• Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Evenimente

    Despre revederea după 10 ani cu profii și colegii din liceu. #revedere2016

    Pe la începutul lunii, mai exact pe data de 3 iunie, am avut întâlnirea cu profii și colegii din liceu. După 10 ani, ne-am hotărât că e musai să ne regăsim într-o formulă mai… elaborată, căci de văzut ne mai văzuserăm noi pe grupuri mai mici. Zis și făcut. Ne-am adunat pe un grup de pe whatsapp, apoi pe feisbuc că, vorba aia, e mai ușor așa. 😀 Nu au fost toți foștii colegi foarte entuziasmați de revederea asta, drept urmare nici nu au apărut. Dar nu insist. Așa cum am mai zis, prefer doi oameni care își doresc prezența, decât alți opt care stau pe telefon toată seara sau…