• (de)Lirice

    și până la urmă, totu-i un mister

    într-un final de zi, când toți se duc pe rând spre casă, când simți cum noaptea greu și-adânc te-apasă, tu-ncearcă să pui cap la cap orice gând și-angoasă, să vezi ce anume din astă lume-n pace nu te lasă. adună-n suflet flori și zâmbet, pe răni ia de le coasă, căci oricum ar fi ea, deși nu crezi, viața e frumoasă.. rândurile-astea le-am scris în gând încă de-acasă, de-abia acum m-am scos subit la tablă în clasă, și, deși o simt pe profa – inspirația – cam serioasă, îi țes în taste din (ne)siguranța mea o plasă, dar mă arde gâtul, pe chip am o grimasă ce îmi zidește-un zâmbet,…

  • (de)Lirice

    ..azi sunt o tipă cumsecade

    scriu pe genunchi vers negru pentru zile albe, să nu uit cum mă simt acum, când pulsul scade și cum, din afară spre înăuntru, mă tot roade un sentiment ciudat ce mă coboară-n cascade, nu mă lasă în pace, mă tot împinge, mă arde, dă cu mine în toți pereții – plec, vine-n ambuscade. între zile și insomnii, sunt prinsă în năvoade. am slăbit, mi-au zis. mă simt – imunitatea-mi scade, și toate zâmbetele ce mă hrăneau, acum îmi par fade, nu am poftă de râs. fluturii din stomac – doar larve schiloade. dau vina pe planete, or fi ele în ceva case retrograde, de trec așa ușor de la plajă…

  • (de)Lirice

    Dincotro răsare luna?

    Azi m-am lovit de o întrebare: Dincotro răsare luna? De acolo, de unde vine, cunoaște ea, oare, minciuna? Ori nebunia unei clipe de cumpănă. Ca ea, numai una.. Aș vrea s-o transform în poșetă, iar când mi-ar cășuna, Să arunc în ea fluturii din stomac și chiar toată fauna, De iubit să scap, să-mi curăț sufletul de toată mătrăguna, Iar când mi-o trece febra, să uit de tot de toată ranchiuna. Să-mi găsesc liniștea peste nori și țări, las în spate furtuna. Și mai uit să mă apăr, iau din nou armura, dar și cununa – Am învățat să fiu blândă cu mine, să depășesc ce-mi dăuna, Alegeam să merg la adăpost când…

  • (de)Lirice

    Și-am să îl iubesc o oră în plus..

    Nu cred în liniștea asta groasă ce se-așterne între noi, de sus, Nu m-ai lăsat să cred în tine cum vede muza un pictor sedus. Am ales cu gândul, am pășit cu mers de șoaptă, ușor nesupus, Am plecat cu zâmbetul nebun, dar ai rămas cu un lapsus. Și-ai crezut, naiv, că am plâns atunci tot ce-am avut de spus, Dar apoi m-ai căutat sublim să fim, acum doar ești. Și nu-s. Am construit repede visuri, la fel de ușor le-am descompus. Am promis cu degete cruciș că nu-ți mai scriu, dar am compus Câteva puzzle-uri rupte din noi – uite-ne, incompleți ca un rebus, Căutăm o definiție din „șase”…

  • (de)Lirice

    Dor cu dor.

    Am învățat atunci când mă credeam întreagă că nu-i nimic așa cum las eu să se înțeleagă. Toate gândurile îmi sunt străine, mă reneagă și spre mine vin cuțite mii, uite-le, aleargă să-mi taie liniștea mea cea sfântă, dar pribeagă.. Port în piept două inimi – una-i și slabă, și oloagă. Și îmi aleg cuvinte mute să mi le pun pe plagă și chiar nu știu cum să-i spun să se reculeagă, Suflete, odihnește-te puțin, întinde-te pe targă! Se uită-n oglindă, deznădăjduit, mă-ntreabă: „-Dar tu cât crezi c-o să mai poți, fată dragă? Unde sunt toți care-ar putea să te creadă? Nu au știut altceva mai bun decât să se…

error: Content is protected !!