• (de)Lirice,  Poezia săptămânii

    Am decupat din suflet primăvara

    Am decupat din suflet primăvara și i-am dat forma unui liliac… înflorit și întors cu susul în jos. Visele-mi sunt acum purtate pe aripi de rând|unică. Și-au făcut cuib în odăile inimii mele. Soarele îmbracă grădinile-n verde și scoate la iveală pistruii copilăriei nevindecate. Nopțile-și poartă sprâncenele lunatice ca niște felinare stinse ce fac o tură nocturnă într-o felie de unt din Calea Lactee. Și aș mai avea metafore să-mi descriu Visul. Dar reflecțiile mele ar deveni curând reflexiile tale. Și e prea târziu.

  • (de)Lirice

    chemare

    strigăt și ecou din ghimpi și plastilină – peșteri săpate în piept, coate și splină am obosit să tot alerg, nu-s eu de vină că-s prea din pământ, prea puțin divină   împrăștii boabe de cafea în organism ca mai târziu să mă-ntreb cu cinism de ce scârțâie în mine acest lirism plimbând dureri și nopți, ca în turism.   mă gândesc că am uitat cum este să scrii nudist versuri oneste să oferi răspunsuri fără teste să povestești fără poveste..

  • Uncategorized

    Poezia săptămânii #2 (video) – Nina Cassian – Limpede

    Limpede – Nina Cassian M-am așezat sub becul cel mai puternic ca să mă vezi și să știi: să nu poți spune vreodată că ți-am ascuns stângăciile mele, asimetriile și zonele imperfecțiunii. Fiecare sărut a fost definit. Fiecare îmbrățișare, sărbătorită prin idei. Atât de limpede îți stau în față, încât îmi poți vedea durerea și bucuria, ca pe doi pești, în două nuanțe de-albastru, înotând în cristalul trupului meu.

  • (de)Lirice

    Dor de doare, de soare în mare..

    Mi-e dor de mare. De nicio mișcare în zare. De soare pe piele arzând, de buze uscate și-n plete să am vânt. Mi-e dor de scoici înțepate, să-mi strige din borcan adunate, Și-ntregi, și sparte, albe, pestrițe, le pun să joace pe scena amintirilor – cele mai bune actrițe. Mi-e dor de oboseala răsăritului și hamsiile sărate, de gingășia sărutului, cu ochii întinși la îmbrățișarea în care se trezesc soarele, cerul și marea. Mi-e dor, pe înserate, de plimbări haioase, de liniștea stricată de păsări albe, grațioase, de stelele vii aprinse pe infinitul fără tavane false. Mi-e dor de mare și-i spun: așteaptă-mă, vin să te văd săptămâna viitoare..

  • (de)Lirice

    Amestec de NU-uri și semitransparență.

    Privesc în gol prin pleoape cenușii, Mă întorc, iar plec și apoi revin.. De câte ori, nici minte nu mai ții, Miez de gânduri calde tot combin. * Îmi scriu din nou cu pana obosită, Nu te gândi că-mi ești iar muză.. Aud în urechi o placă îmbâcsită: Cine se scuză, de fapt, se acuză amuză. * Am iar filme de făcut, le știi doar, Fără poate, vreau să bată viața.. Să alunec peste noi ca la patinoar, Să las urme adânci, să-ți sparg gheața. * Cer încremenit poartă soare pe obraz, Mi se așterne la picioare într-o reverență. Ești agonia mea în scris, eu îți rămân extaz – Suntem fără…

  • (de)Lirice

    Ceasul intern.

    Tic-tac, tic-tac. Nu îl auzi oare cum îți strigă în ureche? Lasă-l să adoarmă, îmi spun. Lasă, stau eu de veghe.. Păzesc timpul să nu treacă. Să nu fugă, îi alin eu somnul – În timp ce eu îmi sunt un bufon trist, el face pe domnul. Și-mi poruncește să-i ascund secretele în ale mele gânduri, Îl chem, dar nu vrea să-mi țină de urât cât scriu aceste rânduri Și-l văd cum se strâmbă, scoate limba și își dă ochii peste cap, 24 de ore cât se uită la mine, rânjește.. Nu am cum să scap!   Mă ține captivă mereu, deși sunt liberă în cuget și-n simțiri, Nu măsoară…

  • (de)Lirice

    Delir (ice)

    M-am pierdut din nou pe nori de premise, Stau aici visând cu ochi întredeschiși La nopți de pasiuni și fericiri permise, La ani rupți din lună, pentru noi promiși.   Pun lacăt peste fire, pun și la gură poartă, Să nu mai aibă nimeni din mine ce iubi. Am sufletul o ceașcă, îl apuc de-o toartă Și sorb în nebunie dorința de a muri.   Îmi sugrum trăirile, îmi interzic și plânsul, Nu aș mai vrea acum de tine să mai știu, Ai în sufletul meu cuib și stau pitite-ntrânsul Seri de vorbe goale. Oh, mi-e teamă că-i târziu…   Târziu e și acum, când mă gândesc să-ți scriu, Las cerneala…

  • (de)Lirice

    Fantome pe plajă cu spini.

