-
patru foi sau matematica iubirii
mi-am schimbat privirea când amcăzut în iarbăcăpruiul a devenit mai roșiaticpupilele s-au micșoratcapul mi-a alunecat pe brațul tăustâng Aproape că-ți auzeam bătăile inimii –ce bine era atuncimă scăldam în băi de fluturiîn cele patru camere ale ei culegeam mușețel cu vârful degetelorapoi îmi mai puneai câte o păpădie la urecheși râdeam amândoi de numele eilasă că există și mai rău de atâtși până la urmă e galbenă, solarăce contează cum îi spun oamenii? ne lipeam palmele unele de alteleca să ni se împreuneze drumurile din eleși ziceam să rămânem așa la nesfârșitpăi și cum mai putem mângâia pisicilesau face dragostesau căra bagaje de la o casă la altacu o cameră…
-
niște versuri
azi e 31 martie. poate că nu-ți spune nimic treaba asta și e ok. a fost și 21 martie. adică ziua internațională a poeziei. n-am trecut pe aici, am avut altele. și a fost și primul 25 martie la modul la care a fost. unicul. și a venit ultima zi a acestei luni de primăvară. și, deși am chestii de făcut (altele, adică), mi-am zis că ar fi frumos să scriu ceva aici. am vrut și aseară, dar nu mi-a ieșit. pentru că m-am luat cu seria aia, adolescentul, de pe netflix. și parcă am resimțit un miros de fum din vreascurile inspirației. și aș mai sta de vorbă pe…
-
autofagie.
uneori, mă simt un sâmbure captiv în burta unui pepene o sămânță strivită de pereții roșii, zemoși sunt încă albă, iar coaja mi-e o pojghiță fină ce mă împrejoară precum coconul omida simt uneori gustul dulce dar nu am cum să-l mușc din plin – ar fi canibalism. (autofagie – 30 iulie 2022)
-
mi-au înflorit răbdările
mi-au înflorit răbdările căci altfel n-am cum să le spun le chem pe fiecare pe numele nepus atunci când le torn cu răbdare la rădăcină apă le vorbesc ca și cum m-ascultă deși au fost ani de-a rândul când nu le-am privit deși le-am primit plantele se sting de ce-aș vrea mai multă moarte în viața mea? și-apoi am avut răbdare cu răbdarea mea i-am dat voie să crească am afânat pământul din inima-mi bătătorită și picuram zâmbete și soare fără dinți așa am descoperit că pot crește mai mult decât cactuși deși tot ei îmi sunt la inimă ca o acupunctură ce -mi stimulează întregul sistem…
-
Am decupat din suflet primăvara
Am decupat din suflet primăvara și i-am dat forma unui liliac… înflorit și întors cu susul în jos. Visele-mi sunt acum purtate pe aripi de rând|unică. Și-au făcut cuib în odăile inimii mele. Soarele îmbracă grădinile-n verde și scoate la iveală pistruii copilăriei nevindecate. Nopțile-și poartă sprâncenele lunatice ca niște felinare stinse ce fac o tură nocturnă într-o felie de unt din Calea Lactee. Și aș mai avea metafore să-mi descriu Visul. Dar reflecțiile mele ar deveni curând reflexiile tale. Și e prea târziu.
-
chemare
strigăt și ecou din ghimpi și plastilină – peșteri săpate în piept, coate și splină am obosit să tot alerg, nu-s eu de vină că-s prea din pământ, prea puțin divină împrăștii boabe de cafea în organism ca mai târziu să mă-ntreb cu cinism de ce scârțâie în mine acest lirism plimbând dureri și nopți, ca în turism. mă gândesc că am uitat cum este să scrii nudist versuri oneste să oferi răspunsuri fără teste să povestești fără poveste..
-
Poezia săptămânii #2 (video) – Nina Cassian – Limpede
Limpede – Nina Cassian M-am așezat sub becul cel mai puternic ca să mă vezi și să știi: să nu poți spune vreodată că ți-am ascuns stângăciile mele, asimetriile și zonele imperfecțiunii. Fiecare sărut a fost definit. Fiecare îmbrățișare, sărbătorită prin idei. Atât de limpede îți stau în față, încât îmi poți vedea durerea și bucuria, ca pe doi pești, în două nuanțe de-albastru, înotând în cristalul trupului meu.
