-
Fabrica de Poezie s-a mutat (cu totul) în online!
Nu prea v-am povestit pe aici despre proiectul meu drag Fabrica de Poezie. Dar, dacă suntem prieteni pe Facebook sau mă urmăriți pe Instagram, cu siguranță ați auzit de el. Fabrica de Poezie Vol. 16, al doilea eveniment pe care îl organizăm online! Sub umbrela Fabrica de Poezie ne adunăm noi, iubitorii de versuri, pentru a recita. Sau „a poezi”, cum îmi place mie să spun. Proiectul a luat naștere anul trecut, într-o seară de ianuarie, atunci când am rostit această sintagmă. Inspirată fiind de Ziua Culturii Naționale și de locul unde se vor desfășura întâlnirile noastre lunare, am setat: 15 ianuarie 2019 – Fabrica de Poezie Vol. I. De atunci…
-
Ce este aceasta, stimată doamnă? #PoeziaSăptămânii
Și se făcea că mă țin de mână cu un alt fus orar pe alte meridiane Program fără program și piele îmbibată în vitamina D părul cu volum și sare îmi mângâia spatele și poezia… …îmi răspundea din larg precum o sirenă cu ecou nino, ninooo, inoo, nooo ha, ha, ce neinspirată dar nu e ca și cum nu v-am recunoscut că-s doar o mediocră și cum să fiu originală când toată lumea scrie în ziua de azi deși grecii le-au cam scris pe toate încă de la început o să mă învelesc în papirusuri să înceapă să plouă peste noi să mi se imprime scrisul pe piele până-mi ajunge…
-
Am mototolite-n mine zeci de poezii
Am mototolite-n mine zeci de poezii Le scriu cu gândul doar ca să le strâng în pumnul autocenzurii sinelui Și să le-arunc (în)apoi în sertarul memoriilor uitate Mi se zbate o mână-n mine Şi-mi astupă gura ori de câte ori Vreau să-mi strig ceva în poezie Şi mai simt o mână Ce-mi sugrumă plămânii La fiecare inspiraţie Nu văd niciun vers prea demn de lumina zilei Zece degete cară o lopată Cu care mă lovesc În fiecare interior În fiecare dimineaţă Când sună ceasul Şi cu care sap câte o groapă Pentru fiecare vis ce atinge finalul înainte să se nască Cresc în mine Un cimitir…
-
Tăiați de la rădăcină
Mi-am tocit unghiile în sinele ăsta pietros ca un orgoliu păgân Încercând să sap în mine, să dau de lumină Mi-au secat fântânile glandelor lacrimale și mi-au tras în jos colțurile gurii Mi-am mutat inima în partea dreaptă a creierului Să o împing spre creativitate Că m-am plictisit de aceleași stări din astea – Astenie Există oare și ceva pentru aduceri-aminte? Sau a… mine? Că uit prea des ce îmi promit că da sau că ba… nu mai fac Trebuia să devină mai ușor, mi-am spus Trebuie să fiu așa și pe dincolo, mi-au spus Dar tot ce știu sigur e că Atunci când îți tunzi doar vârfurile Nu îți…
-
86 de ani de Nichita Stănescu: „Eu nu prea cred că există poeți, cred că există poezie.”
Deși abia m-am întors de pe meleaguri arădene, am zis că nu trebuie să treacă această zi de 31 martie fără să amintesc de nașterea unuia dintre cei mai de seamă oameni ai culturii române: Nichita Stănescu. 86 de ani de la nașterea Omului poliglot de limbă română La 31 martie 1933, orașul Ploiești a oferit acestei țări un poet de o profunzime incredibilă, un inovator remarcabil al limbii române, un om ce respira poezie. Este cunoscut faptul că Nichita și-a dictat (nu și-a scris) o mare parte din poezii, iar acest lucru oferă manuscriselor lui o valoare și mai mare. Astăzi îmi doresc să îl (re)vedem împreună pe Nichita într-un…
-
eu tic, tu taci
miez de idei în noapte – mă cuprinde liniștea pe după umeri, buze și coapse. îmi confund scrisul cu un cântec de leagăn, de la atâtea vise nu-mi mai încap în piele și fug către răsărit cu pași înceți, a/lene, de rac. doamne, oare ce mă fac acum, între foaie și copac, mâine, între ocean și-un lac… adun din amintiri nisipul să fac cumva s-opresc timpul în clepsidra-n care ți-am memorat chipul… dar îți știu deja tertipul. vorbesc în cadența unei inimi ce sare peste orgolii, ambiții nu are, strigă un nume ce sună-a-nstrăinare, nu, nu e a mea.. acum cad în visare… tac. tic. tic. Taci!
