• Ochi de pisică neagră,  Radiografia unei zile

    Bucăți din țara mea frumoasă – Curtea de Argeș și Baraj Vidraru

    Atunci când ne-am hotărât că nu vom sta numai în Târgoviște și împrejurimi, ne-am gândit că ar fi frumos să ajungem la Curtea de Argeș. La ieșirea din oraș, după ce am ajuns în plin câmp, am văzut un loc amenajat pentru camping, grătare în aer liber și multă verdeață. Băncuțe și mese din lemn acoperite, la margine de pădure. Perfect! Am oprit, am mâncat, am hrănit și cățelușa de avea căței, blândă tare și foaaarte frumoasă. Drumul până la Curtea de Argeș l-am făcut cum se scarpină olteanul – pe ocolite, prin zone sălbatice, vegetație crudă și mulți fluturi. 🙂 Uite, am ajuns și la mănăstire.