• Vlog

    Negru Vlogă Ep. 2 – „Seară de poezie cu lună plină”

    Salutare! Sunt în trecere pe aici să vă arăt noul episod din serialul meu preferat, Negru Vlogă. :)) Luni, 14 noiembrie, am participat la o dublă lansare de carte: Mihaela Stanciu – Azi cânt Jazz și Florin Hălălău – Obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par. Eu am mers acolo pentru draga mea Nora Iuga, de la care am luat și două autografe personalizate. 😀 Ce mi-a zis acolo și cum a fost seara cu Super Lună și super poezie, afli din următorul clip. În ultima parte am insistat pe faza cu autografele (ce, cum, cine a zis) :)) pentru că aș vrea, peste ani, să-mi amintesc fix acele…

  • Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Evenimente,  Jurnalism,  Particip, nu asist!

    Ce mă face pe mine fericită – 4. Participarea la evenimente – Prima parte

    Postarea de azi va fi despre cel de-al patrulea punct de pe lista fericirilor mele – Participarea la evenimente. Fie că este vorba despre un concert, o lansare de carte sau proiecție de film, îmi place să fiu acolo. Sunt o fire activă, după cum mulți știu deja, iar agitația asta a capitalei îmi potolește setea de cunoaștere. Bucureștiul este, într-adevăr, un oraș în care se întâmplă tot timpul câte ceva. De-aia îl iubesc. 🙂 În ultima vreme (a se citi din primăvară), am participat la tot felul de evenimente care mi-au adus zâmbetul pe buze. Au existat și fail-uri, locuri în care nu m-am simțit ok. Din cauza invitaților prezenți, bineînțeles.…

  • Evenimente

    Despre lansarea cărții „Tata este gras” de Jim Gaffigan

    Am scris pe umblăreț.com despre lansarea cărții Tata este gras de Jim Gaffigan și am pus câteva poze de la evenimentul de aseară. Intrarea a fost liberă, așa cum se anunțase, dar surprizele s-au ținut lanț apoi. Surprizele plăcute. Am primit gratuit atât cartea tipărită, cât și varianta audiobook (care durează 8 ore și jumătate!). Am răsfoit-o imediat cum a ajuns la mine și mi-a plăcut stilul degajat al autorului. Jim Gaffigan este un comic de stand-up, actor, scriitor și fost angajat care aproviziona rafturile într-un magazin alimentar din Indiana. Confesiunile sale sunt o descriere amănunțită, expusă într-un mod atractiv, vesel, a provocărilor pe care le presupune creșterea a cinci copii (atâția câți…