-
Astăzi a plouat, dar cine să observe?
Astăzi a plouat, dar cine să observe? Picuri în gânduri – curaj și nebunie. Astăzi am plecat, dar cine să mă-ntrebe câte culori mai văd acum, câte-o să fie? Astăzi te-am aflat, ca sensul din proverbe. Noi am picat examenul, zero la chimie. Astăzi m-am mirat – bălți împletite-n jerbe zăceau în calea mea, în clopoți de petunie. N-am înțeles de ce orașul meu tot fierbe – capăt de august, dar început timid de iunie. Mâine te-am uitat, pierdută-ntre gherbe, strigând prin șoapte goale: Așa a fost să fie!
-
Zile…
Sunt și zile ca astea, în care stai și caști ochii la pereți și ei la tine. Ai senzația că vin peste tine și tresari. Pierzi timpul, deși știi că nu-l ai. „Trece timpul sau noi, oamenii, trecem prin timp?” Ah, câte gânduri fără niciun folos… Sunt și zile ca astea în care reușești să faci tot ce ți-ai propus, în schimb te simți de parcă nu ai realizat nimic. Te-ai prefăcut că îți scrii soarta cu un marker negru și gros și permanent, dar ai folosit creionul. Ai trișat. Ca să poți șterge rândurile de azi ușor și fără regrete. Dar scrii apăsat, iar urmele se văd și pe zilele…
-
Treaptă.
Distanța apare, te lovește și trage de tine ca de-un câine mort, Să mergi pe drumul tău, indiferent că doare, că poți sau nu vrei, Atât ți-a mai rămas când vezi c-ai pierdut, că te simți netot – Ți s-a rupt craca de sub picioare, atârni numai în clei, Cleiul copacului de care aveți grijă din clipa unu a lumii tale, de care ai agățat leagănul alinării rebelei suferinți… A fi sau a nu fi scrise de noi, lăbărțat, pe câteva petale ale trandafirilor sădiți în suflet – mă doare, strâng din dinți. Să scrii balade triste despre ai tăi părinți Nu-i treabă de copil. Am crescut aici, în suflet rupt…
-
Sfârșit de început de toamnă.
Iarna este fată mare. S-a grăbit la măritat până intrăm în postul Crăciunului. O zi – înnorat, o zi – ploaie, o zi – înnorat și gata. Asta fuse toamna noastră! Deși, dacă stau să mă gândesc mai bine, toamna a venit odată cu vara cea ploioasă și sfioasă. Ieri a nins! Dacă nu ați avut și voi fereastră să vedeți, măcar ați avut facebook! Tot e ceva! Astăzi sunt și eu meteorologul de serviciu și spun că bate crivățul de te dă pe spate cu fața spre sud, lapovița se transformă în ninsoare ce cade feeric peste Bucureștii mei. Nu e totul alb, nu e iadul sau satana de gheață,…
-
Poezia săptămânii – Nichita
Nichita Stănescu are acel ceva care mă face să revin asupra poeziilor lui. Deși am aflat abia într-a șasea că e bărbat, am învățat tot la școală că este unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut literatura română. Da, sună clișeistic și, în general, cuvintele astea au fost spuse despre toți autorii din programa școlară. Băi, dar Nichita merită! Merită studiat, trebuie studiat și citit! Cel mai probabil, voi mai reveni cu alte poezii din volumul Noduri și semne, voi face semn cu nod în gât. De data asta, am deschis (cu aer ocult) cartea la o doină. Am zis că nu are rost să mai caut alta. Aș pune tot,…
-
Decorticarea!
*Semnul exclamării, semnul exclamării, semnul exclamării* Mă gândesc că nu mai vreau să mă gândesc.. Am niște stări nefirești, extraordinare (adică în afara ordinii) de câteva zile.. Poate sunt meteosensibilă și nu știu eu. Nu-mi place să fiu meteosensibilă, tu! Nu-mi place nici măcar sintagma asta! Sună a refren de șlagăr, un tip cu o tipă buclată cântă de zor pe brânci prin Herăstrău, toamnă târzie și bacoviană, el în hidrobicicletă, ea, diafană, se cacă din sălcii.