-
Dor de doare, de soare în mare..
Mi-e dor de mare. De nicio mișcare în zare. De soare pe piele arzând, de buze uscate și-n plete să am vânt. Mi-e dor de scoici înțepate, să-mi strige din borcan adunate, Și-ntregi, și sparte, albe, pestrițe, le pun să joace pe scena amintirilor – cele mai bune actrițe. Mi-e dor de oboseala răsăritului și hamsiile sărate, de gingășia sărutului, cu ochii întinși la îmbrățișarea în care se trezesc soarele, cerul și marea. Mi-e dor, pe înserate, de plimbări haioase, de liniștea stricată de păsări albe, grațioase, de stelele vii aprinse pe infinitul fără tavane false. Mi-e dor de mare și-i spun: așteaptă-mă, vin să te văd săptămâna viitoare..
-
Amestec de NU-uri și semitransparență.
Privesc în gol prin pleoape cenușii, Mă întorc, iar plec și apoi revin.. De câte ori, nici minte nu mai ții, Miez de gânduri calde tot combin. * Îmi scriu din nou cu pana obosită, Nu te gândi că-mi ești iar muză.. Aud în urechi o placă îmbâcsită: Cine se scuză, de fapt, se acuză amuză. * Am iar filme de făcut, le știi doar, Fără poate, vreau să bată viața.. Să alunec peste noi ca la patinoar, Să las urme adânci, să-ți sparg gheața. * Cer încremenit poartă soare pe obraz, Mi se așterne la picioare într-o reverență. Ești agonia mea în scris, eu îți rămân extaz – Suntem fără…
-
Ceasul intern.
Tic-tac, tic-tac. Nu îl auzi oare cum îți strigă în ureche? Lasă-l să adoarmă, îmi spun. Lasă, stau eu de veghe.. Păzesc timpul să nu treacă. Să nu fugă, îi alin eu somnul – În timp ce eu îmi sunt un bufon trist, el face pe domnul. Și-mi poruncește să-i ascund secretele în ale mele gânduri, Îl chem, dar nu vrea să-mi țină de urât cât scriu aceste rânduri Și-l văd cum se strâmbă, scoate limba și își dă ochii peste cap, 24 de ore cât se uită la mine, rânjește.. Nu am cum să scap! Mă ține captivă mereu, deși sunt liberă în cuget și-n simțiri, Nu măsoară…
-
Delir (ice)
M-am pierdut din nou pe nori de premise, Stau aici visând cu ochi întredeschiși La nopți de pasiuni și fericiri permise, La ani rupți din lună, pentru noi promiși. Pun lacăt peste fire, pun și la gură poartă, Să nu mai aibă nimeni din mine ce iubi. Am sufletul o ceașcă, îl apuc de-o toartă Și sorb în nebunie dorința de a muri. Îmi sugrum trăirile, îmi interzic și plânsul, Nu aș mai vrea acum de tine să mai știu, Ai în sufletul meu cuib și stau pitite-ntrânsul Seri de vorbe goale. Oh, mi-e teamă că-i târziu… Târziu e și acum, când mă gândesc să-ți scriu, Las cerneala…
-
Fantome pe plajă cu spini.
Vino în grădina mea secretă, aș vrea să-mi admiri trandafirii de sânge. Te chem cu o strigare mută, n-aș vrea să vii, e împotriva firii ce plânge. Mi-ajunge. * Stai departe, poartă-ți umbrele spre alte zări, prin lumi rebele și pustii. Voi șterge rândurile astea, poate, din minte. Le las să fie efemere, să nu știi. Să n-ai ce povesti. * fantome * În curând, voi fi din nou un surdo-mut ce vorbește prin semne de pe piele. Caractere necunoscute trec prin mine-ncet ca toporu-n lemne. E devreme. Nu-ți fă probleme: * Am timp – îl construiesc din clipe ca astea de față. Ce „eu” mă simt c-un scut de…
