-
Am fost în Rai! Raiul Animalelor – parcul liniştit al unui foarte dureros rămas-bun
A fost duminică şi a fost soare. Au mai fost şi alte duminici cu soare, dar niciuna ca aceasta. Am fost în Rai, unul mai trist, copleşitor şi… pământean. Adică în Raiul Animalelor. Raiul Animalelor se află în satul Căţelu, pe Strada Apusului, nr. 1. Coincidenţă? Am plecat de acasă cu sufletul strâns. Ştiam că voi fi copleşită, că mă vor lovi în plin cele văzute acolo, dar m-am îmbărbătat. Voi fi bine, am trecut prin altele şi mai şi. Ce putea să se întâmple? De pe Bd. Theodor Pallady, chiar înainte de a intra pe Autostrada A2, am făcut stânga, spre Căţelu, apoi imediat dreapta, pe un drum lăturalnic.…
-
Îmi doresc ceea ce nu am
Întotdeauna m-am învârtit în jurul unei idei. Bine, în jurul unei MARI idei, din care s-au răsfirat apoi altele din ce în ce mai mici, întocmai cum pleacă dintr-o tulpină de copac un snop de rădăcini. Nu voi începe cu vremea copilăriei. Atunci nu înțelegeam prea bine felurile de a fi. Eram și atât. Mai târziu, când am început să trag cu ochiul în stânga și în dreapta mea, am observat că toți ceilalți copii erau diferiți. Doh! Am avut mereu în interior un zbucium surd, o hiperactivitate ce venea de dincolo de mine, de parcă eram două persoane într-una singură. Gânduri… Multe, amestecate, întrebări despre toate. Mi-am dorit mereu…
-
Dor de doare, de soare în mare..
Mi-e dor de mare. De nicio mișcare în zare. De soare pe piele arzând, de buze uscate și-n plete să am vânt. Mi-e dor de scoici înțepate, să-mi strige din borcan adunate, Și-ntregi, și sparte, albe, pestrițe, le pun să joace pe scena amintirilor – cele mai bune actrițe. Mi-e dor de oboseala răsăritului și hamsiile sărate, de gingășia sărutului, cu ochii întinși la îmbrățișarea în care se trezesc soarele, cerul și marea. Mi-e dor, pe înserate, de plimbări haioase, de liniștea stricată de păsări albe, grațioase, de stelele vii aprinse pe infinitul fără tavane false. Mi-e dor de mare și-i spun: așteaptă-mă, vin să te văd săptămâna viitoare..
-
Negru Vlogă Ep. 7 – La mulți ani și-o poezie/ Anul vesel să ne fie!
Au trecut și sărbătorile astea. Și au fost exact așa cum mi-am imaginat: chilleanu’, în familie, fără consum prea mare de energie. Ba chiar mi-am încărcat bateriile să mă mai țină până prin vară, când plec în concediul ăla mare. :)) Am fost acasă, așa cum vă spuneam și în rândurile poeziei „În liniștea casei mele”. Și dacă tot am amintit de poezie, se pare că întreaga mea vacanță a stat sub semnul activității ăsteia: am scris și am citit versuri, ba chiar am și recitat câteva lângă brad. Cu ce ocazie? Păi, pentru noul episod Negru Vlogă: La mulți ani și-o poezie / Anul vesel să ne fie! Am…
-
Ce mă face pe mine fericită – 3. Acasă
A venit și vremea celui de-al treilea punct de pe lista fericirilor mele: acasă. Da. Parcă și simpla pronunțare a acestui cuvânt mă liniștește. Când vin acasă, trec printr-un portal și merg în altă lume. O lume goală de persoane, dar plină de mine și subînțelesurile mele. Nu încerca să înțelegi cu mintea ce spun eu aici, gândește-te la „acasă” al tău și vei simți ce scriu… Merg acasă alergând. Drumul pare mai lung la dus. Merg obosită de tot, de mine, de ei, de lume, și îmi găsesc resursele pentru a continua să fac cu drag și energie ceea ce am făcut și până acum. Mă reîncarc, aici am cablul de date, aici…
-
Ce mă face pe mine fericită: 1. Cafeaua de dimineață
Bună dimineața! Știu că sună ciudat să vă zic eu asta, cea mai anti-matinală ființă, dar da, astăzi este despre începutul unei zile reușite, despre ce mă face pe mine fericită. Iar un salut prietenos, spus sincer și deschis, cu zâmbetul pe buze, cu siguranță ar însenina ziua oricui. 🙂 Dintotdeauna m-am considerat un om simplu, iar atunci când începeam, poate, s-o iau razna, mă redresam imediat și încercam să mă mențin pe linia de plutire. Am fost atrasă mereu de gesturile mici, de atenția la detalii până dincolo de așteptări. Îmi plac lucrurile simple, iar astăzi va fi vorba despre un gest minim care mă face fericită (aproape) în fiecare…
-
Îmi sunt fără să-mi fii.