-
Interviu cu Mircea Enescu: „Mircea nu doarme pentru că nu-l lasă Releveu!”
Salutare! Din nou. A trecut ceva timp de la ultimul interviu publicat pe blog, așa că m-am gândit să văd ce mai face Releveu, zis și Mircea Enescu. Ce a făcut Mircea în acest an, 2018? Știu că nu a dormit, dar în rest? :)) În acest an 2018 s-a gândit la 2019. Am pus la punct câteva aspecte legate de următorul an, mi-am făcut un plan și mă țin de el. Anu’ trecut la fel și mi-a ieșit în proporție de 90%. Acest 2018 chiar a fost un an al schimbărilor pentru mine, începând cu schimbarea țării. Am scris pentru carte, pentru noul serial al cărui prim episod va…
-
operații. operațiuni.
din ce adun în mine în fiecare zi încep să scad tot ce eram mai ieri mai eu, mai zâmbet, mai chill. viață! din ce scad în greutate, de-aia devin mai fragilă, încep să adun gânduri din lacrimi se înmulțesc problemele pulmonare – nu mă mai respiri cardiace – m-ai scos de la inimă stai! eu am cam făcut asta când.. când? musculare – numai mișcări greșite rupturi de ligamente între noi psihice – cu accente de anxietate și declarații de dragoste nebună, paranoică „te mint”, „tu ești de vină”, „nu mai vrei să fim” și alte operațiuni de retragere de număr de sentimente nu mai am tuș în imprimantă…
-
Poezia săptămânii #4 (video) – Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină – şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari sub ochii mei- căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze…
-
Poezia săptămânii #2 (video) – Nina Cassian – Limpede
Limpede – Nina Cassian M-am așezat sub becul cel mai puternic ca să mă vezi și să știi: să nu poți spune vreodată că ți-am ascuns stângăciile mele, asimetriile și zonele imperfecțiunii. Fiecare sărut a fost definit. Fiecare îmbrățișare, sărbătorită prin idei. Atât de limpede îți stau în față, încât îmi poți vedea durerea și bucuria, ca pe doi pești, în două nuanțe de-albastru, înotând în cristalul trupului meu.
-
Poezia nu e ruptă din Rai
Fug cu pași înceți de vacarmul din oraș, Vin aici, acasă, în liniște, dar în pace nu mă lași, Îmi strigi din colțuri moi de suflet, te ții scai de mine să scriu. Dar poezia nu-i ruptă din Rai. Și tare-aș vrea să mă fac piatră, să nu mai simt, Dar se pare că vreau degeaba, tot iubesc să mă alint. Ador brațele mele după gâtul tău, lângă mine când stai, Dar nu ești aici și, vezi, poezia nu e ruptă din Rai. Și mi se face dor când mi-e lumea mai dragă, Chipul tău din minte inima nu vrea să-l șteargă. Ah, de-aș putea opri timpul, dar vrabia visează…
-
ah! e inima.
simt un gol imens ce îmi umple încăperea și mă strânge. mă apasă pe ochi și tâmple, îmi trage în față de umeri. e prea plin golul ăsta. sunt și eu prea plină de mine. mă strâng, adică mă adun. cântarul arată mai puțin, am tot scăzut oameni dinăuntrul meu. de ce aș sta, dar de ce-aș rămâne în acest nicăieri al tuturor destinațiilor mele bătrâne? Bătrâne! Trezește-te, bate cineva, ah, e inima. 29 august 2017 – 00:25
