• (de)Lirice

    titlul îmi dă bătăi de cap.

    fiecare pas ce-l sar mai apasă pe clapa fină a pianului pictat în alb-negru ce sunt. aud între coastele pianului acesta piese agresive, dezordonate, am spasme obsesiv-compulsive, prin păr, vânt. contraste de la a la g. sunete vesele ce par triste, versuri triste ce par plictisite. îmi trag răsuflarea lângă o prăpastie, convinsă că nu ajung pe celălalt pământ. mereu mă apuc de ultimele litere și mă trag în sus. în loc să cad, mă așez așa, cu picioarele atârnând spre hău și-mi imaginez că pot contrui un pod pentru ceilalți, să-i ajut, să nu le fie frică să sară. dar fiecare avem arhitectul nostru, podurile noastre în palme albastre.…