? #PoeziaSăptămânii
Și se făcea că mă țin de mână cu un alt fus orar pe alte meridiane Program fără program și piele îmbibată în vitamina D părul cu volum și sare îmi mângâia spatele și poezia… …îmi răspundea din larg precum o sirenă cu ecou nino, ninooo, inoo, nooo ha, ha, ce neinspirată dar nu e ca și cum nu v-am recunoscut că-s doar o mediocră și cum să fiu originală când toată lumea scrie în ziua de azi deși grecii le-au cam scris pe toate încă de la început o să mă învelesc în papirusuri să înceapă să plouă peste noi să mi se imprime scrisul pe piele până-mi ajunge…
-
Am decupat din suflet primăvara
Am decupat din suflet primăvara și i-am dat forma unui liliac… înflorit și întors cu susul în jos. Visele-mi sunt acum purtate pe aripi de rând|unică. Și-au făcut cuib în odăile inimii mele. Soarele îmbracă grădinile-n verde și scoate la iveală pistruii copilăriei nevindecate. Nopțile-și poartă sprâncenele lunatice ca niște felinare stinse ce fac o tură nocturnă într-o felie de unt din Calea Lactee. Și aș mai avea metafore să-mi descriu Visul. Dar reflecțiile mele ar deveni curând reflexiile tale. Și e prea târziu.
-
alt titlu mai bun nu am.
am de dus la bun sfârșit #mareameaprovocare, așa că, here I am, scriu un articol și pentru ziua de azi. articol sau ce-o ieși din rândurile astea.. puteam să vorbesc despre un serial (am apucat deja să scriu câteva fraze). sau aș fi putut (tran)scrie o poezie a săptămânii. dar am simțit altcumva, altceva. aș vrea să scriu despre.. nimic. azi și mâine, două zile de referendum, care vor dura, de fapt, vreo enșpe zile, cu tot cu vorbăria de dinainte plus aia de după. contraziceri, ură, arătat cu degetul unii către ceilalți din tabăra adversă și tot așa. nu zic că nu e important. spun doar că nu-mi pasă.…
-
Luna este cimitirul iubirilor neîmplinite.
S-a mai dus încă un septembrie. Am tras cortina peste, e întuneric în sală. Ce metaforă slabă. Merg spre fereastră cu paharul de vin alb amestecat cu cola (nu-mi place nimic din ce e sec sau demi) și-mi rezem coatele de marginea ei. Marginea lumii. Ochii mi se plimbă mai întâi pe mașinile ce gonesc pe bulevard, urcă apoi pe siluetele copacilor de vizavi. Privesc luminile din blocurile ce se văd în depărtare. La câteva minute, mai dispare câte una. Cerul are albastrul ăla de 5 dimineața, iar luna se vede dincolo de nori ca printr-un geam aburit de o respirație caldă. Zici că e un ochi dincolo de ochelarii…
-
Scrisoare fără nume 8. Numai necunoscuți
E necesar să scriu. Acum, în acest moment. E sănătos să las totul să iasă din mine prin buricele degetelor. Un urlet mut. Necunoscut. Ecuații de gradul doi, reducere la absurd, niciun rezultat. Numai necunoscuți. Cum îți alegi calea? Cu ce ochi s-o luminez? Lacrimi și pâmânt egal prea mult noroi, mult murdar, n-avem nimic sfânt în noi atunci când suntem prea oameni. Dar nu ai cum să fii prea-Dumnezeu. Cine a mai auzit, de la Iisus încoace, de suferința lui Dumnezeu? În plus, El nu e necunoscut. Scriu cu majuscule, rămășițe din școala primară. Noi nouă înșine ne suntem necunoscuți. E prea greu să înveți să ai răbdare, în general.…
-
Despre porumbei călători, teorie, firea și iubirea
Sufletului nu-i poți dicta să nu mai simtă. Sau să înceapă să iubească. Poți, dimpotrivă, să omori cu mâinile goale sentimente, emoții, amintiri.. Nu înțeleg cursul acesta al iubirii, niciodată nu l-am înțeles. E împotriva firii și, totuși, atât de uman. Să iubești, să adori, să-ți dorești mai mult, să urăști, apoi să alegi indiferența. Inima nu știe să citească pe buze. E surdă și nu aude cum îi strigă rațiunea să nu-și mai piardă firea pe câmpii. Să rămână cu picioarele pe pământ, să opteze pentru echilibru. Of, e atât de ușor să zic astea din taste! Simt o pânză de păianjen cum îmi încețoșează privirea ori de câte…
-
Scrisoare fără nume 6. Mie.
Astăzi, vreau să-mi scriu mie însămi. Astăzi este despre mine. În alte rânduri le-am scris lor și am uitat de mine. M-am plâns de ceilalți celorlalți, uitând să mă uit în mine. Astăzi, acel ieri de mâine, îmi iau inima din dinți și o pun în piept din nou. Prea am luptat fără să fie acolo vreun război. Keep your head high and your standards even higher. ? ––––- #travel #blogger #lovetotravel #traveler #travelblogger #visitromania #sibiu #landscape #landscapephotographer #photo #picture #painting #colourful #army #look #fashion #style #black #tan #henna #potd #ootd #instagirl #instagram #instagramer O postare distribuită de Georgiana Mihăilă (@opisicaneagra.ro) pe 31 Iul 2017 la 00:19 PDT Și-mi spun…
-
si-am plecat.
nu am vrut sa adorm fara sa scriu ceva. shh! nu mai intreba ce. ceva. atat. si ma grabesc sa torn litere in situatii ca sa-ti desenez stari. alerg incotro ma duc gandurile si, totusi, stau triunghi. iar te uiti crucis si te gandesti oare ce-a vrut sa spuna autorul.. indeparteaza-te, ti-am cerut. asa vei vedea lucrurile mai clar. mi-au amortit ochii si unghiile cu care lovesc in taste. mi-a adormit sufletul inaintea venirii primaverii. mai stai! mi-am zis. si-am plecat.
