• (de)Lirice

    Ce este aceasta, stimată doamnă? #PoeziaSăptămânii

    Și se făcea că mă țin de mână cu un alt fus orar pe alte meridiane Program fără program și piele îmbibată în vitamina D părul cu volum și sare îmi mângâia spatele și poezia… …îmi răspundea din larg precum o sirenă cu ecou nino, ninooo, inoo, nooo ha, ha, ce neinspirată dar nu e ca și cum nu v-am recunoscut că-s doar o mediocră și cum să fiu originală când toată lumea scrie în ziua de azi deși grecii le-au cam scris pe toate încă de la început o să mă învelesc în papirusuri să înceapă să plouă peste noi să mi se imprime scrisul pe piele până-mi ajunge…

  • Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Perioada aia greu de (de)scris. Permite-mi o pauză de (la) tot.

    Au trecut sărbătorile, iar Anul Nou m-a găsit cu nu știu câte articole începute.. și lăsate așa, într-o mocirloasă ciornă. Mă simt ca și cum aș începe să trăiesc (prin scris), dar mă opresc undeva la jumătate. Undeva, între viață și apocalipsă. Dar iată-mă din nou în acest catharsis ce mă arde și mă consumă. Îmi întrețin focul interior cu surcele de gânduri ce-mi zbiară dinăuntru: lasă tot și ocupă-te de tine! De mine? Adică de suflet. Am obosit de la atâta sensibilitate și bâjbâi printre filme și cărți, caut întrebări pentru răspunsurile pe care mi le-am dat deja, dar le reneg. Caut confirmări, zice-se. Meditații de începător, atenție la respirație, golește-te…

  • Panseuri

    când două universuri își dau mâna..

    ..are loc un anti-big bang. la fiecare două secunde se mai creează unul. și încă unul. până când pierzi șirul și te oprești din numărat. te prăbușești într-o anestezie totală, uiți de tine, de tot ce erai și îți îmbrățișezi noul eu. te așezi pe iarbă crudă, cu privirea spre stele și te întrebi ce se află pe fiecare dintre ele, ce le face să strălucească în întuneric. și de ce apar în fiecare noapte, chiar de nu le vezi. și te mai gândești la materialul ăla negru pe care ele sunt cusute în fiecare seară, cu aceeași răbdare, de o mână invizibilă. cum ar fi să-ți crești aripi de…

  • Panseuri

    Toamna rămâne mereu fără de septembrie.

    Ați spune că încep s-o iau pe arătură. Cum să încep să scriu asemenea truisme? Ei bine, mă macină de mult ideea asta: Toamna rămâne mereu fără de septembrie. Tragem de septembrie ca de-un câine mort. Pardon, ca de-o vară în comă. Ne facem vacanțe prin țări calde, mergem la plajă și ne mirăm când temperaturile scad sub 25 de grade. Nu se poate, domn’e, așa ceva! A trecut deja vara? Dar eu nu am avut timp să mă bucur încă de ea! Vă sună cunoscut? Muncă, acasă, copii (unde e cazul), griji, probleme cu mașina, certuri cu vecina de la 3 și tot așa. Uiți să te bucuri că ești…

  • Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Luna este cimitirul iubirilor neîmplinite.

    S-a mai dus încă un septembrie. Am tras cortina peste, e întuneric în sală. Ce metaforă slabă. Merg spre fereastră cu paharul de vin alb amestecat cu cola (nu-mi place nimic din ce e sec sau demi) și-mi rezem coatele de marginea ei. Marginea lumii. Ochii mi se plimbă mai întâi pe mașinile ce gonesc pe bulevard, urcă apoi pe siluetele copacilor de vizavi. Privesc luminile din blocurile ce se văd în depărtare. La câteva minute, mai dispare câte una. Cerul are albastrul ăla de 5 dimineața, iar luna se vede dincolo de nori ca printr-un geam aburit de o respirație caldă. Zici că e un ochi dincolo de ochelarii…

  • Aberații,  Panseuri

    Despre porumbei călători, teorie, firea și iubirea

    Sufletului nu-i poți dicta să nu mai simtă. Sau să înceapă să iubească. Poți, dimpotrivă, să omori cu mâinile goale sentimente, emoții, amintiri.. Nu înțeleg cursul acesta al iubirii, niciodată nu l-am înțeles. E împotriva firii și, totuși, atât de uman. Să iubești, să adori, să-ți dorești mai mult, să urăști, apoi să alegi indiferența. Inima nu știe să citească pe buze. E surdă și nu aude cum îi strigă rațiunea să nu-și mai piardă firea pe câmpii. Să rămână cu picioarele pe pământ, să opteze pentru echilibru. Of, e atât de ușor să zic astea din taste! Simt o pânză de păianjen cum îmi încețoșează privirea ori de câte…

  • Comentez.

    Dacă momentul nu este potrivit, înseamnă că este prea târziu?