Chip străveziu, abia zărit dimineața printre gene, corpuri calde, mâini flămânde, mângâieri de neatingeri. Eu cu tine. Dor de blândețe, de cearșaful ținut între coapse, de mâna întinsă peste tine și sărutul cu buze moi. Șoapte în priviri și bătăi de inimi în tandem. Ne sincronizam. Gândurile ne erau creioane colorate ce desenau mii de sori și căsuțe de munte pe asfalt în parc. Inocenți și veseli. Ne voiam și totul era bine. Vorbeam despre asta în universul nostru, creat în jurul unei pasiuni ce s-a lăbărțat peste ore și ore, peste timp și spațiu. Univers într-un pahar cu apă. Apă plată în care mai adaug uneori bule. Îmi zici…
-
Când mă bucur de cafea…
…am o senzație de liniște pură. Nu beau cafea în fiecare zi. Uneori pentru că nu am timp, iar alteori mi-e lene să-mi fac. Și renunț la idee. Dar cel mai adesea aleg să o beau rece, înțepenită cum îi zic eu, în liniște, cu sorbituri mici și rare. Să înghit încet, în timp ce îmi alunecă pe gât, simțindu-i gustul dulceag și cremos de lapte. E porția mea de liniște. Îmi beau cafeaua în timp ce savurez o carte bună sau vreun articol interesant de pe vreun blog. Sau vizionând funny videos cu pisici – nu mă satur niciodată de ele. Sau de cele cu căței care își reîntâlnesc…
-
Bucuria mea de azi? Prânz în bibliotecă.
În seara asta sunt scurtă. În declarații. Azi a fost o zi simplă, așa cum mi le doresc pe toate. Plină ochi, nu-mi mai văd nici gândurile să le apuc și să le aștern aici frumușel pentru mai târziu când le-oi căuta să văd „ce făceam eu acum un an pe vremea asta”. Am zis că ziua a fost simplă, dar n-a fost. Am avut momente simple. Ca ăsta: …când m-am așezat lângă ziarul Facultății de Jurnalism, Atelier jurnalistic Plus. Sunt mândră de el și, așa cum spuneam și pe facebook atunci când am postat fotografia, este un proiect special. Este genul ăla de ziar unde scrii ca începător și…
-
Despre istorie, prieteni, liniște și mult verde.
Primul guest post* al blogului… Mă gândeam de foarte mult timp să invit pe cineva să scrie un articol pentru opisicaneagra.ro. *guest post – atunci când o persoană scrie pentru un blog, altcineva decât posesorul acelui site. trad.: post de oaspete. :)) Sfârșitul săptămânii trecute a fost foarte aglomerat. Am dormit puțin, am mers mult pe jos (din nou!), m-am văitat de picioare, dar a meritat tot efortul. 🙂 Am rămas cu multe amintiri frumoase (și în aparatul foto, dar mai ales în minte), am făcut o plimbare pe Calea Victoriei în Noaptea muzeelor și am mâncat șaorma pe malul Dâmboviței, în inima nopții. Tare, sau ce? 😀 Dar… Toate la…
-
Unu mai verde ca altul.
Anul trecut, de 1 mai, am scris de ce spun nu Întâiului Mai. Anul acesta voi atașa o poză cu acel verde crud la care visez tot timpul anului și de care am avut parte în weekend. Ca să fiu eficientă, am făcut un colaj foto și am editat trei poze într-una singură. 😀 Verde e culoarea ce predomină, dar regăsim și elemente cool, de vamă, #casăfiupătrend: teniși, apă, verdeață, dar am avut parte, în plus, și de soare, liniște și aer curat! 😀 La voi, ce culoare a avut Întâiul Mai frumos? 🙂
