• SuperBlog

    Orice competiție la care participi este, în primul rând, o întrecere cu tine însuți

    De când mă știu, am avut mereu o ambiție nemăsurată, mi-a plăcut să intru în competiție, mai ales cu mine însămi. Aproape tot ce mi-am pus în gând am reușit să duc la bun sfârșit. Mi-am adunat toate forțele de care eram capabilă în acel moment și m-am concentrat pe atingerea scopului. Nu mi-a ieșit de fiecare dată, că deh, viața.. Dar chiar și atunci când părea că am pierdut, am avut ceva de învățat pentru mai târziu. Competiția – beneficiu sau stres? Se vehiculează de câțiva ani ideea conform căreia competitivitatea între copii (mai ales în mediul școlar) le-ar spori anxietatea, accentuând pentru unii sentimentul de inferioritate. Dar Ionescu…

  • Frânturi de suflet

    Ai vrea să ai?

    ..vreau la plajă. Vreau să lâncezesc, să simt cum mi se topește untu`, vreau să uit de mine pe nisip (sau plasticu` de la șezlong). Vreau bronzul ăla de care m`am îndrăgostit astă`vară. Vreau să am vise frumoase pe care să le trăiesc ziua, sub puterea soarelui. Vreau să amorțesc de la atâta căldură și să mă trezesc cu o cola rece cu lămâie și gheață. Nu mai vreau coșmaruri! Vreau să am vise frumoase! Vreau să mă întind pe iarbă răcoroasă de munte, să mă joc cu un „cățeluș” ciobănesc, El fiind acolo să`mi facă cele mai frumoase și haioase poze. Și vreau să râd din toți plămânii pentru…

error: Content is protected !!