• Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Luna este cimitirul iubirilor neîmplinite.

    S-a mai dus încă un septembrie. Am tras cortina peste, e întuneric în sală. Ce metaforă slabă. Merg spre fereastră cu paharul de vin alb amestecat cu cola (nu-mi place nimic din ce e sec sau demi) și-mi rezem coatele de marginea ei. Marginea lumii. Ochii mi se plimbă mai întâi pe mașinile ce gonesc pe bulevard, urcă apoi pe siluetele copacilor de vizavi. Privesc luminile din blocurile ce se văd în depărtare. La câteva minute, mai dispare câte una. Cerul are albastrul ăla de 5 dimineața, iar luna se vede dincolo de nori ca printr-un geam aburit de o respirație caldă. Zici că e un ochi dincolo de ochelarii…

  • (de)Lirice

    Dincotro răsare luna?

    Azi m-am lovit de o întrebare: Dincotro răsare luna? De acolo, de unde vine, cunoaște ea, oare, minciuna? Ori nebunia unei clipe de cumpănă. Ca ea, numai una.. Aș vrea s-o transform în poșetă, iar când mi-ar cășuna, Să arunc în ea fluturii din stomac și chiar toată fauna, De iubit să scap, să-mi curăț sufletul de toată mătrăguna, Iar când mi-o trece febra, să uit de tot de toată ranchiuna. Să-mi găsesc liniștea peste nori și țări, las în spate furtuna. Și mai uit să mă apăr, iau din nou armura, dar și cununa – Am învățat să fiu blândă cu mine, să depășesc ce-mi dăuna, Alegeam să merg la adăpost când…