-
mi-au înflorit răbdările
mi-au înflorit răbdările căci altfel n-am cum să le spun le chem pe fiecare pe numele nepus atunci când le torn cu răbdare la rădăcină apă le vorbesc ca și cum m-ascultă deși au fost ani de-a rândul când nu le-am privit deși le-am primit plantele se sting de ce-aș vrea mai multă moarte în viața mea? și-apoi am avut răbdare cu răbdarea mea i-am dat voie să crească am afânat pământul din inima-mi bătătorită și picuram zâmbete și soare fără dinți așa am descoperit că pot crește mai mult decât cactuși deși tot ei îmi sunt la inimă ca o acupunctură ce -mi stimulează întregul sistem…
-
Poezia săptămânii: Veronica Micle, cea din urmă poezie
Căutând detalii despre viața multor autori români pe care i-am cunoscut prin manualele școlare (și cam atât), ajung să descopăr povești de viață atât de zbuciumate și cu nimic mai presus decât ale noastre, cei ce trăim astăzi. Din studiul programei școlare, rămânem cu câteva comentarii reci, insipide, câteva noțiuni superficiale despre niște oameni de o profunzime greu de atins în vremurile noastre. Astăzi, în Poezia săptămânii, am decis să scriu și să o descriu pe Veronica Micle, cea despre care nu știam decât că a fost muza lui Eminescu, iubita lui, dar și amanta lui Caragiale. Prea puțin, mi-am zis. Am vrut să o cunosc mai mult. Și bine am…
-
În spatele ușilor închise..
Astăzi am avut un moment din acela în care te deștepți de parcă ți-ai lua o palmă peste ochi, în care ți se confirmă lucruri pe care le știai, dar le țineai departe de văzul tău și al tuturor, gânduri bine ferecate în spatele ușilor închise.. Am auzit o femeie plângând. Trecând pe lângă o ușă (rămasă) anonimă, am tresărit. Dinăuntru se auzea un bocet de femeie. Sugrumat, ca pentru ea, plângea pe cineva cu vorbe. Jelea. M-am oprit pentru o clipă și am realizat timpul. Nimic nu ne aparține, doar timpul este al nostru.” Seneca M-am regăsit în starea ei și am simțit ce zicea. Vorbe plânse, rupte din…
-
autoportret.
mă văd răsucită ca un fir Alb și roșU de mărțișor, atârnat inimii. cauze inTerne, îmi zic din buze. din Ochi, îmi caut scuze. din sunet de vioară Pornesc idei, rațiunea mea – O, hrană pentru zei! Ratez momente, încerc să le memorez în imagini developaTe-n mine ca un crez. nu las în uRmă urme, merg, dar par că zbor, aleg tot mereu grEul, nu-mi place ce-i ușor. Poet este cuvântul… PoeT aș vrea să mor.
-
Îmi spune și mie cineva ce înseamnă 7 ani?
„Azi se fac 7 luni.. 7 luni de când nu am mai vorbit… Nici nu știu ce aș putea să spun, să scriu pt că mi`e teamă că nu voi exprima exact ce simt. Din punct de vedere fizic, o durere în piept, durere surdă ce e acolo în fiecare clipă, durere cu care m`am obișnuit, face parte din mine. La fel și lacrimile zilnice pe care le vărs.. La fel și toți fiorii ce mă trec de câte ori îl simt lângă mine, deseori.. Dpdv psihic, sunt ruină. Încerc să`mi mențin zidurile drepte să pot adăposti mai bine acest gol imens.. Nu trebuie să arăt nimănui nimic din toate…
-
Recomandare de carte: Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde
Nu am mai scris de mult o recenzie (de carte). Nu pentru că nu am mai citit, ci pentru că am avut alte… trăiri între timp. Dar nu insist pe acest aspect, intru direct în subiect: Ce anume am reținut eu din cartea „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde Volumul este singurul roman terminat al lui Oscar Wilde și a devenit cartea de referință a acestui autor. Și pe bună dreptate! 🙂 Deși a fost scris în doar câteva zile, în urma unui pariu făcut de Oscar Wilde cu un prieten care i-a spus că nu va reuși să scrie un roman, Portretul lui Dorian Gray rămâne o carte pe…
-
Delir (ice)
M-am pierdut din nou pe nori de premise, Stau aici visând cu ochi întredeschiși La nopți de pasiuni și fericiri permise, La ani rupți din lună, pentru noi promiși. Pun lacăt peste fire, pun și la gură poartă, Să nu mai aibă nimeni din mine ce iubi. Am sufletul o ceașcă, îl apuc de-o toartă Și sorb în nebunie dorința de a muri. Îmi sugrum trăirile, îmi interzic și plânsul, Nu aș mai vrea acum de tine să mai știu, Ai în sufletul meu cuib și stau pitite-ntrânsul Seri de vorbe goale. Oh, mi-e teamă că-i târziu… Târziu e și acum, când mă gândesc să-ți scriu, Las cerneala…
-
„Ce liberi am fi… Ce liberi ați fi…”
Pe nepusă masă, ieri am fost la teatru. Nu voi face cine știe ce introducere pentru că toată esența textului constă în citatele pe care le-am extras din replicile actorilor. Ne-am hotărât că nu trebuie să ratăm piesa „Fundătura” de la Teatrul din incinta Palatului Național al Copiilor, așa că ne-am întâlnit acolo și am pus-o de un selfie zâmbăreț. 🙂
-
Încercări..