    De mai multe ori, în acești 30 ai mei, m-am trezit în fața unei alegeri dificile. Îmi doream ceva un timp, apoi, dacă vedeam că nu se întâmplă nimic, renunțam. De tot. Degeaba puteam avea acel ceva după, dacă nu m-am putut bucura de el atunci când am vrut eu. Poate și din cauza personalității mele reacționez așa. Așadar, mă vedeam în situația de a alege: să renunț la lucrul/faptul respectiv (ca o pedeapsă pentru.. hmm, cine?) sau să accept că e bine și așa, în acea clipă, că nu e timpul pierdut, totuși. Dar.. Dacă momentul nu este potrivit, înseamnă că este prea târziu? Să dau un exemplu banal.…

  • Scrisoare fără nume

    Scrisoare fără nume 6. Mie.

    Astăzi, vreau să-mi scriu mie însămi. Astăzi este despre mine. În alte rânduri le-am scris lor și am uitat de mine. M-am plâns de ceilalți celorlalți, uitând să mă uit în mine. Astăzi, acel ieri de mâine, îmi iau inima din dinți și o pun în piept din nou. Prea am luptat fără să fie acolo vreun război. Keep your head high and your standards even higher. ? ————- #travel #blogger #lovetotravel #traveler #travelblogger #visitromania #sibiu #landscape #landscapephotographer #photo #picture #painting #colourful #army #look #fashion #style #black #tan #henna #potd #ootd #instagirl #instagram #instagramer O postare distribuită de Georgiana Mihăilă (@opisicaneagra.ro) pe 31 Iul 2017 la 00:19 PDT Și-mi spun…

  • Panseuri

    Scrisoare fără nume 6. Am rămas tablou.. Și două săptămâni.

    Mă apuc din nou de scris(ori). Da, m-am lăsat de tine o perioadă. M-am simțit ca atunci când te minți că nu ți-e poftă de o țigară, că vei reuși să te lași. De data asta. Sevraj. Tremurul mâinii ce-mi aluneca peste ochi cu apă rece, liniștea țiuită în urechea stângă, dimineți cu o singură ceașcă de cafea pe birou. Pagini goale, rămase pline de mine. Aș spune de „noi”, dar aș minți. Nu mi-am imaginat că voi aduna atâtea zile de nescris. Am strâns (la piept) imagini întipărite în celulele miocardului, desenate pe retina ochilor căprui. Obosiți și neplânși. Am râs cu ochii în câteva rânduri. Eu nu mai…

  • Cărțuială,  Filosofie pe genunchi

    Dacă luciditatea și pesimismul ar fi luat vreodată o formă de om, acestea s-ar fi întrupat în Emil Cioran.

    Deși l-am citit pe Emil Cioran încă din vremea liceului, nu am reușit niciodată să leg două idei în scris despre el. Asta pentru că nu mi-am propus. Am avut numeroase discuții despre activitatea sau viața acestuia, iar astăzi, fix de ziua lui de naștere, îmi doresc să las aici câteva impresii despre ce a însemnat Cioran pentru mine și nu numai. Emil Cioran, român născut în Rășinari (Sibiu), plecat în Paris pentru totdeauna Pe 8 aprilie 1911, în comuna Rășinari (la 15 km de Sibiu), se năștea Emil (Mihai) Cioran, cel ce avea să devină un mare filosof român, o reprezentare a „pesimismului efervescent”… Din tată protopop ortodox și…

  • (de)Lirice,  Panseuri

    si-am plecat.

    nu am vrut sa adorm fara sa scriu ceva. shh! nu mai intreba ce. ceva. atat. si ma grabesc sa torn litere in situatii ca sa-ti desenez stari. alerg incotro ma duc gandurile si, totusi, stau triunghi. iar te uiti crucis si te gandesti oare ce-a vrut sa spuna autorul.. indeparteaza-te, ti-am cerut. asa vei vedea lucrurile mai clar. mi-au amortit ochii si unghiile cu care lovesc in taste. mi-a adormit sufletul inaintea venirii primaverii. mai stai! mi-am zis. si-am plecat.

  • Panseuri

    Scrisoare fără nume 5 – Mi-ai reamintit că-mi place să scriu.

    Acum ar fi trebuit să alerg printre visele calde ale unei nopți de iarnă. Iar stau în bezna albăstruie, iar îmi scriu degetele o scrisoare. Am plicul alb pus pe masă, așteaptă doar să-l închid și să scriu numele destinatarului. E nehotărât. Nu știe ce poveste va mai purta în el de această dată.. Am scris multe de-a lungul timpului. Fac și literatură (așa zic eu când vreau să scap de întrebările curioșilor), mai scriu și din amintiri. Iau sentimente încercate de-a lungul timpului, le împletesc cu cicatricile de pe cord, le leg la gură cu puțină imaginație și le scufund în puțul rațiunii. Când scot ciutura aia din fântână,…