• (de)Lirice,  Aberații,  Panseuri

    Cioburi de (nin)soare. Sau formele sparte ale gândurilor alb-negru

    Aruncasem în gol câteva rânduri desenate pe cerul minții mele. Le apuc acum de un capăt, le pun căpăstru și încerc să le mângâi pe creștet. -Stați cuminți, le spun. Nu vreau decât să vă așez în ordine, e în regulă. Sunt diferite și realizez acum un curcubeu alb-negru și un gri. M-am plictisit să le văd cum aleargă fără noimă de colo până.. dincolo. Nu înțeleg. Am vrut doar să le scot la lumină, dar eu scriu întotdeauna în negru. Dâre de catran tânjesc pe foaie de copac în rețea- pădurenebună. Se scurg ochii după pătrățelele uniformei școlare purtate în clasele primare. Atunci am învățat să scriu cu litere…

  • (de)Lirice,  Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    (De)căderea. Sau cum mi-am cunoscut Alter Ego-ul.

    Văd dublu. Simt ori doi. Pământul mă ține captivă într-o fugă ca într-o roată pentru cobai. Rugă pentru moartea frunzelor și sinuciderea lor – toamna asta-i doar un purgatoriu, uite-o cum își trimite copacii la sanatoriu ca pe un Dali român dator. Amețeala dinainte de pierderea cunoștinței, a cunoștințelor și a conștiinței, Nu o mai am, am dat-o dispărută, retardato. Am de căzut, de umblat, de simțit, de furat curent. Decadent mod de a-mi exprima doar o altă perspectivă beată, în ceață, înceată (de)asupra unor mustăți de vină că-s atât de obosită, de plină și-n deplină (de)formare ambițioasă că nu-mi pasă de-o simplă pasă proastă. Știu doar că am luat…

  • (de)Lirice

    Am tremurat..

    Am tremurat aprig în tusea mea febrilă, mi-am vărsat plămânii-n castron de fier. M-am săturat de chemarea ta sterilă cum m-am săturat de mâinele de ieri. Am tremurat adânc în frica spasmotică de a mă întoarce iar și iar fără vreun scop. M-am săturat și de poezia asta sclerotică cum mi s-a luat de binele din horoscop. Au tremurat buzele când ai venit spășit să-ți recunoști greșeala fără de intenție. M-am săturat de tine o noapte-n răsărit, Tu te-ai săturat din nou să oferi atenție. Mi-au tremurat mâinile ca niște frunze moarte de dor, s-au dezgolit copacii în fâșii de ceață. S-au săturat și numele întruna să îți poarte cum…

  • Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Filosofie pe genunchi

    Despre mine: am 29 de ani și 6 luni..

    Da, despre mine pot spune astăzi că am împlinit 29 de ani și 6 luni. Văd că zâmbiți. „Cum să spui că ai 29 de ani ȘI 6 luni?” Ha. Ha. Păi, de ce să nu spun adevărul? I-am numărat și, din 21 martie 1987 până în 21 septembrie 2016, fix atâția s-au adunat. 🙂 Când suntem mici, iar părinții noștri sunt întrebați „cât are ăsta micu’?”, ei răspund mândri: „Două luni și trei săptămâni, poimâine.” Mai apoi, „șase luni, marțea viitoare”. „Ooo, multe înainte, să fie sănătos!”. Și apoi tot așa, fiecare lună e o sărbătoare. Asta până pe la 4-5 ani.. Sau nu mai știu exact. Când nu…

  • (de)Lirice

    Ceasul intern.

    Tic-tac, tic-tac. Nu îl auzi oare cum îți strigă în ureche? Lasă-l să adoarmă, îmi spun. Lasă, stau eu de veghe.. Păzesc timpul să nu treacă. Să nu fugă, îi alin eu somnul – În timp ce eu îmi sunt un bufon trist, el face pe domnul. Și-mi poruncește să-i ascund secretele în ale mele gânduri, Îl chem, dar nu vrea să-mi țină de urât cât scriu aceste rânduri Și-l văd cum se strâmbă, scoate limba și își dă ochii peste cap, 24 de ore cât se uită la mine, rânjește.. Nu am cum să scap!   Mă ține captivă mereu, deși sunt liberă în cuget și-n simțiri, Nu măsoară…

  • Filosofie pe genunchi,  Frânturi de suflet

    Ce mă face pe mine fericită – 3. Acasă

    A venit și vremea celui de-al treilea punct de pe lista fericirilor mele: acasă. Da. Parcă și simpla pronunțare a acestui cuvânt mă liniștește. Când vin acasă, trec printr-un portal și merg în altă lume. O lume goală de persoane, dar plină de mine și subînțelesurile mele. Nu încerca să înțelegi cu mintea ce spun eu aici, gândește-te la „acasă” al tău și vei simți ce scriu… Merg acasă alergând. Drumul pare mai lung la dus. Merg obosită de tot, de mine, de ei, de lume, și îmi găsesc resursele pentru a continua să fac cu drag și energie ceea ce am făcut și până acum. Mă reîncarc, aici am cablul de date, aici…

  • (de)Lirice,  Filosofie pe genunchi

    Cerșetorii de iubire.

