• SuperBlog

    SuperBlog 2018 – Cine, ce, când, unde și de ce?

    Am ales titlul cu grijă. Cele cinci întrebări reprezintă un principiu de bază în jurnalism, în marketing sau PR (în comunicare, în general): cei 5W – who, what, when, where, why. La final, eu aș mai adăuga un „how”, foarte important și el, la rândul lui. Dacă scrii un text în care răspunzi la toate aceste întrebări, cititorul va înțelege mult mai ușor ceea ce îți dorești să transmiți sau să relatezi. A trecut mai bine de o lună de la încheierea competiției. Am în minte articolul ăsta încă dinainte de Gala SuperBlog (15 decembrie 2018). Dar, așa cum ziceam într-un articol precedent, mi-am acordat timp. Mie însămi. Iar acum…

  • SuperBlog

    Pe culmile fericirii, până la adânci bătrâneți… #HotelBoutiqueRoyal #PoianaBrașov

    Început de februarie. Sâmbătă dimineața. Mă dau jos din pat, îmi trag repede halatul pe mine și mă îndrept spre ușă. M-a trezit soneria. – Ce faaaci, fată? Hai că am venit să-ți dau ceva fain de tot. – Hmm, nu mai putea aștepta, ă? întreb eu în timp ce merg teleghidată spre bucătărie să pun de cafea. Povestește-mi. – Știi că țin la tine mai mult decât la soră-mea. Și mai știi că am trecut împreună prin atâtea clipe minunate și mai puțin plăc… – Ye, ye. Ce vrei, de fapt? – Of, uite cât de bine mă cunoști. Am venit să-ți dau invitația la nuntăăăă! Le-am făcut, sunt…