-
Suntem niște idioți #PoeziaSăptămânii
Suntem roți –ne învârtim tot mereuîn jurul axului propriu,împinși de o forță nevăzută,necrezută… Suntem roboți – acționăm după program,obsedați de ecrane,de butoane. Suntem netoți – indiferent de cât și ce avem,vrem mereu altcevadin ce nu putem avea. Suntem hoți –ne furăm singuri căciulaplângând în suflet,zâmbind cu gura. Suntem idioți –în concluzie.
-
Dor… de Ziua Internațională a Dorului
Dor… Acest cuvânt intraductibilExistă numai în românăȘi cuprinde o lume-n mânăScris în sânge ilizibil Dor… durerile din lipsăȘi imposibilul neantTrei litere… gol și dorSuflet, iubire, alean Copilărie, acasă, dor…Aluatul din care m-am dospitSuflare de viață și amorZâmbet, ființe, poezit…
-
Așa sună prima ieșire de după 15 mai #PoeziaSăptămânii
Mi-e teamă să mă privesc să nu-mi strivesc irișii Și mi-e mai teamă să-mi vorbesc de frică să nu mă aud și să m-ating și să îngheț Am pierderi de memorie pe termen scurt dar am niște rețineri și tresar ca atunci când încerci apa din cadă cu vârful piciorului marea cu degetul și cu sarea mi-am tatuat sinele cu un trandafir cu miros puternic de oțet și lăcrămioare Oglindiri cu semne de întrebare – cicatrici de nebună purtare Oare de ce la la la în capul meu? Galben. Șterg. Verde. Apăs. Albastruvioletroșu. Apus. Iar la la las scrisul ca refren (să se repete, șoptesc) la la las scrisul… Așa…
-
Poezia săptămânii…lor de carantină
De la (o) vreme, gravitația acționează invers Și parcă mi se ridică părul în cap Când văd dimineața cum coboară zorii Obloane peste gură și cerul ei – nu mai am gust și molfăi un abur de cafea ce se-ntoarce-n cană de la prima oră până noaptea devreme miezul pâinii – cea de toate zilele – acoperă acum coaja gândurilor dospite -n cuptorul lui aprilie razele se întorc spre cer raziile pleacă și vin ne acoperim umblăm cu mască pe sub măști și ne ferim acum de oamenii fără Să nu uităm, totuși, cum e să te porți cu mănuși atunci când pipăi un poet
-
Tristan Tzara – „un bărbat mărunţel şi vioi, cu monoclu“ #PoeziaSăptămânii
E joi, deci e timpul pentru o nouă poezie a săptămânii. De această dată, protagonistul este nimeni altul decât Tristan Tzara, cofondatorul curentului dadaist. Cine a fost Tristan Tzara? Tristan Tzara este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, un evreu născut în Moinești, pe 16 aprilie 1896. La începutul anilor 1910, acesta a semnat și cu S. Samyro, Tristan Ruia, Triste Ane Tzara (fr. „Tristul Măgar Tzara”) sau Tristan Țara și Tr. Tzara. Abia în 1924, Samy Rosenstock și-a adoptat noul nume în mod oficial, după ce a depus o cerere la Ministerul de Interne al României. După cum spunea Colomba Voronca, soția lui Ilarie Voronca, pseudonimul Tristan Tzara provenea de la…
-
Acvariul lui Dumnezeu #PoeziaSăptămânii
Stau la aer Ce faci? Uite, stau În balconul dreptunghiular Undeva la hotarul rotund Al izolării Vizavi Într-un alt hotar cu unghiuri drepte Într-un alt balcon Dintr-o altă lume Se odihnește un acvariu Gol Mă uit la meci, dar Ziceam că acea cutie de sticlă E goală Cu dungi de praf În locul unde, odată, Era orizontul unor pești Și mă întreb Ce s-a întâmplat De ce acum acvariul Nu mai găzduiește nimic În afară de aer Unde-or fi acei pești Care-și plimbau alene Cozile colorate Sub privirile curioase Ale unui om Oarecare Oare care om? Poate s-au mutat în casă nouă,…
-
Ce este aceasta, stimată doamnă? #PoeziaSăptămânii