Îngerii au sunat din trâmbiţe şi mi-au adus lacrimi pe-obraji Căci nu-i uşor să ştii că strigă numele persoanei dragi.. Şi moartea nu-i nici rai, nici iad, şi nici splendoare nu-i Căci nu-i uşor să ştii că, de pleacă, nu-i nimeni în locu-i.. Şi ustură locul rămas gol şi nimic lumesc nu-l umple, Mă chinuiesc gânduri, îmi dau dureri în tâmple. Şi senzaţii de înstrăinare greu pe suflet apasă, Dându-mi palme grele prin neîncredere, angoasă. Şi când va fi să uit ce am fost şi ce am ajuns, Vei şti tu, cuţitul pân-la os mi-a pătruns Şi scârţâie cu tăişul rece şi sensu-i cadaveric Îmi luminează calea prin vastul întuneric. Imagini…
-
Treaptă.
Distanța apare, te lovește și trage de tine ca de-un câine mort, Să mergi pe drumul tău, indiferent că doare, că poți sau nu vrei, Atât ți-a mai rămas când vezi c-ai pierdut, că te simți netot – Ți s-a rupt craca de sub picioare, atârni numai în clei, Cleiul copacului de care aveți grijă din clipa unu a lumii tale, de care ai agățat leagănul alinării rebelei suferinți… A fi sau a nu fi scrise de noi, lăbărțat, pe câteva petale ale trandafirilor sădiți în suflet – mă doare, strâng din dinți. Să scrii balade triste despre ai tăi părinți Nu-i treabă de copil. Am crescut aici, în suflet rupt…
-
De ce proștii sunt ploști*?
Trăim într-o lume cu curu-n sus – nu mai e nicio urmă de îndoială. Dar parcă, pe vremea mea, lucrurile nu stăteau chiar atât de… prost. Nu mai ai loc de ei, te urmăresc, te strangulează în dezacorduri, în fudulă prostie și în manele ascultate la telefonul fără fir fără hendsfri sau credit, dar cu taci și poze de jmecher pe post de uălpeipăr (nu mai poți să scrii o propoziție 100% românească, fir-ar ele să fie de englezisme!). Cum bine spuneau Paraziții, facem slalom printre cretini zi de zi. Cum am putea face abstracție de ei? Cum ies din casă, pac! îl văd în lift – cretinul de scuipă flegme unde-i vine. Ies…
-
Șocant! Eminescu mi-a redat… Libertatea!
Sau cum am ajuns celebră pentru că am vizitat mormântul lui Eminescu. Pe 15 ianuarie, acum vreo lună, am fost la cimitirul Bellu pentru comemorarea a 165 de ani de la nașterea poetului/publicistului. Nu cred că mai e vreun secret faptul că am o slăbiciune, din punct de vedere al scriiturii, pentru Eminescu. Poate voi trata, într-o postare separată, moartea lui, ce stă sub semnul întrebării. Am mai fost la mormântul lui Eminescu, de pe Aleea Scriitorilor, și acum doi ani. Am fost plăcut impresionată și am zis că ar trebui să mai ajung. Anul ăsta am avut din nou posibilitatea de a asista la slujba de pomenire, la cântece și…
