• Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Scrisoare fără nume – 2

    Mai ții minte când ți-am scris prima scrisoare fără nume? Îți spuneam acolo cuvinte culese (de) pe sprânceană… senină, calmă, întocmai ca privirile piezișe ce ni le aruncam de la unul la altul, ca într-un joc de tenis cu o minge invizibilă. Lunile au trecut, iar acum simt din nou durerea facerii. Unui tablou rupt din carne vie. Ți-aș spune cu buzele mele lipite de ale tale tot ce am de șoptit. Dar tu nu ești. Poate că nici nu ai fost vreodată. Și doare mai tare că știu sigur că nu vei fi. Tu mi-ai rămas fără numele, pierdut și necăutat, impulsiv și necumpătat. Ai reușit să-mi spulberi orice…

error: Content is protected !!