    Vino în grădina mea secretă, aș vrea să-mi admiri trandafirii de sânge. Te chem cu o strigare mută, n-aș vrea să vii, e împotriva firii ce plânge. Mi-ajunge. * Stai departe, poartă-ți umbrele spre alte zări, prin lumi rebele și pustii. Voi șterge rândurile astea, poate, din minte. Le las să fie efemere, să nu știi. Să n-ai ce povesti. * fantome * În curând, voi fi din nou un surdo-mut ce vorbește prin semne de pe piele. Caractere necunoscute trec prin mine-ncet ca toporu-n lemne. E devreme. Nu-ți fă probleme: * Am timp – îl construiesc din clipe ca astea de față. Ce „eu” mă simt c-un scut de…

  • Poezia săptămânii

    Poezia săptămânii. Marin Sorescu.

    Pfuii, cum trec zilele astea, domnule, nici nu-mi dădui seama că trecu ziua de joi și eu nu pusăi Poezia săptămânii. Astăzi este despre doljeanul Marin Sorescu, un scriitor deosebit, mult prea puțin cunoscut și mai ales apreciat la adevărata sa valoare. Sau cel puțin așa mi se pare mie. Așa cum v-am obișnuit deja, voi spune câteva cuvinte despre autorul de azi, membru titular (din 1992) al Academiei Române. Marin Sorescu – ”Tot ce poate fi mai nou în poezie și chiar în dramă” (G. Călinescu) Marin Sorescu s-a născut la 29 februarie 1936, Bulzești, Dolj. Principala sa activitate a fost cea de poet, publicând de-a lungul vieții 24 de volume…

  • (de)Lirice

    Gânduri ninse.

    Îmi stau ascunse, cu genunchii moi sub ele, Gândurile. Sorb din ceașca amintirilor din viitor în fața ferestrei către interior. Aștept să ningă. Fulgii mi-ar așeza steluțe mov în păr peste crengi de vise. Mi-aș face leagăn din oftat și cuib din cuvinte stinse-n vocea ta. Ecou, ecou, ecou – pereții-s albi. Vorbesc cu mine în tâmple, aștept să mi se întâmple ninsoarea.   Dar, vezi, iarna mea e primăvară…

  • Poezia săptămânii

    Poezia săptămânii – Poezie moartă.

    Joi. Poezia săptămânii. A venit decembrie – nu știu cum, când. Timpul e subtil, al naibii. Aștepți să treacă de parcă el ar avea verde la semafor. Intersecția asta e dubioasă – tu cu timpul, față în față. Îl privești în ochi, aștepți să-și ia privirea de la tine, să te mai slăbească. Dă-mi pace! Ha, ha! Not funny. Așteaptă să faci tu primul pas. Zboară! Du-te de la mine pe coline însorite, poartă pe brațe răbdătoare pe alții! Eu nu am răbdare să te mai aștept și mă arunc în circulație. Calc pe un capac de canal pe care scrie data de azi. 03.12.2015. Așa, ca să nu uit.…

  • Cărțuială

    Poezia săptămânii. Nina Cassian.

    M-am gândit să redeschid această parte a blogului și să postez (din nou) în fiecare joi câte o poezie. Două, trei.. 😀 Nu mă refer aici la deLiricele mele. Să vă mai zic? Îmi place poezia: să o citesc, dar mai ales să o scriu. Dar cine mai citește versuri în zilele noastre? Eh, nostalgicii, ai spune. Ai dreptate, dar nu numai ei. Nora Iuga spunea despre poezie așa: Se poate face proză și din inteligență, poezia are nevoie de instinct. Subconștientul e mai inteligent decât inteligența. Eu cred că instinctul e mai aproape de obișnuințele noastre vechi, mă gândesc la o ereditate colectivă. Poezia e un fel de ancestralitate…