Și se făcea că mă țin de mână cu un alt fus orar pe alte meridiane Program fără program și piele îmbibată în vitamina D părul cu volum și sare îmi mângâia spatele și poezia… …îmi răspundea din larg precum o sirenă cu ecou nino, ninooo, inoo, nooo ha, ha, ce neinspirată dar nu e ca și cum nu v-am recunoscut că-s doar o mediocră și cum să fiu originală când toată lumea scrie în ziua de azi deși grecii le-au cam scris pe toate încă de la început o să mă învelesc în papirusuri să înceapă să plouă peste noi să mi se imprime scrisul pe piele până-mi ajunge…
-
Am mototolite-n mine zeci de poezii
Am mototolite-n mine zeci de poezii Le scriu cu gândul doar ca să le strâng în pumnul autocenzurii sinelui Și să le-arunc (în)apoi în sertarul memoriilor uitate Mi se zbate o mână-n mine Şi-mi astupă gura ori de câte ori Vreau să-mi strig ceva în poezie Şi mai simt o mână Ce-mi sugrumă plămânii La fiecare inspiraţie Nu văd niciun vers prea demn de lumina zilei Zece degete cară o lopată Cu care mă lovesc În fiecare interior În fiecare dimineaţă Când sună ceasul Şi cu care sap câte o groapă Pentru fiecare vis ce atinge finalul înainte să se nască Cresc în mine Un cimitir…
-
Tăiați de la rădăcină
Mi-am tocit unghiile în sinele ăsta pietros ca un orgoliu păgân Încercând să sap în mine, să dau de lumină Mi-au secat fântânile glandelor lacrimale și mi-au tras în jos colțurile gurii Mi-am mutat inima în partea dreaptă a creierului Să o împing spre creativitate Că m-am plictisit de aceleași stări din astea – Astenie Există oare și ceva pentru aduceri-aminte? Sau a… mine? Că uit prea des ce îmi promit că da sau că ba… nu mai fac Trebuia să devină mai ușor, mi-am spus Trebuie să fiu așa și pe dincolo, mi-au spus Dar tot ce știu sigur e că Atunci când îți tunzi doar vârfurile Nu îți…
-
Relaţii toxice #poeziasăptămânii #delirice
Verdele hipnotic se stinge încet În otrava galbenă a începutului De toamnă. Frunzele se agaţă de crengile copacilor Ca într-o despărţire în care Doar unul iubeşte, iar celălalt Nu vrea decât să scape, deşi Rămâne în acelaşi loc, Împânzit de rădăcini. Din relaţia asta, unii ajung Cu nervurile la pământ, Călcaţi în picioare. Ceilalţi, goi puşcă. Expuşi în bătaia (de joc) A vântului. Toamna nu iartă pe nimeni Şi nu-i aşa că vine parcă prea devreme tot mereu? Prea devreme pentru des-amăgiri de-o vară, Dar prea târziu pentru a ne mai putea salva. Trecerea timpului sapă urme parcă Doar pe chipul celorlalţi, Niciodată pe al nostru. De parcă zeul ăla,…
-
Sub lupă #poeziasăptămânii
Nu aș avea nevoie de nimic din lume ca să fiu ca nelumea. Am toate datele (ră)sucite în ADN-ul scrisului. Nu am nevoie nici măcar de acest carnețel Pentru că îmi scriu și rescriu poeme fel de fel în minte în direct. Și-mi spun tot mereu că le voi ține mintea, dar mintea mă minte Și întotdeauna versurile îmi răsună-n suflet diferit. Ca nelumea. Dacă ar fi să-mi așez și corpul în forma în care mă simt când mă cuprinde nevoia acută de a poezi, asta ar însemna să scriu cu capu-n jos și ca arabii. Dreaptă-mi devine stânga și mă prefac o scriitoare ambidextră. Sunt un pahar mat plin…
-
Așa și-așa #poeziasăptămânii
A trecut vara și parcă, de la 1 septembrie, un vânticel rece întărește sfârcul toamnei. Îi ciufulește copacii șuvițați cu frunze (ne)oxigenate. Îi adună lacrimile în nori și apoi le împrăștie cenușa peste muritorii de rând. An de an. La rând. Un alt vânt zboară umbrela unei trecătoare pe zebră cu pardesiu roșu. De fapt, suntem toți trecători. (Ano)Timpul ne întoarce pe dos și ne lasă așa. Și așa…