    Ne naștem într-o zi fără dorința clară de a muri cândva, Ne sperie noul, dricul, avem frisoane-n piept și-n gând, Ne plângem unii altora tot întruna că ducem viață grea, Dar ne e frică de schimbare, n-am pleca de-aici nicicând.   Dornici de iubire, cerșim atenția celui mai indiferent om, Insistăm în nebunie, continuăm cu un optimism bolnav Să ne facem promisiuni cu expresii negăsite-n niciun DOOM, Apoi ridicăm ziduri împrejur ca și cel mai priceput zugrav.   Te întrebi ce nu merge, îți spui lasă, că mâine va fi mai bine, N-o fi dracul atât de negru, trecem noi și peste asta. Repeți așa în fiecare dimineață, în gând,…

  • Aberații,  Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Cine hotărăște ce e bine sau ce-i rău?

    Ai cunoscut vreodată sentimentul acela în care te simți captiv în mijlocul unei intersecții, acolo unde drumul se bifurcă și trebuie să iei o decizie? Care e calea cea bună? Cine hotărăște ce e bine sau ce-i rău? Hai, îți spui, ia o decizie! Timpul trece, nu te așteaptă.. Trece la fel pentru toți, deși ai vrea să schimbi multe din punctul ăsta de vedere. Trebuie să grăbești lucrurile, deși îți plac fix așa cum sunt. Dar timpul nu te așteaptă, ai uitat deja?… Mă simt captivă în fața unui drum ce pare însorit, lipsit de griji și plin de nebunia clipei, dar știu că e cu sens unic. Și…

  • (de)Lirice

    Delir (ice)

    M-am pierdut din nou pe nori de premise, Stau aici visând cu ochi întredeschiși La nopți de pasiuni și fericiri permise, La ani rupți din lună, pentru noi promiși.   Pun lacăt peste fire, pun și la gură poartă, Să nu mai aibă nimeni din mine ce iubi. Am sufletul o ceașcă, îl apuc de-o toartă Și sorb în nebunie dorința de a muri.   Îmi sugrum trăirile, îmi interzic și plânsul, Nu aș mai vrea acum de tine să mai știu, Ai în sufletul meu cuib și stau pitite-ntrânsul Seri de vorbe goale. Oh, mi-e teamă că-i târziu…   Târziu e și acum, când mă gândesc să-ți scriu, Las cerneala…

  • Filosofie pe genunchi

    Arată-ți rănile. M-am plictisit de ale mele.

    Arată-ți rănile. M-am plictisit de ale mele. Vorbesc mereu de pansament din flori și zâmbet, dar nu mai au niciun efect asupra mea. Mă simt mai bine când le ofer. Îți oblojesc rănile așa cum știu eu mai bine, uitând de ale mele. Murakami zice bine: „Dacă tu îți amintești de mine, atunci nu-mi pasă dacă toți ceilalți m-au uitat”. Dar ce mă fac eu cu gândurile astea ale nopții ce-mi țin mintea trează până târziu, deși se știe că oamenii triști dorm mult. Din nou îmi iau insomnia de mână și ne plimbăm prin parcuri pustii, sub cerul negru stropit cu stele… Îmi deschid sufletul cât să ia un…

  • (de)Lirice

    Fantome pe plajă cu spini.

    Vino în grădina mea secretă, aș vrea să-mi admiri trandafirii de sânge. Te chem cu o strigare mută, n-aș vrea să vii, e împotriva firii ce plânge. Mi-ajunge. * Stai departe, poartă-ți umbrele spre alte zări, prin lumi rebele și pustii. Voi șterge rândurile astea, poate, din minte. Le las să fie efemere, să nu știi. Să n-ai ce povesti. * fantome * În curând, voi fi din nou un surdo-mut ce vorbește prin semne de pe piele. Caractere necunoscute trec prin mine-ncet ca toporu-n lemne. E devreme. Nu-ți fă probleme: * Am timp – îl construiesc din clipe ca astea de față. Ce „eu” mă simt c-un scut de…

  • Aberații,  Panseuri

    Dacă e corect, de ce mă doare? – Scrisoare fără nume 3

    A venit vremea aia în care stau cu bărbia, cu obrajii în palme și mă gândesc. Mă gândesc că nu mai vreau să mă gândesc. Încerc să mă golesc de toate trăirile negative, încerc să găsesc soluții. E atât de greu.. Doare. Dacă e corect, de ce mă doare? Spune-mi tu! Hai, spune-mi.. Dacă știu sigur în sinea mea că am făcut alegerea corectă, de ce știu la fel de sigur că nu sunt împăcată cu ideea? Ideea de a te pierde. Oh.. Am scris-o. Uite, am gândit-o. Poate că deja este prea târziu. Ne-am pierdut înainte să ne avem. Am încetat să fim până să știm dacă putem fi.…